Mazăre - „Să vă ţineţi CET-ul acolo!“ Constănţenii vor plăti în continuare o gigacalorie extrem de scumpă

În pofida faptului că noua conducere a RADET Constanţa solicită administraţiei publice locale subvenţionarea gigacaloriei pentru toţi constănţenii, primarul Radu Mazăre a declarat, ieri, că acest lucru este exclus. „Nu are sens. Nu am discutat chestiunea asta cu ei (n.r. cu reprezentanţii RADET), dar asta este o politică pe care eu o fac, pe care mi-am asumat-o şi pe care am prezentat-o şi în alegeri. Nu consider normal şi moral şi echitabil să subvenţionez nişte oameni care câştigă bani mulţi. Sigur, o să discutăm pentru iarnă, să vedem în funcţie de procentele de la port, dacă vin, dacă nu vin, (în funcţie n.r.) de cât este profitul, dacă mai putem disloca din altă parte bani ca să acoperim, poate creştem, celor care primesc subvenţie, plafonul, dar în niciun caz nu vor primi cei cu maşini de lux subvenţie din impozitele noastre. Asta să fie clar, nu mă mai certaţi!“, a declarat Mazăre, în contextul prezentării sale la IPJ Constanţa, pentru dosarul Henri Coandă, în care este cercetat în libertate, sub control judiciar. Amintim, în acest context, că din banii constănţenilor plătitori de taxe şi impozite locale, administraţia Mazăre a alocat 50.000 de euro (!) pentru amenajarea a trei teme pentru un car alegoric folosit la carnavalul din Mamaia. În legătură cu această direcţionare a banului public, nu a ridicat nimeni vreo problemă de ordin moral.

„Cei care au maşini de lux nu vor primi subvenţie“


Revenind, edilul-şef a afirmat, nonşalant, că nu este deloc interesat de formula pe care merg alte mari oraşe din ţară, ale căror administraţii locale au decis subvenţionarea preţului gigacaloriei pentru toţi locuitorii. „Nu mă interesează ce face Bucureştiul, nu mă interesează ce fac alte oraşe. Aici, cei care au maşini de lux şi care câştigă, cât de cât, de la rezonabil în sus, nu vor primi subvenţie, pentru că subvenţia se acordă celor care au nevoie. În toată lumea asta, principiul echităţii şi al egalităţii sociale ăsta e: să aduni şi să îi sprijini pe cei care au nevoie“, a menţionat şeful municipalităţii tomitane.

„Cum să iau eu CET-ul şi 40 de milioane datorie?“


Întrebat în ce stadiu se află proiectul privind preluarea CET-ului sub „umbrela“ administraţiei publice locale constănţene, Radu Mazăre a afirmat: „Pot să vă spun atât: a fost Decebal Făgădău la Bucureşti, am vorbit cu el acum vreo zece zile. Ei au un proiect şi vroiau să ne dea CET-ul cu tot cu 40 de milioane de euro datorie, or, în momentul ăla am refuzat, că nu putem să luăm o asemenea cocoaşă, să plătească constănţenii 40 de milioane datorie“. Evident, Mazăre a dat vina, şi de data aceasta, pe fosta guvernare democrat-liberală şi asta pentru că, atunci „când erau pediştii la putere, nu au acordat subvenţia, iar fiscul ne-a pus penalităţi“. „Păi de ce să plătească constănţenii? Le-am spus «să vă ţineţi CET-ul acolo, până când găsim o modalitate de a porni de la zero şi de a face un lucru temeinic. Cum să iau eu CET-ul şi 40 de milioane datorie?!?»“, a declarat, retoric şi aparent indignat, primarul Constanţei.
Amintim că preluarea CET-ului de către municipalitate a fost una dintre principalele promisiuni pe care Mazăre le-a făcut în campania electorală pentru alegerile locale din vara lui 2012, atunci când social-democratul a câştigat al patrulea mandat de primar. Nici până în prezent, nu se întrevede vreo şansă reală de preluare a CET-ului, iar declaraţiile de ieri ale edilului-şef nu fac decât să întărească acest aspect. De altfel, întrebat, în toamna anului trecut, care este cel mai optimist termen pentru preluarea CET-ului, viceprimarul Decebal Făgădău declara: „Cel mai optimist termen pentru Consiliul Local Constanţa pentru a identifica posibilitatea de a investi în CET este martie 2015“. Este puţin probabil ca, până la termenul avansat de Făgădău, datoria invocată de Mazăre, de 40 de milioane de euro, să se „evapore“.

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a făcut declaraţiile de mai sus în contextul celei de-a 17-a prezentări la sediul IPJ Constanţa, pentru dosarul Henri Coandă, în care este cercetat în libertate, sub control judiciar. Ca şi în urmă cu două săptămâni, poliţistul în faţa căruia a semnat, ieri, Mazăre a fost Doru Cătălin Artene.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Împrumutat de fostul edil cu 600.000 de euro! Firma „grecului lui Mazăre“, încurcată de Dosarul Retrocedărilor din Constanța (documente)

25 Oct 2021 4948

Decizie de ultim moment a judecătorilor! Este vizată Syntax Media Consulting SRL, vehiculată într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre (documente)

15 Oct 2021 2239

Stăpânii terenurilor Oamenii din spatele ruinelor din vechiul Tomis (documente)

15 Jul 2021 5199

Se cere anularea PUZ-ului Judecătorii cer să vadă cartea funciară pentru terenul afaceristului George Secărea din strada Belvedere

24 Jun 2021 3653

A murit Dănuț Moisoiu, unul dintre cei mai longevivi consilieri locali

29 Jan 2021 3480

Procesul lui Elan Schwartzenberg, acuzat de complicitate la dare de mită, a fost suspendat

07 May 2020 1889

O nouă amânare în dosarul lui Elan Schwartzenberg. Legături cu Radu Mazăre

16 Mar 2020 2077

Azi începe judecata afaceristului Elan Schwartzenberg! Dosarul a stat doi ani în cameră preliminară

30 Jan 2020 2476

Dosar disjuns din procesul în care Radu Mazăre a fost achitat! Peste câteva zile, începe judecata afaceristului Elan Schwartzenberg

21 Jan 2020 2909

Începe judecata lui Elan Schwartzenberg!

18 Oct 2019 2656

Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită. Ce se întâmplă azi la Curtea de Apel Bucureşti

07 Oct 2019 2096

Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită. Ce s-a decis în legătură cu procesul lui Elan Schwartzenberg

30 Aug 2019 5864

Tribunalul Bucureşti, undă verde pentru judecarea lui Elan Schwartzenberg

02 Aug 2019 2017

Oficial de la Poliţia Română cu privire la reţinerea lui Radu Mazăre în Madagascar

08 May 2019 5213

Dosarul lui Elan Schwartzenberg, termen, azi, la Tribunalul Bucureşti

30 Jan 2019 2220