Cultura

Invitaţie la lectură. „Ovidius la Tomis - satul global şi vocile exegezei actuale“ (recenzie la volumul colectiv „Răzbunarea barbarilor“)

Preşedintele Asociaţiei Casa Mării Negre, Dorin Popescu, a transmis redacţiei ZIUA de Constanţa o recenzie la volumul colectiv „Răzbunarea barbarilor” (coordonatori Dorin Popescu, Liviu Franga, Editura Ideea Europeană, Colecţia Istoria Mentalităţilor, Bucureşti, 2017), volum care a marcat editorial trecerea a 2000 de ani de la moartea lui Publius Ovidius Naso. Recenzia este realizată de Sabina Fînaru, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.
 
„Un demers critic unic în România şi în lume, prin structură şi pariuri. Pornind de la intuiţia impactului cărţii (intuiţie pe care - nu ne mirăm - mediul academic dobrogean pare a nu o avea), doamna Sabina Fînaru semnează o recenzie solidă, puternică, una care face dreptate efortului, reuşitei critice şi dragostei pentru cultură a autorilor acestui volum (82 de autori, din România şi Italia - ovidianişti, latinişti, critici literari, istorici, poeţi, oameni de cultură în sens larg). 
 
Mulţumim doamnei Sabina Fînaru (Universitatea «Ştefan cel Mare» Suceava), pentru alegerea sa inspirată şi mai ales pentru fineţea bisturiului critic! Recenzia Domniei-Sale punctează exemplar punctele tari ale volumului. 
 
Mulţumim mediilor academice sucevene, care nu contenesc să trimită spre Tomis semne ale unei prietenii culturale autentice! Felicitări acestor medii, care rămân mai vii, mai atente, mai cinstite decât cele în huma cărora va fi fost înmormântat Ovidius!
 
Repetate mulţumiri autorilor / contributorilor acestui volum, pentru o «răzbunare» culturală reuşită!“, scrie Dorin Popescu în preambulul prezentării. 

Ovidius la Tomis: satul global şi vocile exegezei actuale - Sabina Fînaru, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava

La 2000 de ani de la „marea trecere” a sulmonezului Ovidius de pe ţărmul Pontului Euxin, opera şi personalitatea sa artistică sunt încă subiecte de controversă ştiinţifică ori surse de inspiraţie pentru creaţia din toate artele; ele reprezintă ipostazieri tipice pentru confruntarea dintre libertatea creatoare cu puterea politică, iar această situaţie tragică, transfigurată în operă, a căpătat anvergura unui mit literar. La 2000 de ani de la trecerea sa pe ţărmul Tomisului, este justificată întrebarea care este stadiul receptării lui în România actuală, la care vrea să răspundă proiectul Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis prin antologarea exegezei contemporane [Popescu, Franga, ed., 2017: 903 p.][1].
 
Vocile exegezei sunt reprezentate de clasicişti de prestigiu, ca Liviu Franga, Mihaela Paraschiv, Ioana Costa, Ştefan Cucu, exegeţi de marcă - Mircea A. Diaconu, Iulian Boldea, Adrian Dinu Rachieru, Ilie Luceac, ori istorici ca Ioan Aurel Pop; acestora li se alătură personalităţi ale lumii academice din Italia, ca Paolo Fedeli, Grazia Maria Masselli, Rosalba Dimundo, Raffaele Giannantonio. Perspectivele de interpretare (de factură juridică, istorică, estetică, filologică, teoretică, critică sau comparatistă) se completează reciproc, iar vocile interpreţilor români (de pretutindeni) şi străini se orchestrează coerent în contrapunct.
 
Paginile semnate de mari clasicişti români ne determină să reflectăm, încă o dată, la raportul dinamic dintre paradigmele antichităţii clasice, modernităţii şi postmodernităţii şi la caracterul supra-temporal al valorilor ca temei al salvării spirituale şi morale a culturii şi civilizaţiei europene. Printr-o lectură de profunzime, de factură post-structuralistă şi deconstructivistă, Liviu Franga propune în ‹Poemul posibil›: Poemul pe care Ovidiu nu l-a scris niciodată o ipoteză critică în răspăr cu exegeza anterioară; analizând elementele de discontinuitate discursivă din elegiile tomitane, el reconfigurează urmele unui poem în care poetul nu îşi declară „groaza, ci mulţumirea, chiar satisfacţia - că trăieşte. Inclusiv la Pont.” [Ibidem: 81].
 
