Academie de vară de calibru internaţional Atlantykron şi-a început lucrările la Cernavodă

Academia de vară pentru tineret Atlantycron şi-a început sâmbătă activităţile la Cernavodă.

Zeci de participanţi veniţi din toate colţurile ţării şi organizatori şi-au dat întâlnire de vineri, la  sediul Casei de Cultură pentru a pune la punct ultimele detalii organizatorice ale celei de a XXIV-a ediţie a Academiei de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Cultură, Artă şi Sport.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc sâmbătă, lucrările Academniei urmând să se desfăşoare până pe data de 12 august. Când spunem lucrări ne referim în principal la atelierele de știință, robotică, artă și astronomie.
Cei înscrişi vor beneficia, alături de oaspeți și de prieteni, de o gamă largă de programe de instruire și dezvoltare în domenii precum știință, artă și sport. De asemenea, desfăşurătorul din acest an prevede și un număr însemnat de cursuri și conferințe cu teme de interes.

Cu o tradiție bogată, Atlantykron reprezintă una dintre cele mai importante academii de vară de calibru internaţional. Oameni de știinţă vin să predea, voluntar aici, cunoştinţele lor elevilor de toate vârstele, iar toți sunt animați de aceeași dorință, aceea  de a  comunica despre viitor. La rândul lor, şi elevii veterani ai academiei Atalntycron predau cursuri pe diferite teme, împărtăşind din experientele lor celor noi veniţi. „Inelul de piatră”, cum îi zic localnicii, este o insulă sălbatică a Dunării care, în mijlocul verii, pentru câteva zile, se transformă într-un spațiu cultural, însuflețit de o atmosferă boemă. Tineri și copii, actori și muzicieni, oameni de artă și de știință deopotrivă din întreaga lume iau parte la acest eveniment unic, susţin reprezentanţii Primăriei Cernavodă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 1186

Transfer la Farul Constanța. „Bine ai venit, Ronaldo!“ (VIDEO)

08 Jan 2024 1558

Farul Constanța și sprijinul masiv al fanilor. Gică Hagi - „E important să avem foarte mulți abonați“

18 Jul 2022 2261

UPDATE Farul Constanța l-a transferat și pe Tudor Băluță (VIDEO)

12 Jul 2022 1836

Mese personalizate de Teqball cu imaginea lui Hagi și Gică Popescu, la Academia Hagi (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jun 2022 1734

La vară, hotelul din cadrul bazei Academiei Hagi va fi finalizat. Complexul sportiv va avea 16 terenuri de joc

25 Dec 2021 7203

Universitatea „Ovidius” din Constanța Prima școală de vară în domeniul Blockchain

07 Jun 2021 1348

Amicale între echipele de la Academia Hagi și ISport Vâlcea, care, de anul trecut, sunt cluburi partenere

30 Apr 2021 4566

În topul celor mai promiţători fotbalişti din lume Ştefan Bodişteanu, de la FC Viitorul, a devenit major

02 Feb 2021 2631

Ionuț Pelivan „Este un sentiment extraordinar să debutez la această vârstă în tricoul Farului”

02 Dec 2020 2703

FC Farul Constanța Ionuț Pelivan a debutat într-un meci oficial la seniori, la numai 16 ani și trei luni

30 Nov 2020 3075

Poveste tragică Elevul militar a văzut pentru prima şi ultima dată marea, înainte să moară înghiţit de valuri, la Constanţa

31 May 2019 3783

Louis Munteanu și Alexi Pitu, de la Academia Hagi, au marcat pentru România Under-17, care s-a calificat la Turul de Elită

06 Oct 2018 2013

Grupele de copii și juniori ale Academiei Hagi au reluat şedinţele de padbol (galerie foto)

23 Aug 2018 2035

Ferestre spre cer sau altare în aer liber Troiţe ridicate în municipiul Constanţa. În memoria cui au fost înălţate şi de către cine (galerie foto)

30 May 2018 4597