Deszăpezirea nu mai e o problemă ANAF a deblocat conturile Regiei de Drumuri Constanţa



La şedinţa anterioară de Consiliu Judeţean, vicepreşedintele Cristinel Dragomir a menţionat că Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri  (RAJDP) Constanţa are conturile blocate de ANAF, motiv pentru care deszăpezirile din acest an sunt puse sub semnul întrebării. Având conturile blocate pentru o datorie de 20.375.700 de lei, ca urmare a neplăţii TVA-ului şi a impozitului pe profit, la care se adaugă penalităţile, RAJDP nu avea cum să achiziţioneze material antiderapant şi combustibil pentru a acţiona pe drumurile judeţene în cazul în care vor fi troienite.
 
Cu toate acestea, se întrevede o posibilitate pentru regie: „Am fost informaţi că regia are o datorie de peste 20 de milioane de lei pentru o datorie către ANAF. Noi, CJC, nu putem interveni în niciun fel. Ce am putut să facem a fost să atragem atenţia autorităţilor publice  centrale - Guvern, Ministerul de Interne - ministrul Tobă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, Ministerul de Finanţe, doamna ministru Dragu - cu privire la faptul că drumurile judeţene nu vor putea fi deszăpezite pentru că regia are conturile blocate şi nu se poate aproviziona“, a declarat Cristinel Dragomir, în cadrul şedinţei CJC de ieri.
 
Soluţia avansată încă de data trecută a fost ca CJC să preia această îndatorire a achiziţionării materialelor. „Noi am venit cu soluţia. Le-am zis că avem disponibilitatea să plătim noi, CJC, achiziţia acestor materiale necesare, numai să ni se dea dreptul. Potrivit legislaţiei în vigoare, noi nu avem dreptul acesta, dar, dacă ni se dă o derogare de la lege, noi suntem dispuşi să o facem. Nu am găsit altă soluţie“, a explicat Dragomir.
 
„Altă soluţie este deblocarea conturilor sau să se dea voie regiei să plătească facturile pentru materiale. Dar asta nu o poate face decât ANAF. Există disponibilitate de la ANAF Bucureşti şi mâine (n.r. astăzi) se vor întâlni cu cei de la regie pentru a discuta despre o reeşalonare. Dacă se face o reeşalonare, atunci se deblochează contul pentru absolut toate plăţile şi atunci regia va putea funcţiona normal şi se va aproviziona, astfel încât să ducă la îndeplinire contractul pe care îl avem cu ea. Dacă nu aveam contractul cu regia, nici nu ne-ar fi interesat“, a mai spus Dragomir.

 

Conform legislaţiei în vigoare, există posibilitatea unei reeşalonări a datoriei, dar pentru acest lucru trebuie să se facă o evaluare a lucrurilor cu care regia vine în garanţie, a proprietăţilor deţinute. „În actele contabile, regia nu acoperă datoria către ANAF şi există varianta să girăm şi noi, CJC, suma respectivă, să o punem într-un cont separat, iar dacă va fi executată, noi să o recuperăm de la regie. Dacă nu ar fi fost presiunea timpului, probabil că nu ne-am fi implicat deloc. Dar noi am făcut nenumărate adrese şi am adus la cunoştinţa autorităţilor situaţia de la regie. Prim-ministrul ne-a spus că se cunoaşte problema şi că, prin intermediul Ministerelor de Interne şi de Finanţe, se vor găsi soluţii, astfel încât să se deblocheze“, a adăugat Dragomir.
 
Într-un comunicat de presă remis redacţiei la ora 19.30, Consiliul Judeţean a anunţat că ANAF a răspuns solicitării de a debloca conturile RAJDP Constanţa. Printr-o adresă semnată de Gelu Diaconu, preşedintele ANAF, s-a aprobat o eşalonare a datoriilor RAJDP pe o perioadă de şase luni fără constituire de garanţii. În acest fel s-a deblocat situaţia operativă a regiei.
Despre datoria RAJDP Constanţa se ştie de aproximativ o lună, de când s-a definitivat controlul ANAF, iar indisponibilizarea conturilor datează din data de 30 octombrie a acestui an. „Există un raport al ANAF în control la regie. Acel raport a fost contestat de regie şi priveşte exclusiv regia. Sunt nereguli care s-au făcut exclusiv la regie“, a mai spus Dragomir.

 
Întrebat însă cine va răspunde pentru aceste nereguli, despre care CJC nu ar fi avut cunoştinţă până acum, Dragomir a cam ridicat din umeri. Până una-alta, fostul director al regiei, Adrian Gămbuţeanu, se află în continuare în concediu medical. Din luna septembrie.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cristinel Dragomir revine în administrația locală, în echipa primarului Vergil Chițac!

06 Nov 2020 2091

Cristinel Dragomir renunță la procesul cu ANI “Nu mai am nicio miză pentru următoarea perioadă”!

04 Nov 2020 1624

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2020

11 Aug 2020 1079

Un fost vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța a repus pe rolul Curții de Apel Constanța dosarul împotriva Agenției Naționale de Integritate

16 Jul 2020 881

„La acel hotel au stat cazaţi piloţii SMURD“ Cristinel Dragomir, fost vicepreşedinte al CJC, la judecată cu ANI. Ce a decis Curtea Supremă

08 Nov 2019 1402

Fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, la judecată cu Agenţia Naţională de Integritate

05 Jul 2019 1782

Dragomir Nicolae Cristinel, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, declarat incompatibil de ANI. Cum se apără Cristinel Dragomir

06 Feb 2019 2309

Este oficial Ionuț Done a fost numit temporar subprefect al județului Constanța

14 Dec 2018 1205

Ionuț Done, noul subprefect al județului Constanța. Avere şi interese (documente)

13 Dec 2018 5551

Adjuncţii lui Jeacă la Prefectură. Dragomir şi Ali sunt propunerile pentru funcţiile de subprefecţi ai judeţului Constanţa!

22 Nov 2018 2124

În prezent este inspector în Primăria Constanţa. Cristinel Dragomir, viitor subprefect al judeţului Constanţa

21 Nov 2018 2701

Cristinel Dragomir a demisionat din funcţia de administrator al RAEDPP Constanţa

31 Oct 2018 2259

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 septembrie 2018

28 Sep 2018 1413

CLM a votat. Oameni politici şi foşti jurnalişti, în Consiliul de Administraţie al RAEDPP (galerie foto)

28 Sep 2018 1951

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 septembrie 2018

27 Sep 2018 1466