Demolarea idolilor, răsturnarea valorilor instituite, pluralitatea căilor de acces către sensul vieţii şi al operei sunt strategii care aparţin deopotrivă literaturii şi criticii actuale; ele migrează de la una la alta, în comuna căutare a izvorului de umanitate în haosul vieţii reale sau ficţionale, cu încercările ei superficiale sau esenţiale. Metamorfoza, principiu pitagoreic al întregii existenţe, asumat de Ovidiu în creaţia sa romană, devine deopotrivă principiu al poieticii tomitane şi al criticii literare, care trasează drumul poetului către sine, drum al rostirii interioare a unei experienţe radicale, a cărei intensitate a avut un efect de ecou dincolo de milenii. Marin Mincu şi-a construit romanul Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidiu pe o ipoteză asemănătoare; în interpretarea sa, Marin Mincu şi revanşa barbarilor, Mircea A. Diaconu extinde problematica tematică, a toposului sacru dezirabil din roman, către cea a identităţii individuale şi colective; iar concluzia sa este că miza romanului este „să transmită ceva europenilor despre români (şi despre România profundă) printr-un artificiu istorico-narativ provocator” [Ibidem: 99].
 
Destinul istoric al poetului are un caracter exemplar pentru existenţa umană supusă „terorii istoriei” din toate timpurile, de aceea s-a impus în conştiinţa posterităţii cu forţa unui mit livresc. În discursul său prefaţial, Tomis după Tomis. Forţa erorii, Liviu Franga subliniază faptul că Ovidius este unicul poet latin care a transpus în universul poeziei trăiri provocate de traume, de ruperea de propria condiţie ontologică prin „forţa erorii”. Eroarea augustană leagă însă poetul damnat de „fiinţa unui viitor nou ethnos”, care ne face implicit „şi fii ai lui Ovidius” [Ibidem: 16]. În această calitate, se impune aproape ca o fatalitate numărul urmaşilor săi care au avut o soartă asemănătoare, de la Dimitrie Cantemir la Ion Heliade Rădulescu, de la Bogdan Petriceicu Hasdeu la Mircea Eliade. Despre Dumnezeu s-a născut în exil scrie şi Iulian Boldea care observă, dincolo de corespondenţele exterioare, tematico-biografice, dintre Ovidiu şi Vintilă Horia[2], o dimensiune parabolică autoreferenţială a romanului: „Aflat la limita dintre istorie şi ficţiune, dintre mit şi realitate, personajul lui Vintilă Horia trăieşte, cu patos reţinut, o experienţă a rememorării şi evaluării propriei opere şi propriului destin” [Ibidem: 146][3].
 
Valoarea etică a cercetării ştiinţifice, aflate în slujba apropierii de adevărul creatorului şi al operei sale, a cărei exersare devine vocaţie axiologică, implicând o transmutare a emoţiei în luciditate simpatetică, rigoare şi spirit critic, o demonstrează cu asupra de măsură câteva studii. Un prim reper este textul Ioanei Costa, care analizează epistolele lui din perspectiva Epistolografiei poetice, definindu-le prin mărcile stilistice şi elementele autoreferenţiale raportate la genul, specia şi tradiţia literară cărora le aparţin. Referindu-se la cauzele relegării la Tomis, Mihaela Paraschiv realizează o Defensio Ovidiana sub specie aeternitatis (ecou al apologiei platoniciene pentru Socrate), într-un discurs riguros, sobru, clar, dens şi elegant, model de analiză tabulară a scrisorilor lui Ovidius, puse în relaţie cu texte teoretice de factură retorică şi juridică, cu informaţii istorice din antichitate şi cu exegeze moderne, pentru a-şi susţine ipotezele şi a-şi afirma opiniile despre această eroare. Pentru mine, această metodă de lectură complexă, interdisciplinară, este la fel de seducătoare ca aceea în filigran a lui Liviu Franga şi se înrudeşte îndeaproape cu aceea a lui Ioan Aurel Pop; articolul său, Ovidiu şi barbarii din Pont, circumscrie versurile poetului cu precizie de miniaturist în contextul etnic, istoric, geografic şi cultural în care a trăit Ovidius, oferind un motiv de reflecţie asupra destinului istoric şi cultural al omului şi popoarelor în mijlocul cărora a trăit: „Cucerirea acestui pământ de către armata romană s-a împletit în Romania danubiană cu una spirituală, a cărei întruchipare este poetul rămas în Pont, ca etern simbol al Romei, Publius Ovidius Naso. El este romanul care a învăţat getica, în vreme ce geţii sunt ‹barbarii› care au învăţat latina şi s-au înnobilat pentru vecie cu moştenirea clasicismului roman”. Asumându-şi integral această lectio, la sfârşitul excursului său Ioan Aurel Pop ne invită la un ospăţ rafinat al cunoaşterii sale, transpusă în formă poetică: propria sa traducere liberă, cu rimă, a versurilor 73-76 din Tristele: „Eu zac sub astă piatră, Ovidiu, cântăreţul / Iubirilor suave, care-am plătit greu preţul / De treci pe-aici, dacă-ai iubit din plin, / Te roagă pentru el, să-i fie somnul lin” [Ibidem: 140].
 
