Dublu eveniment cultural la Constanța Vernisajul expoziției artistului Vasile Filip „Un an la Tomis” organizat alături de lansarea ediției speciale a revistei Tomis (GALERIE FOTO)

Sursa foto: Fundația PonticaVernisajul expoziției artistului constănțean Vasile Filip, intitulată „Un an la Tomis”, și lansarea Ediției speciale a revistei Tomis – albumul cu același titlu, conținând ilustrații create de Vasile Filip – au constituit dublul eveniment organizat la sfârșitul săptămânii trecute, la Art Gallery din Tomis Mall, de Revista Tomis și Fundația Pontica.

Potrivit organizatorilor, evenimentul s-a bucurat de un public numeros și a fost una dintre rarele ocazii în care în centrul atenției a fost Vasile Filip, în ciuda dorinței artistului de a rămâne anonim.
 

Redactorul-șef adjunct al Revistei de cultură Tomis, scriitorul Claudiu Komartin, a exprimat această idee în prezentarea sa: „Vasile Filip – mă consider foarte norocos să lucrez cu el și să îl fi cunoscut. Trebuie să mărturisesc că nu îl cunoșteam până în 2021. Am găsit un artist de referință, și nu numai, este un om de mare calitate. În lumea artei – o spun cu părere de rău, o știți și dumneavoastră, o știm cu toții – dai de oameni foarte orgolioși, de oameni foarte mari, iar oameni cu modestie și cu capul pe umeri, așa, ca Vasile, au adesea un destin secundar. De aceea mă bucur că el are parte astăzi de acest eveniment și de acest album. Cele 16 luni în care am făcut Tomisul împreună înseamnă, la un calcul sumar, cam 1500 de pagini de poezie, proză, eseu, articole despre carte, despre film, despre arte vizuale, arhitectură, matematică, muzică, iar din aceste cam 1500 de pagini, probabil că 600 – 700 sunt cu prezența lui Vasile, sunt ilustrate de el sau există o cât de mică prezență a lui în fiecare material publicat”.

 
Bogdan Papacostea, redactor-șef la „Tomis” și, totodată, curatorul expoziției, s-a referit, în context, la vocația universală a revistei pe care o coordonează:

„Articolele într-o revistă culturală sunt diverse, de la poezii, la eseu, la cronici, iar artistul plastic trebuie să se adapteze la această varietate de texte și să transforme reflectarea lor în imagine într-un mod adaptat. De aceea, într-o singură revistă, Vasile Filip poate să vină cu tehnici și cu stiluri diferite.
Coperta, pe care o puteți vedea expusă aici, este și ea într-o permanentă evoluție. Am început cu o amprentă locală evidentă, dar amprenta locală a devenit din ce în ce mai subtilă și s-a dus într-o direcție nu neapărat națională, cât universală. Am considerat că trebuie să facem asta pentru că revista nu este doar a constănțenilor. Ea este prezentă online, este prezentă, de fapt, în toată lumea, și atunci nu ne putem adresa, rămași în ghetou, doar dumneavoastră, constănțenilor, ci tuturor.
Considerăm că mai ales noi, constănțenii, suntem pregătiți pentru o adresare universală, cosmopolită. Noi suntem aici atât de amestecați, încât lumea întreagă pare să fie adunată în spațiul nostru.
Așadar, dragii noștri cititori, dragii noștri prieteni, în această seară ne mândrim să ne aflăm în fața voastră cu o revistă pe care o considerăm – spuneți-i atașamentul părintelui față de copilul său – de excepție și, mai mult, avem curajul să vă arătăm o chintesență a imaginii cuprinse în această revistă, iată, un album de sine stătător, care merită să se afle în orice bibliotecă.
Este un moment de întâlnire de excepție pentru noi, comunitatea celor care mai și citim, ne mai uităm la ceea ce este frumos în jurul nostru și ne întreținem o sensibilitate pentru ceea ce este frumos. Revista „Tomis” este o colecție convingătoare de argumente pentru cultură”.

 
Momentul cel mai important și emoționant pentru public a fost acela al discursului artistului însuși, Vasile Filip:

