Trafic de influență. 150.000 euro ceruți pentru favorizarea unei licitații


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția pentru combaterea infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea  infracțiunii de trafic de influență, după cum informează Biroul de informare și relații publice.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
 
Inculpatul ar fi pretins unui om de afaceri o sumă de bani neprecizată, reprezentând 10 % dintr-un contract de achiziții ce urma să fie atribuit prin licitație internațională organizată de o primărie de municipiu din zona de frontieră și, ulterior, ar fi primit suma de 150.000 euro. Banii ar fi fost pretinși și primiți în schimbul presupusei influențe pe care inculpatul, persoană fără calitate specială, ar fi promis că o va exercita asupra primarului și a unor funcționari publici din primărie, astfel încât societatea omului de afaceri să fie favorizată la licitație prin introducerea unor condiții restrictive în documentația de atribuire, care i-ar fi dezavantajat pe competitori, iar ulterior, în derularea contractului, să fie aprobată documentația de care  depindea efectuarea plăților sumelor facturate către primărie.
 
Pretinderea și primirea banilor ar fi avut loc în perioada 26 februarie 2013 – 16 aprilie 2015, în contextul achiziției de echipamente și bunuri IT necesare unui proiect având ca scop gestionarea situațiilor de urgență în zona de frontieră, pentru implementarea Programului IPA de cooperare transfrontaliera România-Serbia.
 
Pentru garantarea confiscării speciale a sumei de bani care face obiectul interacțiunii de trafic de influență, în cauză s-a dispus sechestru asigurător asupra a două terenuri aparținând inculpatului.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 372

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 323

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 526

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 432

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 410

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 852

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 435

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 713

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 529

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 916

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 750

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 567

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1686

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 696

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 782