Galeria marilor clasicişti şi exegeţi din mediul academic ar fi putut câştiga şi mai mult în anvergură prin prezenţa strălucitului clasicist, critic şi istoric literar, traducător şi poet, Traian Diaconescu; domnia-sa a publicat din 2017 încoace numeroase, diverse şi valoroase studii de istoria mentalităţilor şi comparatism (între Ovidius şi autori latini şi români), de estetică, poetică, stilistică, precum şi traduceri şi peste 130 de micropoeme dedicate lui Ovidius[4]; simplificând, putem spune că literatura română îi datorează nu doar întâlnirea cu mari scriitori latini (de la Cicero şi Cato la Seneca, P. Syrius şi Apuleius, până la poeţii post-clasici şi autori creştini), ci şi cea cu scriitorii de expresie latină (Nicolae Spătaru Milescu, Petru Movilă, M. Graziani, I. Sommer, M. Bandini), ori traducerea marilor balade populare şi a poeţilor români în metru original (de la Mioriţa şi Meşterul Manole la volumele dedicate lui Eminescu, Macedonski, Bacovia, Blaga şi Arghezi); istoricii îi datorează accesul la numeroase documente din perioada medievală, inclusiv la corespondenţa de la curtea lui Ştefan cel Mare, istoria limbii - studii de referinţă despre etnogeneza poporului român, iar critica şi istoria literară - erudiţia rafinată de sensibilitatea şi raţiunea unui umanist în comentariile sale asupra marilor autori.
 
Revenind, constatăm funcţia modelatoare a cercetării literaturii ovidiene asupra gândirii şi sensibilităţii intelectuale europene; numeroase contribuţii ale exegeţilor italieni şi români sunt în relaţie dialogică şi de complementaritate; ea se datorează fie opţiunilor tematice ori afinităţilor de viziune asupra textelor analizate, fie structurării argumentaţiei în discursul ştiinţific ori mizelor cercetării. Astfel, aidoma lui Ioan Aurel Pop, Paolo Fedeli priveşte opera tomitană ca expresie a metamorfozei unui poet latin, pentru care poezia era singura modalitate de recuperare a Romei, într-un poet get, pentru care poezia devine temeiul existenţei sale pe pământul dobrogean şi totodată o metaforă a transformării sale interioare [Ibidem][5].
 
Cunoaşterea clasicismului îndeobşte vădeşte a avea un rol socio-cultural integrator, implicând deopotrivă reconectarea la textele teoretice fundamentale ale antichităţii şi recursul la cele mai moderne perspective de abordare care să problematizeze, în cazul de faţă, însăşi reprezentarea artistică şi relaţia dintre realitate, istorie, ficţiune şi autoficţiune, ori trangresia vieţii în text şi a textului în realitate. Studiul comparatist al Graziei Maria Masselli, Invectiva contra inimicum suum: Ovidio da Tomi, analizează din perspectivă retorică poemul ovidian Contra lui Ibis, situându-l în ansamblul tradiţiei literare cu caracter polemic, definită în tratatele antice prin trăsături specifice (vocabular, ton, conţinut, funcţie, intenţionalitate, mijloace, strategii de persuasiune etc.). Autoarea demonstrează trăsăturile invectivei oratorice şi definirea ei „ca schemă teoretică fixă şi repetitivă” (W. Süss), analizând descrierea negativă, procedeele oratorice folosite în poemul ovidian scris la Tomis şi tehnicile textuale ale autorului creştin Tertulian pentru realizarea acesteia. Concluzia sa este că, deşi virulenţa limbajului este o trăsătură comună acestor două tipuri de discurs aparţinând celor doi autori, Ovidiu utilizează invectiva ipocrit, în scop persuasiv, în timp ce Tertulian o foloseşte cu o uşoară detaşare, avându-şi sorgintea în atitudinea creştină, a cărei toleranţă se raportează la termenul misericordia [Ibidem: 123]. Pe de altă parte, Estela Antoaneta Ciobanu îşi fundamentează teoretic lucrarea Can the Barbaria Talk Back? Arachne, Philomela, Echo, and the Disowning of Women’s Voice in the Maze of (Fe)male Auctoritas, asumându-şi perspectiva feministă de interpretare a câtorva dintre miturile transfigurate de Ovidius în Metamorfoze.
 
Receptarea critică reflectă şi trăsături ale gândirii şi discursului postmodernist, sensibilitatea sa transgresivă, care umple lapsusurile realităţii şi tăcerile textului şi resuscită memoria culturală prin ceea ce are ea memorabil tocmai la periferia ei, al cărei discurs, descompus şi reinterpretat în spirit ludic, acţionează subversiv la adresa discursului dominant al epocii în care a luat naştere. Oare nu astfel sunt scrierile „tomitane” ale lui Ovidius în raport cu restul creaţiei sale „romane” şi cu orizontul de aşteptare al cititorilor din epoca sa, ori tentativele exegeţilor de a rupe barierele dintre arte şi genuri, pentru a reliefa multiplicitatea faţetelor artistice ale unei opere-origini, ale cărei straturi succesive sunt spaţializate şi transformate într-o cameră de rezonanţă, în care se manifestă toate, simultan?
 
Tabloul mozaicat al exegezei actuale, care propune ipoteze de lucru şi recontextualizări ale textului ovidian, demonstrează influenţa lui uriaşă asupra culturii europene, prin înseşi tematica şi metodele de abordare atât de diverse. Astfel, Rosalba Dimundo cercetează din perspectivă trans-disciplinară mitul Semelei povestit în Metamorfoze şi transpus de Hӓndel în opera muzicală, în articolul La Semele ovidiana al cospetto di Hӓndel; dincolo de complexitatea ei, analiza are o miză extrem de importantă: definirea validităţii studiului clasicilor şi verificarea modurilor permanenţei lor în cultura contemporană. În contrapunct, Ştefan Cucu prezintă viziunea estetică a poetului şi relaţia dintre arta literară, pictură şi muzică (Artă şi arte în creaţia ovidiană), iar Andreea Bratu evaluează Impactul textului ovidian în reformarea limbajului muzical cult vest-european. O miză asemănătoare are şi Raffaele Giannantonio; în lucrarea Ovidio in architettura tra Giulio Romano, Gian Lorenzo Bernini e Louis le Vau, el cercetează relaţia Metamorfozelor literare cu alte limbaje, al sculpturii şi arhitecturii italiene baroce; transfigurările secundare (sculpturale şi arhitectonice) devin elemente ale unei ale unei metamorfoze urbane şi părţi ale unui Theatrum Urbis, Mundi & Ecclesiae [Ibidem: 327]. În ecou, tema este abordată la Tomis, de Valentin Ciorbea, care prezintă Sursele arhivistice privind statuia lui Ovidiu de la Constanţa.
 
Spiritul ludic, relativizarea capacităţii noastre de cunoaştere şi de înţelegere a sensului, plasate în jocul liber al discursului, care adesea îşi dezvăluie o dimensiune paradoxală, încifrată, transformă actul critic într-o formă de aventură care dedublează textul într-o ficţiune de gradul al doilea, ezitând între nelinişte şi neastâmpăr, între scepticismul dizolvant şi amuzamentul complice al postmodernismului [Petrescu, 1998: passim]. De pe aceste poziţii, Dorin Popescu îşi asumă o perspectivă semiotică de interpretare, în linia şcolii critice iniţiate de Marin Mincu, pentru a accede la „autenticitatea textului” ovidian de exil; provocator, el se declară în opoziţie cu vechea critică şi conceptele ei, ba chiar şi cu ideea apartenenţei operei „tomitane” la genul epistolar, care a fost definit deja [*** Dicţionar, 1976: 147], între altele, prin caracteristicile formale ale scrisorii literare, ori prin substanţa sa lirică, temele filosofice, morale sau estetice şi caracterul ficţional, variabil de la un autor la altul; or această ultimă trăsătură lasă uşa deschisă către exegeza estetică şi depăşirea criteriilor retorice şi etice (pe care Ovidius însuşi le leagă de concepţia sa poetică).
 
Într-un efort de de-realizare a textului, renegând dimensiunea lui pragmatică şi distanţându-se de cea (auto)referenţială, prioritare, e drept, în exegeza anterioară, el îşi proclamă opţiunea pentru exercitarea unei critici „eretice”, care să demonstreze mai bine decât până acum literaritatea epistolelor. Acest gest ar fi îndreptăţit de absenţa documentelor şi de specificitatea mecanismului discursiv, de caracterul indeterminat, deopotrivă, al realităţii şi ficţiunii: „Va fi fost adevărat, în factual, că Ovidius a scris, la Tomis, un poem în limba getă? Deocamdată, avem motive să o credem pentru că (doar el) o spune, explicit, în Pontice, IV, 13. Însă, totodată, avem motive (cel puţin egale) să nu o credem, tocmai pentru că el o spune.” [Popescu, Franga, ed., 2017: 432][6].
 
El privilegiază ca tipice pentru corpusul poetic de referinţă mărcile ambiguităţii, care sunt creatoare de tensiune lirică şi fac posibilă, în cele din urmă, decodarea în cheie ironică a discursului, a cărui figură structurantă devine inversiunea; din punct de vedere antropologic, această pledoarie ar putea relansa sensul ovidian al raportului de opoziţie dintre conceptele cult vs. barbar vs. barbarizat, cultură vs. civilizaţie, legate de o „temă sensibilă pentru etno-profilul nostru” [Ibidem: 461], întrucât concluzia autorului lui este: „În registru  simbolic,  Roma, debarasându-se de cărţi, primeşte în schimb săgeţi, devine barbară, iar Scythia Minor se debarasează de săgeţi, devine carte, devine spaţiu al cărţii, spaţiu civilizator. Săgeţile şi cărţile sunt semne textuale care susţin fără greş această ipoteză semiotică. […] Iar Tristele şi Ponticele sunt texte inverse ale unei metaironii cifrate, un joc textual cu semne şi chei” [Ibidem: 464 - 465][7], lucru adevărat pentru creaţia din a doua / ultima  parte a relegării sale, când şi-a asumat destinul tragic, care a deschis-o către zări metafizice [Diaconescu, 2017: 68].
 
În substratul lor, încrâncenarea şi radicalismul discursului ascund încrederea autorului în forţa orfică a literaturii şi a discursului critic, de a schimba realitatea şi de a reorienta gândul spre o condiţie liberă, de factură maximalistă, adoptând deopotrivă o via negativa şi una affirmativa. Pe de o parte, discursul critic refuză analiza de tip retoric şi istoric, pe de alta o practică în afirmarea ipotezelor sale; în paratextele de la începutul şi sfârşitul volumului, deplânge, pe de o parte, lipsa de sprijin în împlinirea acestui proiect de anvergură, pe de alta îşi exprimă recunoştinţa faţă de susţinerea concretă a lui Liviu Franga, coeditor, şi faţă de încurajarea primită de la mentorul său în acest travaliu, Mircea A. Diaconu, care i-a fost, cu ani în urmă, coordonatorul tezei de doctorat, personalităţi de prestigiu ale lumii academice; pe de o parte, adoptă toposul umilinţei în evaluarea contribuţiilor tomitane şi româneşti la ovidianism, pe de alta realizează acest proiect de anvergură pe care singur îl numeşte unic în România şi în lume. Care ne convinge de adevărul formulat de coordonator în Epilog, că „Ovidius se va fi întors la Sulmona, patria sa, […] din 2012 încoace… [că] el, Ovidius, n-a cunoscut însă exilul adevărat. Şi a rămas aici.” [Popescu, Franga, ed., 2017: 762][8].
 
Bibliografie
 
Popescu, Dorin, Franga, Liviu, ed. Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis; autor al proiectului, coord. şi responsabil al volumului: Dorin Popescu - Bucureşti, Editura Ideea Europeană, 2017.
 
Diaconescu, Traian, Ovidiu la Tomis. Enigma relegării şi metamorfozele poeziei, în „Vitraliu”, Periodic al Centrului Cultural „George Apostu”, Bacău, nr. 47, 2017.
 
Petrescu, Liviu, Poetica postmodernismului, Editura Paralela 45, ed. a II-a, Piteşti, 1998.
 
***, Dicţionar de termeni literari, Editura Academiei R. S. R., Bucureşti, 1976.
 
Citeşte şi:
 
Sunt numeroase motive spre a nădăjdui că „Răzbunarea barbarilor…“ va rămâne o carte-document​
 