„Energia asta venită din partea colegilor mei îmi dă un boost de încredere în mine, îmi place atât de mult ce s-a spus...
Este pentru mine o împlinire, iar împlinirea nu vine din rezultatele concrete artistice – sunt damnat să nu mă pot bucura niciodată pe deplin, să nu fiu niciodată mulțumit de ce fac – vine din faptul că știu că au fost multe momente în care am făcut tot ce am putut. Am o teorie mai complexă – dacă nu mi-ar sări inima din mine v-aș spune-o – despre acest deziderat de a face cât de bine poți un lucru, deziderat care nu este atât de banal și de neînsemnat pe cât pare, iar pentru mine este un exercițiu spiritual.
Experiența asta de la revista Tomis este, în primul rând, o experiență personală. Nu vreau să fie virat totul într-un eroism, într-o dedicare. Este, pentru mine, o călătorie, departe de cuvântul job. „Un an la Tomis” este o poveste personală, în primul rând, și nu un an de muncă, iar felul în care mă implic cred că are legătură mai ales cu interesul meu de a descoperi despre mine unele lucruri.
Mă simt răsfățat de o redacție extraordinară, de oameni cu înalt nivel profesional, încerc din toate puterile să mă ridic la nivelul lor. Nu e ușor să suporți un om implicat maniacal în ceva, pentru că ei s-au prins că nu pot funcționa decât într-o exaltare, care vine la pachet cu un exces de zel. Și nu vreau să dau impresia că este o altă virtute: excesul de zel este o atitudine excesivă, care mai degrabă complică inutil viața celor din jur. E bine să vorbim nu numai despre beneficii, ci și despre costurile care trebuie plătite pentru frumusețea acestei reviste. Mă simt răsfățat și ocrotit și încurajat de echipa redacției, sunt lăsat să fac cum simt eu desenele , nu mi se impune nimic și se învestește în mine încrederea că desenele mele slujesc cu adevărat textelor, asta mă onorează și îmi dă apă la moară”.

 
Născut în 1971, Vasile Filip a studiat la Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design a Universității de Arte „George Enescu” din Iași, este specializat în sculptură, dar creează cu același talent lucrări de grafică și pictură.

Toate cele 15 numere de până acum ale noii ediții a revistei Tomis au fost ilustrate de Vasile Filip, iar prin albumul de artă dedicat ilustrațiilor îi sunt evidențiate și recunoscute talentul, inspirația, creativitatea și munca extraordinară puse în slujba reînvierii unui simbol al Constanței.


Primul tiraj al albumului a fost epuizat în cadrul evenimentului din 2 februarie, dar vor fi tipărite alte exemplare, care vor fi puse în vânzare, alături de revista „Tomis”, la Muzeul de Artă Constanța, la Prăvălia cu cărți, la Cărturești (inclusiv în capitală), la Art Gallery din Tomis Mall, la Rafia Studio și Piața Ovidiu și la punctele de difuzare a presei din rețelele „Cuget liber” și „Tutun și ziare”. De asemenea, exemplarele tipărite ale revistei pot fi și comandate online, pe site-urile Prăvălia cu cărți și Cărturești.

Expoziția „Un an la Tomis” va rămâne pe simezele galeriei din Tomis Mall până în 14 februarie 2024.

Citește și: 

Eveniment impresionant organizat cu ocazia lansării numărului 11 al Revistei Tomis
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea bugetului Fundaţiei Pontica, pe ordinea de zi! Ce sumă este solicitată (DOCUMENT)

21 Apr 2024 486

Originară din Tulcea Mirela Roznoveanu, la ceas aniversar! Carieră începută la revista „Tomis” și continuată cu succes în America

09 Apr 2024 1149

Doina Jela, la ceas aniversar Scriitoarea originară din Constanța este autoarea volumului „Lexiconul negru”, o amplă lucrare ce prezintă personajele care au comis fapte neimaginabile în perioada vechiului regim

29 Feb 2024 884

In memoriam Nicolae Motoc, scriitorul ialomițean legat de Constanța

31 Jan 2024 762

La mulți ani, Dan Perșa! De profesie geofizician, el a debutat în literatură la Constanța

25 Jan 2024 723

In memoriam Hristu Cândroveanu, fost redactor al revistei „Tomis”, de origine aromână

08 Dec 2023 822

In memoriam Alexandru Protopopescu, scriitorul afirmat în literatură la Constanța

19 Oct 2023 918

Eveniment impresionant organizat cu ocazia lansării numărului 11 al Revistei Tomis

18 Sep 2023 902

Revista Tomis lansează un nou număr! Claudiu Komartin prezent la eveniment

11 Sep 2023 1369

Ion Roșioru ar fi împlinit 79 de ani. Profesorul a debutat ca poet în revista „Tomis”

13 Aug 2023 964

Ana Ruse, scriitoarea „adoptată” de Constanța, orașul unde și-a petrecut aproape șase decenii din viață

07 Aug 2023 1410

George Acsinteanu, scriitorul originar din Ialomița ce a lucrat pentru publicații din Dobrogea

12 Jul 2023 1197

Personalități Constanța La mulți ani, Iulia Pană, reper al poeziei în spațiul dobrogean

09 Jul 2023 1504

In memoriam Gheorghe Bogorodea, scriitor ce a publicat la edituri din Constanța și Tulcea

03 Jul 2023 1257

Constantin Cioroiu, la a 85-a aniversare Scriitorul originar din Constanța mărturisea că Biblioteca Județeană „a fost o a doua universitate”

30 Jun 2023 1406