Apel la transparenta

Cui a atribuit Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa contracte în anul 2013 (I) (document)

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa nu a atribuit în anul 2013 contracte de achiziţie publică în urma desfăşurării procedurii de achiziţie - licitaţie deschisă, prevăzută de OUG 34/2006. Potrivit răspunsurilor oficiale primite de la CJAS Constanţa, în anul 2013 au fost atribuite prin cumpărare directă 12 contracte. Majoritatea au fost pentru servicii de mentenanţă a reţelei informatice, a sistemului informatic sau a sistemului de alarmare antiefracţie şi a instalaţiei de alarmare împotriva incendiilor, dar şi pentru lucrări de amenajare.
 
Astfel, în 2013, au fost atribuite două contracte către SC Romnaţional SRL. Primul a fost încheiat pe 1 aprilie 2013 şi a avut ca obiect servicii de pază şi protecţie sediu administrativ. Valoarea acestuia a fost de 61.000 de lei fără TVA, fiind valabil până la data de 31 ianuarie 2014. Al doilea a avut ca obiect servicii de însoţire a transporturilor de bunuri şi valori.

Despre Romnaţional SRL  

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la data de 10 august 2017, firma a fost înfiinţată în anul 1994 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Societatea are un capital social subscris de 1.000 de lei, integral vărsat, iar unic asociat este Iulian Zagaevschi, acesta fiind şi administratorul firmei. Domeniul de activitate principal îl reprezintă activităţi de protecţie şi gardă.
 
Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 4.431.497 de lei, profit de 120.414 de lei şi 145 de salariaţi.
 
Tot în 2013, CJAS Constanţa a atribuit două contracte către SC Xeno Soft Design SRL. Unul a fost încheiat pe 9 decembrie 2013 şi a avut ca obiect lucrări de amenajare şi modificare reţea informatică. Valoarea acestuia a fost de 40.000 de lei fără TVA, fiind valabil până pe 31 decembrie 2013. Cel de-al doilea a fost încheiat pe 1 aprilie 2013 şi a avut ca obiect servicii de mentenanţă calculatoare. Contractul a avut o valoare de 1.600 de lei/lună fără TVA şi a fost valabil până pe 28 februarie 2014.
 
Menţionăm că în lista transmisă de reprezentanţii CJAS societatea este SC Xeno Soft Design SRL, dar în anunţul de atribuire aceasta figurează ca fiind SC Xenno Soft Design SRL-D. 

Despre SC Xenno Soft Design SRL-D 

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la 10 august 2017, societatea a fost înfiinţată în anul 2012 şi are sediul social în Năvodari. Firma are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, iar unic asociat este Constantin Cozma, acesta fiind şi administratorul societăţii. Domeniul de activitate principal îl reprezintă activităţi de realizare a softului la comandă (software orientat client).

Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 26.075 de lei, pierdere de 40.785 de lei şi un salariat.
 
Pe data de 1 aprilie 2013, CJAS Constanţa a atribuit un contract de găzduire pagină Web către SC Crucial Systems&Services SRL. Valoarea contractului a fost de 700 de lei/lună fără TVA şi a fost valabil până pe 31 ianuarie 2014.

Despre SC Crucial Systems&Services SRL 

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la data de 14 iulie 2017, firma a fost înfiinţată în anul 1998 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Are un capital social subscris de 36.000 de lei, integral vărsat. Asociaţi în cadrul societăţii sunt Elena Andreea Avrigeanu şi Bogdan Mihăiţă Moldoveanu, fiecare cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50% / 50%. Bogdan Mihăiţă Moldoveanu este şi administratorul societăţii ce are ca domeniu de activitate principal repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice şi întreţinerea şi repararea maşinilor de birou, de contabilizat şi a calculatoarelor.
 
Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 4.555.579 de lei, un profit de 35.800 de lei şi 15 salariaţi.
 
Tot pe 1 aprilie 2013, CJAS Constanţa a atribuit un contract de servicii de mentenanţă sistem de alarmare antiefracţie şi instalaţie de alarme împotriva incendiilor. Contractul a fost câştigat de SC RT Total Services SRL, valoarea acestuia fiind de 1.000 de lei/lună fără TVA.

Despre SC RT Total Services SRL 

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat pe 14 iulie 2017, societatea a fost înfiinţată în anul 2004 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Are un capital social subscris de 200 de lei integral vărsat, iar unic asociat în cadrul firmei este Radu Tamaş, din Constanţa, acesta fiind şi administratorul societăţii.
 
Domeniul de activitate principal al firmei îl reprezintă lucrările de instalaţii electrice.
Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 234.935 de lei, un profit de 78.458 de lei şi doi salariaţi.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta lista contractelor atribuite prin cumpărare directă de CJAS Constanţa în anul 2011, astfel cum ne-a fost pusă la dispoziţie de instituţie.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Sistemul informatic al cardului de sănătate, fără mentenanţă! Medicii și pacienţii, în alertă!

