Cultura

LIVE TEXT Proiecție de gală a filmului Moromeții 2, la Centrul de Tineret "Jean Constantin" din Constanța (galerie foto+video)

În această seară are loc, la Centrul de Tineret „Jean Constantin", proiecția de gală a filmului care a făcut încasări record în România. Este vorba de proiecția Moromeții 2, o continuare a filmului arhicunoscut de cinefili.
 
Prezent la eveniment este și Stere Gulea, regizorul constănțean responsabil de cele două producții după romanul omonim. La eveniment mai participă Vivi Drăgan Vasile, Tudor Giurgiu, Gheorghe Visu, Cuzin Toma și Iosif Pastina. Biletele la eveniment au fost epuizate de câteva zile, interesul constănțenilor fiind unul foarte ridicat pentru o producție autohtonă, asta după ce cinematografele din România au fost intens populate de oameni de toate vârstele.
 
Proiecția face parte din proiectul cultural cinematografic „Film de sărbători", care se adresează tinerilor și familiilor acestora. Organizatori sunt Consiliul Județean Constanța, Centrul Cultural Județean Teodor T. Burada și Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“ din Constanța.

UPDATE. ora 18.30

Oamenii au venit chiar cu o oră înainte, iar câțiva constănțeni au sperat să prindă bilete și la intrare, dar acestea au fost epuizate de câteva zile. 

La eveniment au ajuns cu jumătate de ora înainte și Stere Gulea, care a spus că abia așteaptă să își regaseaca rudele. 

UPDATE. Ora 18.35
 
Invitații sunt întâmpinați cu ziare de către tineri îmbrăcați în specificul portului din anii 40.

UPDATE. Ora 18.45

Reprezentanții minorităților sunt și ei prezenți la eveniment. Traian Antoniadis - președintele Comunității Elene „Elpis“ și Sorin Lucian Ionescu - președintele Comunității Evreilor din Constanța, au ajuns la eveniment, salutând cu simpatie echipa Moromeții 2. 

UPDATE. ora 19.00

Sala este aproape plină venind din ce în ce mai mulți. organizatorii au spus că nu se așteptau la un număr așa mare de tineri care să fie prezenți. La eveniment au ajuns cei doi viceprimari ai municipiului Constanța - Dumitru Babu și Costin Răsăuțeanu, dar și vicepreședintele Consiliului Județean Constanța - Claudiu Iorga Palaz. 

UPDATE. ora 19.05

Evenimentul a început. 

UPDATE. ora 21.00

Filmul s-a terminat. De remarcat că ultimele scene ale filmului au răpit mai multe lacrimi de la cei prezenți.

Regizorul Tudor Giurgiu a urcat pe scenă.

"Îi prezint pe colegii prezenți: Oana Giurgiu - producător, autorul imaginii filmului - Titi Drăgan Vasile, Marian Adochiței - actor din Constanța, Cuzin Toma - care joacă și în serialul Las Fierbinți, Iosif Paștina - care a jucat rolul lui Niculae Moromete și regizorul Stere Gulea" - a declarat Tudor Giurgiu. 


La rândul său, Stere Gulea a spus că se bucură că este aici și că abia așteaptă să audă părerile celor din sala legate de film. 

Iosif Paștina a spus că este emoționat și bucuros aici. La fel și cunoscutul actor din Las Fierbinți, Cuzin Toma, a spus că este aici datorită lui Stere Gulea.

Marian Adochiței a spus că "se bucură că fenomenul Moromeții are loc în România". 

De asemenea, echipa Morometii a spus că Simona Halep și Gică Hagi sunt cetățeni de onoare ai orașului Constanța, iar Stere Gulea ar trebui să fie și el. 

Un bărbat din sală, Sorin Marinescu, a luat cuvântul.
 

”După 31 de ani am revenit să văd un film românesc. Stau și mă uit la buletin și fac o aritmetică simplă. Parcă aș mai sta vreo 30 de ani. Poate o să fie Moromeții 3".

