Surprinsă de camerele de supraveghere, la Constanța Femeia care a furat bulbi de flori din apropierea Muzeului de Artă, sancționată de Poliția Locală (VIDEO)

Camerele de supraveghere din municipiul Constanța sunt esențiale pentru identificarea celor care încalcă legea.

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au surprins cu ajutorul acestor camere o femeie care a sustras bulbi de flori din casetele amplasate pe bulevardul Tomis, în apropierea Muzeului de Artă.

Această intervenție a fost posibilă ca urmare a monitorizării camerelor video în dispeceratul poliției locale precum și a intervenției imediate a unui echipaj de poliție locală la fața locului, transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial.

Persoana responsabilă pentru vandalizarea zonei a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei, conform prevederilor HCL Constanța nr. 77 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

Bulbii sustrași au fost recuperați și predați către serviciul de specialitate, urmând ca aducerea la starea inițială a terenului afectat să se asigure prin grija lucrătorilor acestuia, abilitați să înlocuiască plantele lipsă.

Pentru astfel de fapte, unde a fost afectat sub orice formă domeniul public sau privat al municipiului Constanta, se vor percepe despăgubiri civile, calculate de serviciile de specialitate ale Primăriei Constanta, în baza documentului de constatare de la momentul constatării contravenției.

Este important să subliniem că polițiștii locali monitorizează în permanență întreaga rază administrativ-teritorială a municipiului Constanța și iau măsuri împotriva celor care încalcă legislația în vigoare.

În contextul prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională și penală, sprijinul comunității este esențial.

Apreciem spiritul civic al cetățenilor și îi îndemnăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin normelor legale în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.


În situația în care cetățenii dețin date ori alte informații ce pot conduce la identificarea unor persoane ce afectează bunurile publice, acestea pot fi puse la dispoziția polițiștilor locali pe căile de comunicare specificate, urmând a fi întreprinse măsurile ce se impun, a mai punctat sursa citată. 

Programul dispeceratului Direcției Generale Poliția Locală este permanent.

Totodată, vă rugăm să protejați spațiul verde, arborii, arbuștii și plantele. Numai prin colaborare putem contribui la menținerea unui oraș frumos!- se mai arată în comunicat. 


foto-video: Primăria Constanța 

 Citește și:


Imagini surprinse de camerele video, la Constanța. Motivul pentru care un bărbat s-a ales cu amenzi (FOTO)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Durata contractului este de 12 luni Primăria Constanța cumpără 130 de camere video

29 Mar 2024 495

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1137

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 857

Primăria Constanța „Nicio faptă antisocială nu rămâne nepedepsită” (VIDEO)

07 Mar 2024 706

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă plătește 25.000 de euro pe aplicațiile de monitorizare pentru camerele de supraveghere video. Contract cu Adora Synccity SRL (DOCUMENT)

27 Feb 2024 601

Primarul Constanței, Vergil Chițac „Sistemul de supraveghere SAFE CITY 20 este una din cele eficiente măsuri pentru asigurarea liniștii”

03 Feb 2024 937

SAFE CITY 20 Peste 66 milioane de lei este valoarea contractului pentru camerele de supraveghere din Constanța!

31 Jan 2024 906

Orașul Constanța supravegheat prin sistemul de monitorizare „SAFE CITY 20”

31 Jan 2024 991

Județul Constanța Suspecții de furt urmăriți de polițiști la Stupina, filmați în timp ce încercau să jefuiască un alt magazin (VIDEO)

21 Dec 2023 1763

Primăria Constanța Camerele de supraveghere de pe raza municipiului, utile pentru identificarea celor care încalcă legea

08 Dec 2023 689

Viteză excesivă Accident mortal în Constanța. Tânărul decedat, surprins de camerele de supraveghere pe bulevardul Aurel Vlaicu (VIDEO)

27 Oct 2023 10031

Interceptări Sentință definitivă în cazul polițistului din Constanța care a refuzat mită 4000 de euro!

28 Sep 2023 1543

Imagini surprise de camere de supraveghere în zona Viile Noi din Constanța! Zeci de mașini au cauciucurile tăiate (VIDEO)

24 Sep 2023 6778

Autocarul implicat în accidentul de la Năvodari, surprins de camere de supraveghere înainte de impact (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Aug 2023 8401

Imagini șocante! Scandalul de la Năvodari, surprins de camere de supraveghere. Un bărbat, înjunghiat (VIDEO)

28 Aug 2023 5789