„Căzut din rai”, lansare de carte la ​Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

Lansare de carte
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, organizează Joi, 27 octombrie ora 1700, în Aula Bibliotecii, lansarea romanului „Căzut din rai” (Editura Ex Ponto, 2022) al scriitorului Constantin Costache.

Vor prezenta cartea prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, scriitorul Ovidiu Dunăreanu și dr. Corina-Mihaela Apostoleanu., transmit reprezentanții instituției. 

Constantin Costache este autorul trilogiei „Umbre pe oglinda apei” (2014, 2015), „Singur împotriva oceanului” (2018), „Dragoste deșertică” (2019), „Syrael” (2020), „Îmblânzitorul de stele” (2021), o parte deja traduse în limba engleză.

„În acest roman de început, îmbinarea idealismului copilăriei cu duritatea unor scene petrecute peste timp, a obiceiurilor unui sat dobrogean cu ciudățeniile unei libertăți prost înțeleasă și topită în băutură, consum de droguri și exagerări religioase, dorința tinereții de a construi o viață ideală cu elementele unei realități de o cruzime aproape neverosimilă, la care te adaptezi ori mori, constituie oglinzi în care autorul își pune personajele, ca să ilustreze o amplă paletă de trăiri prin care își va trece cititorul.” (Ovidiu Dunăreanu)

„Lui Constantin Costache îi place enorm să povestească și fie își imaginează fel de fel de situații, personaje, intrigi, context, fie topește – cum o face, din câte intuiesc și îl cunosc, între aceste coperte – momente din propria biografie, într-un roman ce lasă ficțiunii generozitatea de a credibiliza realitatea. Dar, în fond, nu contează cât de adevărate sunt cele petrecute într-o carte, nici cât de mult se oglindește viața autorului în cea a personajelor sale, ci cum reușește el să-l desprindă pe cititor din propriul drum și să-l conducă, fie și pentru câteva ceasuri, pe un alt drum, cu totul necunoscut, din hârtie. Dacă citiți o să aflați.” (Robert Șerban).

Lansarea va fi urmată de o discuție cu autorul și o sesiune de autografe.

Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biblioteca Județeană Panait Cerna din Tulcea sărbătorește 40 de ani de existență (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 267

Expoziția „Constanța anilor '60, '70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice” a arhitectului Radu Cornescu poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 266

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 505

„Ziua Bibliotecarului din România", marcată de Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

23 Apr 2024 364

Conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Apr 2024 393

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 406

Biblioteca Județeană Constanța Ziua Pământului, sărbătorită la Ludotecă (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 337

Masă rotundă cu tema „Shakespeare și marea” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

22 Apr 2024 370

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 391

Consilierii județeni din Constanța se întrunesc pentru a aproba actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru reabilitarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” (DOCUMENT)

16 Apr 2024 354

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 521

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 642

Ziua Internaţională a Rock and Roll-ului, marcată de Biblioteca Județeană Constanța

06 Apr 2024 426

Expoziție cu ocazia Zilei Internaționale a Rock and Roll-ului la Biblioteca Județeană Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 413

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 746