Actualitate

Valentin Ionescu s-a retras din funcția de administrator al firmei Sisteme Internaționale de Afaceri SA. Cine a fost numit în locul lui


În Monitorul Oficial al României a fost publicată decizia Adunării Generale a Acționarilor societății Sisteme Internaționale de Afaceri SA din data de 1.02.2019.
 
Acționarii, Masterjob Consultanță SA, care deține 56 de acțiuni, reprezentând 93,33% din capitalul social; și Ionescu Valentin Gheorghe, care deține 4 acțiuni, reprezentând 6,67% din capitalul social, au decis efectuarea unor modificări. Astfel, a fost aprobată retragerea din funcția de administrator a lui Valentin Gheorghe Ionescu. De asemenea, a fost aprobată descărcarea de gestiune a acestuia pentru activitatea desfășurată în calitate de administrator. În locul lui, în funcția de administrator a fost numit Ionel Viorel Toma, pe o perioadă de 2 ani.
 
Reamintim că, recent, în Monitorul Oficial al României au fost publicate și deciziile Adunării Generale a Acţionarilor societăţii Compania de Servicii şi Consultanţă SA din data de 1.02.2019. Masterob Consultanţă SA, cu sediul în municipiul Bucureşti, deţinând 116 acţiuni, reprezentând 96,66% din capitalul social; Ionescu Valentin Gheorghe, deţinând 4 de acţiuni, reprezentând 3,34% din capitalul social, au decis, în unanimitate, unele modificări. Astfel, s-a aprobat retragerea din funcţia de administrator a lui Ionescu Valentin Gheorghe, începând cu data prezentei hotărâri. De asemenea s-a aprobat descărcarea de gestiune a lui Ionescu Valentin Gheorghe, pentru activitatea desfăşurată în calitate de administrator. În funcţia de administrator a fost numit Toma Ionel Viorel, pe o perioadă de 2 ani.
 
Numele lui Valentin Gheorghe Ionescu a fost întâlnit în peisajul afaceristic constănţean. Implicat în businessuri cu eoliene, terenuri şi centre comerciale, Ionescu a crescut alături de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, şi de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, cei trei fiind colegi la Institutul de Marină.
 
Numele lui mai apare, potrivit Registrului Comerţului, în societăţile Compania de Servicii şi Consultanţă SA, Eco Industries Trading Group SRL, Euro Pro Construct SRL, Habitat şi Ambient SA, Masterjob Consultanţă SA, Meregalli Eastern Europe SRL, Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, precum şi în mai multe societăţi radiate: Dusep SA, Eco Industries Trading Group SRL, Evyoly Impex SRL, Jacobs Hendrix & Partners SRL, Societatea Naţională de Distribuţie SA, Templum Plus SRL, Trans Media Xpress SRL.
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Celălalt apropiat al lui Mazăre, Valentin Ionescu, s-a retras Follow Me SRL, controlată exclusiv de Ionuţ Barbu

26 Jul 2019 1051

Bunurile societății Mamaia Luxury Construction, scoase la mezat

19 Mar 2019 1082

Follow Me SRL, controlată de Ionuţ Barbu și Valentin Ionescu, a obținut două acte de urbanism de la municipalitate, pentru un bloc de nouă etaje în Mamaia

08 Nov 2018 967

Tomis Marina Management, firmă apropiată lui Radu Mazăre, are un administrator nou

07 Sep 2018 2710

MasterJob Consultanţă SA devine acţionar majoritar în societatea Follow Me SRL, controlată de apropiaţii fostului primar, Radu Mazăre

03 Jul 2018 1285

Constanţa. Terenuri deţinute de societatea Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, a lui Valentin Gheorghe Ionescu, de vânzare (document)

25 Mar 2017 4256

Asociat este Ionuţ Barbu Firma Follow Me SRL îşi extinde sediul de pe strada Sulmona!

15 Dec 2016 2671

Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, a lui Valentin Gheorghe Ionescu, s-a retras din D&L Stars Comp SRL

08 Dec 2016 1649

Un imobil de pe strada Poporului, de vânzare Printre proprietari, şi Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, din Dosarul Retrocedărilor (document)

29 Nov 2016 2443

Sisteme Internaţionale de Afaceri renunţă la Owen Five în favoarea unei firme cipriote

17 Oct 2016 1667

Cu acordul firmei Sisteme Internaţionale de Afaceri şi al lui Cristian Serghie O firmă din Tulcea va evalua bunurile Mamaia Luxury Construction SRL

05 Feb 2016 2104

Ce sume au de recuperat Sisteme Internaţionale de Afaceri SA şi Cristian Serghie, în tabelul preliminar al creanţelor Mamaia Luxury Construction SRL (document)

19 Nov 2015 2028

Restaurantul Temple, local desprins din Evul Mediu şi ancorat în realitatea friguroasă a Constanţei (galerie foto)

11 Nov 2015 4025

Firma apare în dosarul lui Strutinsky A fost dispusă intrarea în faliment a debitoarei Mamaia Luxury Construction SRL

03 Nov 2015 1072

Zile grele pentru un prieten al tandemului Mazăre-Constantinescu? Un teren deţinut de Valentin Ionescu în zona Compozitorilor, scos la mezat

24 Oct 2015 2305