[1] Volumul este rodul unui proiect al lui Dorin Popescu, care propune revigorarea exegezei ovidiene post-monografice în România; dedicat poetului Ovidius, el este „un semn al străduinței de convertire a solitudinii sale culturale în solidaritate”; în acest scop, textele antologate ale celor peste 80 de contributori sunt organizate pe criteriul paradigmei temporale;  în capitole distincte, apar vocile trecutului, ale prezentului și și ale viitorului, toate la un loc formulând „o scrisoare colectivă” de omagiere a poetului, care are ca miză majoră o „semioză colectivă”, în care „toate contribuțiile… au importanță simbolică egală”, realizând o „fotografie narativă a Tomisului ovidian”, „o carte-document a Tomisului”[1].
Coordonatorul proiectului structurează volumul în trei părți: I. Vocile trecutului; II. Vocile prezentului: II.1. Vocile exegezei, II.2. Vocile culturii, II.3. Vocile cetății, II.4. Prieteni de departe; III. Vocile viitorului. Criteriul secundar, de organizare internă a capitolelor, este mai lax, prin amestecul de genuri discursive, de tematică și stil și prin diferențele de amploare textuală și de anvergură personală a autorilor.
I. Vocile trecutului cuprind cuvântări publice (Petru Vulcan), interpretări istorice și juridice ale cauzelor relegării poetului la Tomis (Carol Blum), eseuri comparatiste asupra creației ovidiene din perioada romană și cea tomitană (Grigore Sălceanu), iar tragicul său destin, asemănat cu cel al lui Socrate, este considerat important „ca prim act de contopire a sufletului dac cu cel latin”, Ovidiu fiind „cel dintâi mare poet al românilor” ([sic!] Puiu Enache). Între vocile trecutului se află câteva fragmente din traduceri (Traian Lazarovici) și din opere literare inspirate de poet, aparținând scriitorilor Titus Cergău, Paul Miron și Marin Mincu, al cărui roman ca fals jurnal ovidian va constitui obiectul exegezei din partea a doua, precum și un text al lui Dorin Popescu, Noi exiluri la Tomis.
Cel mai consistent din volum este primul subcapitol din partea a doua, II.1. Vocile exegezei, care ocupă aproape jumătate din paginile cărții (400 de pagini); el ar fi putut constitui singur un prim tom al acestei antologii (cu minime ajustări), în care antologatorul renunță la criteriul secundar de organizare a capitolelor, cel al originii și cel al distanței din (sub)capitolele I, II.2, II.3, II.4., III.
Textele cu caracter literar domină subcapitolul II.2. Vocile culturii, unde și Dorin Popescu publică un Poem către Ov, poemul ‹răzbunării›, afirmând cu patos elegiac substratul etic al culturii tomitane post-ovidiene și cel poetic al existenței. Publică aici Ion Moiceanu, Ioan-Mircea Popovici, Rodica Maria Popescu, Ananie Gagniuc, Taner Murat.
II.3. În Vocile cetății, Ștefan Cucu se referă la contribuțiile constănțene la evocarea personalității lui Ovidiu, Constantin C. Daba rememorează întâlnirea sa cu mari clasiciști români (precum N. I. Barbu, Petru Creția, Al. Graur, Aram Frenkian), Silvia Leucă prezintă traduceri și prelucrări românești ale scrierilor ovidiene, iar Ionel Alexe - Fondul de carte Ovidiu în colecțiile bibliotecii constănțene; o serie de texte evaluează importanța unor proiecte trecute sau viitoare dedicate poetului (Aurel Papari: Omagiu șagunist poetului latinității noastre, comparat, în alt articol, cu Sf. Apostol Andrei; Dorin Popescu: Tomitanilor: să-i redăm poetului casa! și După 2000 de ani, în Tomisul părăsit de Ovidiu. 5 proiecte urgente pentru cultura tomitană; Victor Ciupină: despre înfrățirea orașelor Constanța și Sulmona); tot aici, sunt integrate și câteva exegeze ale operei lui Ovidiu (Tanța Nanu, Mariana Giurcă, Gabriel Mitroi). Sunt prezenți cu articole și: Cristina-Maria Ivan, Olga Duțu, Daniel Mihai, Victor Crăciun, Mitică Iosif, Nicoleta Iosif, Octavian-Eugeniu Manu, Dorina Popescu.
II.4. Prieteni de departe sunt scriitori și profesori din țară, prezenți cu texte literare, eseistice și exegetice: Cornel Niculae, Dumitru Brăneanu, Viorel Savin, Zinica Ionescu, Mihaela Nicolae, Dorica Coca, Georgeta Cozma, Veronica Radu, Ina Stincă, Cristina Zderea, Calistrat Costin, Liviu Ioan Stoiciu.
III. Vocile viitorului sunt vocile elevilor, câștigători ai unor premii literare, îndrumați, cei mai mulți, de doamnele profesoare Silvia Leucă și Daniela Varvara din Constanța: Roxana-Elena Cristea, Cristina Danovschi, Andreea Bianca Ceoară, Teodora Roxana Roșu, Georgiana Stoica, Ana Maria Mâniosu, Alexandru Popp și Ovidiu Achim.
[2] Despre aceste probleme, vezi studiul lui Adrian Dinu Rachieru, Proba exilului și ‹febra Ovidiu› (Vintilă Horia vs. Ovidiu). Au mai semnat articole în această parte Ionela Cuciureanu, Viorica Lascu, Tudor Nedelcea, Mariana Cojoc, Viorica Stan, Florin C. Stan, Ana-Maria Răducan, Stoica Lascu, Claudia Georgiana Mihail, Dorin Popescu, Aurelia Lăpușan, Anastasia Dumitru, Silvia Leucă, Zinica Ionescu, Carmen Florescu și traduceri ale textelor italiene: Ștefania Mincu, Simona Maria Marinoiu, Bianca Ibadula.
[3] O parabolă a exilului interior.
[4] În anii de referință, a tradus pentru prima dată în limba română poemele: Nux, In Ibin, Consolatio ad matrem Livia și a publicat studiile și articolele: Epitaful lui Ovidius și structura epitafurilor marilor poeți latini; Afinități elective: Nicolaus Olahus și Ovidius; Ovidius: Mitul lui Orfeu – arta literară și ideologia augustană; George Călinescu și Ovidius; Ovidiu și Brâncuși. Configurații mitice și transfigurări artistice; Ovidiu la Tomis. Enigma relegării și metamorfozele poeziei; ‹Ars Amandi›: conformism și nonconformism politic; Ovidius. De la semn la metasemn în ‹Tristia›; Ovidius. Viziune estetică barocă în ‹Metamorfoze›; Arta comparației narative în ‹Metamorfoze›; Parodii mitologice la Ovidius și Prudentius. (vezi „Vitraliu”, nr. 46, 47 din 2017 și 48 din 2018).
[5] Ovidio a Tomi: metamorfosi negate e metamorfosi riuscite.
[6] O paradigmă eretică: ceremonialul textului în literatura de exil – ‹Tristele› și ‹Ponticele›.
[7] Săgeata și cartea la Tomis. ‹Barbarul› – metaironie la adresa Romei.
[8] Relegat la Tomis, reabilitat la Sulmona: în loc de epilog.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Dobrogei Ce mesaj a transmis Dorin Popescu, Președintele Asociației Casa Mării Negre/ Black Sea House Constanța

