Tulcea Majorări la serviciile de salubrizare din cauza creșterii prețului combustibilului

Tomberoane. Sursă: Pixabay
  • Se anunță creșterea tarifelor serviciilor de salubrizare în Tulcea cu 12%. 

Societatea care colectează deşeurile în Tulcea în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) a solicitat autorităţilor majorarea cu cel puţin 12% a tarifelor, susţinând că blocarea activităţii este inevitabilă, din cauza creşterii preţului combustibilului, dacă statul nu acordă un sprijin financiar, precizează Agerpres

Directorul societăţii de salubrizare, Ionuţ Tudorache, a declarat, că cererea de majorare survine creşterii tarifelor percepute de firma care transportă deşeurile din Deltă în municipiul reşedinţă de judeţ.

"Un pericol identificat este blocarea sistemului de colectare din cauza creşterii preţului combustibilului. Încă de când am participat la licitaţii şi am fundamentat preţul am prins nişte creşteri ale combustibilului, dar, din păcate, sunt prea mici pentru realitatea actuală şi nu mai putem susţine sistemul. (...) Ca soluţie, în afară de actualizarea preţului, este deblocarea unui ajutor din rezervele naţionale de minim 5.000 de tone de combustibil', a precizat Tudorache.

El a mai spus că majorarea de tarif pentru deşeurile strânse din mediul urban este de aproximativ 22%, iar pentru deşeurile colectate de la agenţii economici şi din mediul rural este de circa 12%.

În replică, directorul executiv al Asociaţiei intercomunitare de dezvoltare a infrastructurii pentru deşeuri menajere, Ilie Petre, a declarat că analizează cererea primită din partea societăţii de salubrizare.

"Suntem undeva între ciocan şi nicovală, pentru că gradul de suportabilitate al populaţiei a scăzut, dar şi operatorul are dreptate fiindcă nu mai poate efectua serviciile la aceste tarife. Noi ne-am propus să formăm o comisie lărgită a Consiliului director, să vedem în ce măsură tarifele sunt ok, dacă pot fi aprobate la acest moment, pentru că mai există o prevedere legală potrivit căreia taxele administraţiilor publice locale se aprobă de anul acesta pentru anul viitor. Practic, ar trebui ca noile taxe să se aplice de anul viitor şi va trebui să analizăm ce soluţie tehnică legală ne permite să ajutăm şi operatorul şi unităţile administrativ teritoriale în condiţiile în care trebuie să mergem (cu taxele - n.r.) în zona de suportabilitate a populaţiei", a menţionat Ilie Petre.

Potrivit acestuia, Consiliul director lărgit al asociaţiei urmează să se întâlnească în şedinţă în două săptămâni.

SMID a început să funcţioneze în anul 2020, iar în asociaţia care asigură funcţionarea sistemului sunt incluse 49 din cele 51 de primării din judeţul Tulcea.


Finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013, SMID are ca obiectiv general dezvoltarea unui sistem durabil de management al deşeurilor la standarde europene, prin îmbunătăţirea serviciilor şi reducerea numărului de depozite neconforme din judeţ, potrivit practicilor şi politicilor Uniunii Europene. Contractul de finanţare a proiectului a fost semnat în anul 2013, iar valoarea anunţată a acestui proiect a fost de 30.375.812 euro, din care 24 de milioane de euro reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată de UE.

În cadrul proiectului au fost amenajate depozitul ecologic şi staţia de tratare mecano-biologică a deşeurilor din Mihai Bravu, s-au realizat 10 dane de acostare pentru mijloacele de transport a deşeurilor din Delta Dunării, precum şi cinci staţii de sortare şi transfer al deşeurilor şi s-au închis depozitele urbane de deşeuri neconforme din oraşele Isaccea, Măcin şi Sulina. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe CJC plătește peste 30.000 de euro pentri combustibil auto aferent anului 2024 pentru autovehiculele din parcul auto (DOCUMENT)

19 Apr 2024 537

Poliția RomânăPersoane cercetate pentru furt de combustibil, prinse în flagrant delict

09 Apr 2024 326

Furnizare de combustibil și servicii de spălare auto pe bază de carduri cumpărate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea” (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 460

Consiliul Județean Constanța cumpără combustibil auto pentru autoturismele instituției (DOCUMENT)

18 Mar 2024 682

Licitații Constanța GPL de peste 1,2 milioane de euro cumpărat de DGASPC Constanța de la firma mamei lui Cristi Borcea (DOCUMENT)

04 Mar 2024 800

Cumpărări directe Constanța Primăria Cogealac, achiziție de combustibil de peste 160.000 de lei (DOCUMENT)

03 Mar 2024 1040

Mai mulți oameni de afaceri și angajați din primării, păcăliți de un fals jurnalist cu bonuri de combustibil

01 Mar 2024 620

Consiliul Județean Constanța cumpără bonuri de combustibil. La ce valoare este estimat contractul?

26 Feb 2024 525

Primăria Ovidiu, județul Constanța, închiriază autobasculantă și minibuldoexcavator (DOCUMENT)

21 Feb 2024 1239

Garda de Coastă, răspuns pozitiv de la APM Constanța, pentru construirea unor rezervoare necesare stocării combustibilului (DOCUMENT)

15 Feb 2024 769

Ministerul Finanțelor acordă subvenție la acciza pentru combustibil pentru transportatorii și distribuitorii din România

09 Feb 2024 762

Garda de Coastă, anunț de mediu pentru proiectul „Construire rezervoare pentru stocarea combustibilului în cadrul obiectivului Grup Nave Constanța”,

08 Feb 2024 518

Licitații Constanța CNAIR SA, achiziție de combustibil, în valoare de peste 90.000 de lei (DOCUMENT)

07 Feb 2024 683

Licitații Tulcea Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării cumpără combustibil pentru energie și încălzire. Detalii despre firma câștigătoare (DOCUMENT)

06 Feb 2024 779

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 12

01 Feb 2024 440