05 Nov, 2019 00:00
2283
„Personalitate ce se distinge printr-o aleasă cultură, cu preocupări pentru principiile de guvernare, după o primă domnie (1710) care a nemulțumit boierimea, din a doua domnie optează pentru o colaborare cu Stările, soluție care s-a dovedit utilă păstrării unui echilibru interior. Cronicile moldovene, prin tonalitatea adoptată, surprind sensul noului regim, dezvăluind sentimente antifanariote ce se vor exprima în orientarea politică spre austrieci și ruși.
Politica reformistă a regimului a debutat în vremea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, un remarcabil om de cultură, atent la problematica timpului său. El întocmește pentru fiul său, Constantin Mavrocordat, un adevărat program în care se schițează viitoare principii călăuzitoare pentru o guvernare luminată. Practica reformistă fanariotă se manifestă într-o etapă preliminară prin încercările de stabilizare a masei rurale în vederea funcționării sistemului fiscal. Aplicarea reformelor cunoaște însă o epocă de maximă intensitate în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, cu deosebire după pacea de la Belgrad (1739), care readuce Oltenia în hotarele Țării Românești. (...)
Constantin Mavrocordat (1730-1769), care a domnit alternativ în Moldova și Țara Românească, a început, având și aprobarea Porții, aplicarea programului de reorganizare a instituțiilor fiscale, administrative și judiciare în spiritul ideii de raționalizare a statului. Formulate în germene în marele hrisov din 1741, reformele, aplicate succesiv în cele două țări, au avut în vedere realizarea unei monarhii moderate prin puteri intermediare și corpuri constituite în cadrul adunărilor de Stări, ceea ce mărturisește o apropiere nu de despotismul luminat, cât de absolutismul luminat care a colaborat cu Stările. Traducerea în viață a principiului director se împlinește prin măsuri care cuprind toate sectoarele structurii social-politice. Reorganizarea vizează sistemul fiscal în sensul asigurării stabilității masei țărănești și sporirea competenței statului în reglementarea raporturilor de proprietate. Măsurile adiacente administrative și judiciare erau menite să întărească controlul statului în vederea înfăptuirii unei duble finalități, politică și economică.
Începând cu reformele lui Constantin Mavrocordat, prin abolirea șerbiei în 1746 în Țara Românească și condamnarea tendinței boierilor în Moldova, în 1749, de a-i reduce pe șerbi la condiția de robi, prin fixarea corvezilor, se pune capăt servajului în țările române. Reglementarea de către puterea centrală a raporturilor dintre stăpânii de pământ și țărani a încercat menținerea unui echilibru prin restrângerea autorității și privilegiilor boierești, garantându-se astfel eficiența politicii fiscale. Reformele sociale din țările române au prefigurat alte inițiative similare din Europa Centrală și Răsăriteană. (...)
Mai mult, datorită reformelor aplicate succesiv de Constantin Mavrocordat într-o țară sau alta, s-a stabilit o unitate între cele două principate, exprimată și prin alăturarea celor două steme pe scutul domnitorului. Reformele care au vizat reorganizarea administrației, justiției și bisericii, difuzarea culturii și mai cu seamă hotărârile în problema agrară s-au situat în sensul tendințelor reformatoare ale epocii, care și-au propus un aggiornamento al societății feudale, în perspectiva evoluției viitoare, colaborarea cu puterile intermediare reprezentative a premers așezămintele României moderne (Gh. I. Brătianu)”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: