Administratie locala

Comisia de urbanism a Consiliului Local Municipal, aviz negativ pentru PUZ-ul blocului pe care patronul de la Ruana îl vrea pe Aurel Vlaicu

Comisia de urbanism a Consiliului Local Municipal a dat aviz negativ, la începutul acestei săptămâni, pentru un proiect imobiliar de pe bulevardul Aurel Vlaicu care urmează să fie realizat la numai 12 metri de un alt bloc cu zece etaje.
 
În 2016, PUZ-ul a fost contestat de vecinii care au participat la dezbaterea publică organizată de Primăria Constanţa în vederea elaborării Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona delimitată de bulevardul Aurel Vlaicu, aleea Hortensiei şi strada Cpt. Dobrilă Eugeniu. Blocurile afectate de noul imobil sunt C4 şi G6, fiecare cu zece etaje. Mai exact, între ele ar urma să fie ridicat blocul de patru etaje. „Cine a vândut acest teren? Acest bloc va obstrucţiona accesul maşinilor de la ISU, al ambulanţei. Nu sunt locuri de parcare“, spunea Paul Ionescu, preşedintele Asociaţiei 72 din Tomis Nord, la dezbaterea publică organizată în urmă cu doi ani. 
 
În această zonă, iniţiatorul PUZ-ului, Întreprindere Individuală Cristian-Nicolae Nicola, intenţiona iniţial să ridice un imobil S+P+8 etaje. Ulterior, iniţiatorul s-a răzgândit şi vrea ca imobilul să aibă doar patru etaje. Chiar şi aşa, majoritatea aleşilor din Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului a Consiliului Local Municipal nu sunt de acord cu proiectul şi au dat aviz negativ.
 
Cu toate acestea, în şedinţa Comisiei care se reuneşte din nou astăzi, pe ordinea de zi a fost introdus iar PUZ-ul iniţiat de Întreprindere Individuală Cristian-Nicolae Nicola, doar-doar se va întâmpla ceva.
 
Investiţia patronului firmei de mobilă Ruana ajunge din nou la mâna consilierilor locali.
Consilierul local PNL Romeo Rezeanu spune că nu este normal ca un proiect care primeşte aviz negativ să mai intre pe ordinea de zi a şedinţelor de Consiliu Local Municipal, dar „sunt anumiţi consilieri care forţează acest lucru“. Se pare că este vorba despre consilierul local PSD Valentin Pârvulescu, cel care a mai forţat şi cu alte ocazii introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de CLM a unor PUZ-uri care aveau aviz negativ de la Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului.
 
Legat de PUZ-ul iniţiat de Întreprindere Individuală Cristian-Nicolae Nicola, Rezeanu spune că „deja zona este foarte aglomerată şi nu există spaţiu pentru locuri de parcare“.
 
 

Cine este Cristian-Nicolae Nicola 

 
Cristian-Nicolae Nicola este patronul magazinului de mobilă Ruana. Vă reamintim că, pe 13 aprilie 2016, Nicola Cristian-Nicolae Întreprindere Individuală a obţinut Certificatul de urbanism nr. 1305 privind elaborarea PUZ-ului pentru zona delimitată de bulevardul Aurel Vlaicu, aleea Hortensiei, terenuri proprietate publică şi privată, conform Avizului de oportunitate nr. 46798 din 24.03.2016. 

Potrivit Registrului Comerţului, Nicola Cristian-Nicolae Întreprindere Individuală are sediul social în Lumina. Asociatul Cristian-Nicolae Nicola este născut la 11.03.1969, în Ovidiu. Activitatea întreprinderii individuale constă în cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii. Cristian-Nicolae Nicola mai este asociat în Fotovoltaic Sun Light Park SRL, Ruana SRL, Siderurgica Ro Metal SRL (radiată). 
 
Facem precizarea că avizul comisiilor de specialitate este consultativ.
 
Comisia nr. 2 - Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură - are următoarele atribuţii:

a) întocmeşte şi avizează studii şi programe de dezvoltare urbanistică şi ori de câte ori intervin studii şi programe specifice altor domenii solicită şi implicarea comisiei de specialitate în domeniu; 
 
b) participă la dezbateri comune, la solicitarea Comisiilor pe domenii de specialitate nr. 1, 3, 5, cu privire la înfiinţarea de instituţii şi agenţi economici de interes local, concesionari sau închirieri de servicii publice, participări la societăţi comerciale, locaţii de activitate sau servicii ale administraţiei publice, avizându-le după caz; 
 
c) realizează studii şi programe care să asigure buna funcţionare a serviciilor de gospodărie comunală, transport local şi reţele edilitare. Acţiunea este comună Comisiilor 1, 2 şi 3, fiind vorba de activităţi specifice de urbanism şi servicii publice; 

d) iniţiază şi asigură realizarea programelor de organizare şi dezvoltare urbanistică a localităţii, precum şi de amenajare a teritoriului, cu respectarea tradiţiei locale şi a prevederilor legale, de realizare a lucrărilor publice cu participarea, eventual, a comisiilor pe domenii de specialitate implicate; atunci când este vorba de refacerea şi protecţia mediului înconjurător, protecţia şi conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor şi rezervaţiilor naturale, se va solicita participarea Comisiei nr. 4; 

e) comisia exercită şi alte atribuţii stabilite de lege sau Consiliul Local.
 