 
Moromeții 1 a fost lansat în cinema republica, iar Moromeții 2 e promovat la Constanța în același loc.
 

"Legat de Moromeții 3 ar trebui să facem eforturi să mai trăim 31 de ani", a spus Stere Gulea în replică.

 
O altă tânără a întrebat de locurile unde s-a filmat.
 

"La Talpa, Ogrăzile. Primarul vă așteaptă cu mâncare și de toate. Acolo e gospodăria lui Moromete din primul film. În altă parte nu se putea. Acolo am avut noroc să mai găsim casa în picioare. Dacă așteptam încă o iarnă, casa nu supraviețuia. Am restaurat-o. Am mai făcut decoruri pe acolo să putem filma cât mai repede. Au mai fost și în alte locuri: București, Slatina, Giurgiu", a răspuns Stere Gulea.

 
Oamenii au remarcat faptul că operatorii au făcut o treabă excelentă.
 

"Operatorii au făcut treabă minunată", a exclamat o doamnă.

 
Întrebat de ce a luat decizia să facă Moromeții 2, Stere Gulea a răspuns simplu: "nu știu cum să răspund. Pentru că trebuie".

De remarcat că nimeni nu a plecat din sală după terminarea filmului fiind captivați de dialogul purtat cu echipa Moromeții.

UPDATE. ora 21.25

Un om din sală a întrebat dacă este destinat filmul tinerilor, țînând cont că este un film alb negru. Stere Gulea a explicat că pe unde a fost în ultimele 2 luni tinerii au spus că se regăsesc în acțiunea și povestea proiecției.

"Este doar un film. Nimic mai mult. Nu am pretențîi ca să satisfacă toate gusturile. Cuiva poate să ii placă, cuiva nu. Este mai bine așa decât când am trăit 50 de ani în anonimitate", a spus Stere Gulea, făcând referire la comunismul regăsit pe finalul acțiunii filmului. 

UPDATE. ora 21.33

Lumea a început să plece, dar oamenii se dezlipesc cu greu de scaunele din sală. 

Spectatorii au aplaudat în picioare dupa ce regizorul a mulțumit pentru prezență.

Urmează sesiunea de autografe. 

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deputatul Bogdan Huţucă i-a solicitat ministrului Finanţelor Publice să precizeze cum îi ajută pe români OUG 114

20 Mar 2019 800

Știați că...? Au trecut 25 de ani de la dispariția unei cunoscute actrițe din România. Ce roluri a interpretat

18 Mar 2019 335

Revista presei locale

13 Mar 2019 591

Știați că.....Elizabeth Taylor ar fi împlinit astăzi 87 de ani

02 Mar 2019 68

Știați că.... Elizabeth Taylor ar fi împlinit astăzi 87 de ani

27 Feb 2019 403

Oscar 2019-Lista câştigătorilor

25 Feb 2019 907

Proiecția filmului „Doamna mărilor”, dedicat fregatei „Mărășești”, la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”

22 Feb 2019 518

Doliu în lumea teatrului românesc. O actriță cunoscută s-a stins din viață

17 Feb 2019 941

Doliu în cinematografie. Un cunoscut actor s-a stins din viață. Cu ce rol s-a făcut remarcat

16 Feb 2019 960

Submarin german din "flota pierdută a lui Hitler", descoperit în Marea Neagră

05 Feb 2019 865

Un cunoscut actor și cântăreț american ar fi împlinit astăzi 107 ani

02 Feb 2019 281

Știați că..... Astăzi este ziua actriței Oana Pellea

29 Jan 2019 313

Actrița Oana Pellea, la ceas aniversar

29 Jan 2019 747

Evenimente de neratat în acest weekend la Constanța (galerie foto)

25 Jan 2019 942

Anunţ de presă Lansarea proiectului "Dezvoltarea companiei METROPOLIS FILM prin achiziţia unor obiective performante pentru filmare"

25 Jan 2019 377