14 Nov 2018 223

Dedicat Centenarului Reîntregirii și împlinirii a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România Simpozionul „Clerici din Dobrogea în perioada 1916-1919“, un maraton de comunicări (galerie foto)

22 Oct 2018 1263

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 9 octombrie 2018

10 Oct 2018 470

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 august 2018

30 Aug 2018 774

Ferestre deschise la Casa Mării Negre. Masă rotundă cu prietenii culturii dobrogene

07 Aug 2018 671

Istoria României în mintea generaţiei viitorului. „Dacă înţelegem ceea ce s-a întâmplat, ştim să «cârmuim» viitorul pe drumul, sperăm noi, cel bun“

08 May 2018 1069

Constanţa/Dobrogea în Anul Centenar - teme minore şi semne sporadice de coeziune (IV)

13 Apr 2018 943

Constanţa/Dobrogea în Anul Centenar - teme minore şi semne sporadice de coeziune (III)

12 Apr 2018 1152

#scrieDobrogea Constanţa/Dobrogea în Anul Centenar - teme minore şi semne sporadice de coeziune (II)

11 Apr 2018 1416

#scrieDobrogea Constanța/Dobrogea în Anul Centenar - teme minore și semne sporadice de coeziune (I)

10 Apr 2018 1406

Celebrarea Centenarului Unirii Basarabiei

27 Mar 2018 1096

Imagini de la eveniment Serată culturală muzicală. „Muzica celestă a Unirii vine de peste Prut“ (galerie foto)

19 Mar 2018 1078

Serată culturală muzicală dedicată Unirii, la Muzeul de Artă Constanța

16 Mar 2018 899

Masa rotundă internațională la Constanța „O nouă arhitectură geopolitică la Marea Neagră? Semne premonitorii, conflicte și convergențe“ (document)

25 Jan 2018 1393

Evocarea Unirii Principatelor Române, forța necesară marilor proiecte

24 Jan 2018 847

Există forme evoluate de viață culturală la Tomis? Dezbatere organizată de Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House Constanța

15 Jan 2018 1078

Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House Constanța „România a pierdut nu numai un Mare Rege (și ultimul, al Ei), ci și un simbol“