Componenţa Comisiei de urbanism, lucrări publice, protecţia mediului şi conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură: 
Secil Cantaragiu - PMP - preşedinte 
Mihaela Andrei - PNL - secretar
Valentin-Gabriel Pîrvulescu - PSD - membru
Costin Răsăuţeanu - PSD - membru
Romeo Rezeanu - PNL - membru.
 
Citeşte şi:
 
„Se va ajunge în instanţă!“ Constănţenii spun NU blocului de opt etaje pe care patronul de la Ruana îl vrea pe Aurel Vlaicu (galerie foto)

Dezbatere publică pentru PUZ-ul iniţiat de patronul magazinului de mobilă Ruana

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie istorică la Constanța „Se recomandă întregirea terenului aferent monumentului istoric prin expropriere (...) și punerea în valoare a Porții Mari a Cetății Tomis“! (documente)

12 Nov 2018 3529

Vot în Comisia de Urbanism a CLM pentru benzinăria care va fi amenajată pe fosta autobază ICIL. Afacerea aparţine unui fost om politic constănţean (document)

26 Jul 2018 1574

PUZ-ul proiectului imobiliar de pe bulevardul Aurel Vlaicu al patronului fabricii de mobilă Ruana, un nou aviz negativ de la Comisia de Urbanism a Consiliului Local Municipal

21 May 2018 1890

Se întruneşte Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa. Iată ordinea de zi

18 Feb 2018 579

Proiecte dezbătute de consilierii locali în Comisia de urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător şi de arhitectură

18 Aug 2017 771

Despre treceri de pietoni, trotuare, intersecţii semaforizate Directorul Confort Urban, chemat la raport de Comisia de Urbanism a CLM Constanţa

26 Jul 2017 2342

Ce proiecte discută Comisia de urbanism, lucrări publice, protecţia mediului şi conservare a monumentului din CLM Constanţa

19 Jun 2017 2627

Constanţa. Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului. Opt puncte pe ordinea de zi

06 Apr 2017 1150

PUZ-ul peninsulei nu va ajunge prea curând pe masa consilierilor! Comisia tehnică de urbanism, noi solicitări pentru Expaco

16 Mar 2017 1620

În Faleză Nord, un investitor vrea bloc de opt etaje, cu restaurant şi club la înălţime. Clienţii vor avea vedere la mare (document)

16 Jan 2017 2998

PUZ-ul iniţiat de Elena Epure pe strada Călăraşi, pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului (document)

17 Dec 2016 2448

Se va construi un bloc de opt etaje pe aleea Hortensiei? Comisia de urbanism decide modificarea PUZ-ului (document)

16 Dec 2016 2151

10.000 de euro, la Primărie, taxă de exceptare pentru cei care construiesc imobile fără locuri de parcare?

10 Dec 2016 3248

De la pompe funebre, la imobiliare Progress Consulting SA vrea un bloc de 11 etaje pe strada Nicolae Iorga (document)

28 Nov 2016 3620

Mormântul Pictat, în atenţia Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului a Primăriei Constanţa (document)

26 Nov 2016 1611

Investiţii pe strada Eliberării Doi constănţeni vor să ridice un bloc de şapte etaje (document+galerie foto)

17 Nov 2016 2609

Imobilul de şapte etaje pe care Sorla SRL îl vrea pe strada Unirii, la mâna Comisiei tehnice de urbanism a Primăriei Constanţa (documente)

16 Nov 2016 2365

De ce Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism lucrează la „secret”?! „Dezbaterea publică organizată după ce s-a primit avizul de oportunitate este vacs!” (documente)

06 Oct 2016 4349

Componenţa Comisiei de Urbanism Cine face Constanţa mai frumoasă

21 Feb 2013 2500

Deputatul constănţean Eduard Martin vorbeşte, mâine, despre modificarea Legii urbanismului. Află unde!

25 Sep 2012 1005

Din categoria Prefectura vs. CJC Prefectul cere anularea puterii depline a Comisiei de amenajare a teritoriului şi urbanism

20 Aug 2010 871

Dosare penale pentru trei angajati ai Primariei Eforie

04 Sep 2004 841