Vizita ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, în Turcia

Foto cu rol ilustrativ
  • Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, va efectua, în zilele de 5 și 6 octombrie, o vizită oficială în Republica Turcia, la invitația omologului său, Yașar Güler.
 
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, va efectua, în zilele de 5 și 6 octombrie, o vizită oficială în Republica Turcia, la invitația omologului său, Yașar Güler, transmite un comunicat din partea MApN.
 
Agenda convorbirilor oficiale include aspecte ale situației de securitate regională în contextul războiului de agresiune al Federației Rusiei împotriva Ucrainei, măsurile adoptate la nivel NATO pentru întărirea posturii de apărare și descurajare, respectiv problematici care vizează cooperarea în plan bilateral şi cadrul juridic comun, în contextul Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.
 
Totodată, programul vizitei ministrului român al apărării naționale va include vizitarea Agenției pentru Industria de Apărare şi a unor facilităţi din domeniu, precum și depunerea unei coroane de flori din partea delegației române la Mausoleul Anıtkabir, unde odihnește Mustafa Kemal Atatürk, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Convocarea anuală a preoților militari din Armata României. Ce spune ministrul Tîlvăr

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApNMinistrul apărării naționale, la ceremonia de schimbare a comenzii Comandamentului facilității navale de sprijin Deveselu

30 Apr 2024 140

MApNVideoconferință cu militarii din teatrele de operații și misiuni externe

30 Apr 2024 191

MApNRomânia sprijină populația civilă din Fâșia Gaza

29 Apr 2024 223

MApN prin UM 02311 Constanța, repară pavilioanele din Cazarma 390 Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

28 Apr 2024 430

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Irlandei la București

26 Apr 2024 306

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 247

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 275

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 552

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 519

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 284

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 889

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 546

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 593

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 329

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 322