Ziua Porţilor Deschise la Aeroportul "Delta Dunării" din Tulcea! Punctul culminant al evenimentului va fi un spectaculos show aviatic şi paraşutism

Foto: CJ TulceaPeste o mie de copii sunt aşteptaţi azi, 26 aprilie 2024, începând cu ora 10.00, la Aeroportul "Delta Dunării" Tulcea, la Ziua Porţilor Deschise, eveniment organizat pentru prima dată la nivelul judeţului Tulcea, în contextul finalizării lucrărilor de investiţii pentru modernizarea acestui aeroport.

Potrivit unui comunicat al CJ Tulcea, în cadrul evenimentului, toţi tulcenii şi vizitatorii din întreaga regiune sunt aşteptaţi să viziteze noile facilităţi ale aeroportului.

Astfel, invitaţii vor avea ocazia să viziteze noul terminal, dar şi să se bucure de o impresionantă expoziţie de tehnică militară, la care îşi vor da concursul principalele instituţii militarizate din judeţul Tulcea, fiind pregătită şi o paradă de maşini restaurate cu valoare istorică, asigurate prin parteneriatul cu Retromobil Tulcea.

„Toţi vizitatorii, mici ori mari, vor putea afla cât de frumoase şi pline de satisfacţii sunt meserii precum cea de pompier, de jandarm sau poliţist şi vor afla mai multe despre tot ce presupune o intervenţie a acestor structuri ale statului.

Copiii vor interacţiona cu piloţii, vor admira avioanele aterizate pe aeroport şi vor afla mai multe despre ceea ce înseamnă activitatea în domeniul transportului aerian.

Pe aeroportul tulcean va ateriza şi un elicopter Puma, va fi efectuat şi un survol cu avioane F16, respectiv două treceri cu un avion Spartan“ - au mai precizat reprezentanții CJ Tulcea.


Începând cu ora 13.30, tinerii tulceni vor fi martori live ai unei demonstraţii a salvatorilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Delta" Tulcea, care le vor arăta tuturor, pas cu pas, cum se desfăşoară o intervenţie pentru descarcerare.

Instituţii implicate în expoziţia de tehnică:
- Inspectoratul Judeţean de Poliţie Tulcea
- Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Tulcea
- Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea
- Poliţia de Frontieră Tulcea

- Unitatea Specială de Aviaţie Tulcea
- Garnizoana Tulcea
- Serviciul Judeţean de Ambulanţă Tulcea


Punctul culminant al evenimentului va fi un spectaculos show aviatic şi paraşutism, unde va evolua Aeroclubul României, prin Şoimii României - Hawks Of Romania.

Toţi tulcenii, mari sau mici, sunt aşteptaţi, începând cu ora 16.00, pe platforma aeroportului tulcean, acolo unde specialiştii Aeroclubului vor desena pe cer cu 6 aeronave performante, completate de 3 aeronave ultra-uşoare cu fum ale formaţiei Pelicanii. De asemenea, vor putea şi admira şi paraşutiştii ce vor sări din cea mai nouă aeronavă a Flotei Aeroclubului României. 

Citește și. 

„Ziua Porților Deschise”, la Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Tulcea, la Ziua Porților Deschise a Aeroportului Internațional ,,Delta Dunării" (FOTO)

27 Apr 2024 349

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 595

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 591

„Ziua Porților Deschise”, la Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea

23 Apr 2024 671

Tulcea Ministrul Sorin Grindeanu, prezent la conferința de recepție a Aeroportului Internațional „Delta Dunării”

23 Apr 2024 546

La finalul unui proiect de dezvoltare de doi ani, Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea își deschide porțile (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 1009

Aeroportul „Delta Dunării” Tulcea achiziționează un tractor de aproape 300.000 de lei (DOCUMENT)

31 Jul 2023 1066

Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea cumpără autovehicule pentru siguranța și creșterea siguranței pasagerilor! (DOCUMENT)

06 May 2023 1785

Aeroportul Delta Dunării cumpără de la o companie din Voluntari echipament de scanare pentru detecția explozibililor lichizi

04 Jan 2023 1443

Cu profit pe minus anul trecut, compania lui Michael Mihai Stanciu a câștigat un contract important la Aeroportul Delta Dunării din Tulcea (DOCUMENTE)

25 Aug 2022 2843

DMV Aviatech SRL, contract cu Aeroportul „Delta Dunării“ din Tulcea. Iată care este obiectul achiziției

17 May 2021 3639

Tulcea Audit pentru proiectul "Creșterea siguranței și securității pasagerilor pe aeroportul "Delta Dunării" "

03 Feb 2021 1601

Contract între Regia Autonomă Aeroportul "Delta Dunării" Tulcea și JT2 Group GmbH. Despre ce este vorba

07 Jan 2021 3387

Se modernizează Aeroportul Delta Dunării

08 Oct 2020 3268

Aero Project prestează servicii pentru Aeroportul din Tulcea. În ce constă contractul (document)

14 Sep 2020 3422