21 May 2018 867

Caz incredibil la Constanţa! O pacientă a aflat de la medicul de familie că este… decedată. Ce spun reprezentanţii CJAS

16 Dec 2017 6225

Sediul Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa intră în reabilitare

15 Nov 2017 660

Curtea Constituţională, sesizată în dosarul lui Dragoş Poteleanu, fostul şef al CJAS Constanţa

01 Nov 2017 1149

Cui a atribuit Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța contracte în anul 2015 (II) (document)

09 Sep 2017 1352

În atenţia constănţenilor Casa Judeţeană pentru Asigurări de Sănătate are noi date de contact

03 Sep 2017 2039

Cui a atribuit Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa contracte în anul 2015 (document)

02 Sep 2017 2006

Cui a atribuit Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa contracte în anul 2014 (document)

26 Aug 2017 1215

Cui a atribuit contracte Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa în 2013 (II) (document)

21 Aug 2017 1782

Cui a atribuit Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța contracte în anul 2012 (document)

03 Aug 2017 1202

Cui a atribuit contracte Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța în 2011 (document)

27 Jul 2017 1223

Cui a atribuit Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa contracte în anul 2010 (II) (document)

20 Jul 2017 1240

Cui a atribuit Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța contracte în anul 2010 (I) (document)

15 Jul 2017 1665

Vrei să lucrezi la Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa? Sunt două posturi vacante

19 Jun 2017 5458

Concurs la Bucureşti, în luna mai Ce condiţii trebuie să îndeplinească viitorul preşedinte - director general al CJAS Constanţa (document)

13 Apr 2017 1425

Trei autoturisme şi terenuri! Cu ce avere se laudă directorul CJAS Marian Gheorghe (document)

14 Nov 2016 2483

Casă şi teren în Eforie Sud, apartament în Constanţa! Ce avere a acumulat directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (documente)

09 Nov 2016 1760

Editorial Zeci de probleme cu cardul de sănătate. Investiţie de milioane de lei, aruncată pe geam?

04 Nov 2016 1799

Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Constanţa face angajări. Detalii

02 Nov 2016 3401

CAS Constanța angajează șofer pe perioadă nedeterminată

23 Sep 2016 3873

Top decontări CAS Constanţa Ce sume au intrat în conturile unor importanţi furnizori de servicii medicale de laborator

11 Aug 2016 4156

Peste o mie de contracte semnate cu furnizori de servicii medicale Buget zero în luna decembrie pentru CAS Constanţa

10 Aug 2016 1754

Pozitron Medical Investigation, campioană absolută Ce laboratoare au semnat contracte noi de sute de mii de lei cu CAS Constanţa

10 Aug 2016 2302

Fostul şef al Casei de Asigurări de Sănătate din Tulcea cere revizuirea dosarului în care a fost condamnat pentru mită

27 Jul 2016 1468

Iată cine va exercita atribuțiile președintelui CNAS

22 Apr 2016 1279

De mâine, medicii de familie blochează activitatea. Fără reţete compensate şi trimiteri

31 Mar 2016 1277

Președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a demisionat

21 Mar 2016 955

Medic revoltat pe Casa de Asigurări de Sănătate- „Hârtiile și fotografiile nu sângerează”

21 Mar 2016 958

Candidaţii la şefia Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate au picat proba scrisă

04 Mar 2016 980

Postul lui Poteleanu, scos la concurs Viitorul director al CJAS Constanţa nu trebuie să aibă probleme penale

09 Feb 2016 1981

CNAS Asigurații ar putea fi obligați să prezinte cardul de sănătate și la Urgențe

02 Jan 2016 1256

Affidea România SRL a înghiţit peste 8,3 milioane de lei de la CJAS Constanţa pentru servicii de radiologie

16 Dec 2015 3804

Un offshore face profituri în Cipru pe seama SCJU Pozitron Medical Investigation, campioană la încasări de la CAS Constanţa

15 Dec 2015 3859

Dragoș Poteleanu află astăzi dacă rămâne sau nu în arest

09 Dec 2015 1157

Top decontări CJAS Constanţa a virat în conturile Neptun Medical SRL, Rom-Gesta SRL şi Civica Med SRL peste 1,4 milioane de lei

19 Nov 2015 3077

Top decontări Peste cinci milioane de lei de la CJAS Constanţa către Mediconst Plus SRL, Casa Soarelui şi Centrul de Diagnostic Stal

18 Nov 2015 2447

Top decontări Ce sume au intrat în conturile Mogadormed SRL şi Help Med Consult de la CJAS Constanţa

17 Nov 2015 2892

Top decontări Mediconst, Gastromond şi Complexul Balnear şi de Recuperare CAA au încasat peste 11,9 milioane de lei de la CJAS Constanţa

16 Nov 2015 2374

Top decontări Asclepios, Medical Analysis şi Rocomedicor, 8,5 milioane de lei de la CJAS Constanţa

14 Nov 2015 4341

Top decontări Câţi bani au "consumat" Euromedic, Euromaterna şi Isis Medical Center de la CJAS Constanţa în trei ani

12 Nov 2015 4545

Vine de la Galaţi, nu are terenuri şi case Averea şi interesele noului şef al CAS Constanţa, Oana Irina Ioniţă (document)

03 Oct 2015 3042

Exclusivitate Liviu Mocanu, varianta UNPR pentru CJAS Constanţa

02 Oct 2015 1757

Directorii caselor judeţene de sănătate, demişi. Dragoş Poteleanu nu ştie nimic

02 Oct 2015 2359

Obligatoriu de la 1 septembrie Ce se întâmplă dacă nu aţi primit cardul de sănătate

26 Aug 2015 1274

Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa angajează purtător de cuvânt

06 Jul 2015 1099

A început distribuirea către asiguraţii OPSNAJ 48 de constănţeni au refuzat cardul de sănătate din motive religioase (galerie foto)

01 Jul 2015 3189

Eliberarea cardurilor naționale în perioada 4-8 mai 2015

05 May 2015 887

Editorial Cine a pus gând rău sănătăţii din România?

30 Mar 2015 1342

Cardul de sănătate - pentru unii, bau-bau, pentru alţii, posibilitate de a deconta servicii medicale

17 Mar 2015 1557

Moşteniri, datorii şi venituri de sute de milioane pe lună Averile directorilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa (documente)

28 Jan 2015 2548