06 Dec 2017 871

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Dorin Popescu, preşedintele Asociaţiei Casa Mării Negre / Black Sea House

25 Nov 2017 1390

Ludovic Orban, despre coaliția PSD-ALDE ”Pune la cale procedura de suspendare a preşedintelui Iohannis”

20 Nov 2017 582

Constanţa. Mascaţii de la DIICOT au făcut aproape 20 de percheziţii domiciliare. S-a lăsat cu trimiteri în judecată (document)

08 Nov 2017 2302

Cartea „Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis“, lansată la Tulcea

04 Nov 2017 1422

Imagini de la eveniment O carte-monument, o carte-document pentru Constanţa culturală

23 Oct 2017 2156

UPDATE Imagini de la eveniment Astăzi, în Piața Ovidiu, Dorin Popescu lansează cartea „Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis“ (galerie foto+video)

21 Oct 2017 2058

Interviu cu Dorin Popescu, despre „Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis“ Ovidiu, un guru al postmodernismului (document)

19 Oct 2017 5223

31 August - Ziua Limbii Române. Celebrăm limba română oriunde în lume este casa ei

31 Aug 2017 2800

Asociația „Black Sea House“ va fi lansată în toamnă Cultura și-a făcut... casă la Marea Neagră (documente)

29 Aug 2017 1588

Sunt numeroase motive spre a nădăjdui că „Răzbunarea barbarilor…“ va rămâne o carte-document

23 Aug 2017 2455

Zece persoane, menţinute în arest la cererea DIICOT Constanţa

12 Jul 2017 1548

17 percheziţii în Constanţa! Tineri menţinuţi în arest

21 Jun 2017 4197

Lista completă a celor arestaţi Procurorii DIICOT continuă cercetările în dosarul celor 17 percheziţii. Cine poate lua decizia finală

17 Jun 2017 4355

Tomitanii îl cinstesc pe Ovidius, la 2060 de ani de la naştere (document)

17 Mar 2017 1493

INOMAR Cluster sprijină demersul lui Dorin Popescu „E timpul ca înțelepții culturii tomitane să își lepede orgoliile exagerate, interesele personale și «pariurile cu mize mici»“ (document)

21 Feb 2017 1527

În anul omagial 2017, tomitanii vor să se... răzbune Dorin Popescu solicită sprijinul creativ al comunităţii culturale din Constanţa pentru realizarea unui volum dedicat lui Ovidius (documente)

18 Feb 2017 1939

Un dar pentru constănțeni - o carte care s-a născut din iubire pentru cetatea Tomisului (galerie foto)

23 Dec 2016 1246

Dorin Popescu prezintă „Figuri ale textului anteic” la Muzeul de Artă

20 Dec 2016 1355

Mită la APIA Jumătate din subvenție, potrivit DNA

29 Jul 2016 1738

UPDATE Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA!

07 Jul 2016 1744

Dinamo a câştigat al treilea amical din stagiul din Italia

24 Jun 2015 871

Ştiaţi că...? Astăzi este ziua de naştere a actriţei Emilia Popescu

02 Mar 2015 1016

Alegeri prezidenţiale 2014 Dorin Cocoş, Dan Voiculescu, Gică Popescu, Mihai Stoica, Cristi Borcea vor vota în arest

16 Nov 2014 1348

Alegeri prezidenţiale 2014 Vezi cele mai bune glume pe seama candidadţilor

12 Oct 2014 2914

Un diplomat îşi lansează, azi, un volum în Portul Tomis

22 Jun 2013 968

Candidatul PP-DD în Colegiul 8, George Andrei Popescu „Am intrat în bătălia politică din dorinţa de a schimba sistemul" (galerie foto)

16 Nov 2012 2836

Cea de-a doua ediţie a „Workshop for Young Researchers in Mathematics"

07 May 2012 760

Iată numărul de voturi obţinute de vicepreşedinţii PDL

15 May 2011 1287

Monica Macovei şi Toader Paleologu, aleşi vicepreşedinţi ai PDL

15 May 2011 1275

Ei sunt prim-vicepreşedinţii, secretarul general şi secretarii general adjuncţi ai OTPDL

16 Apr 2011 1176

Stavrositu „Paul Brânză ar avea şanse să obţină un succes la Primăria Constanţa“

18 Jan 2011 1146

Doar 24 de ore în arest Angajaţii DRDP şi ARR, puşi în libertate

05 Sep 2010 1936

Lucrătorii DRDP Constanţa, duşi la arestare

04 Sep 2010 2640