Masă rotundă cu tema „90 de ani de activitate a Bibliotecii Județene Constanța”, la sediul Bibliotecii Județene

 Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează joi, 24 februarie 2022, o masă rotundă cu tema „90 de ani de activitate a Bibliotecii Județene Constanța”.

 Evenimentul se va desfășura fără public și va fi transmis live pe pagina de Facebook a bibliotecii, de la ora 15:30.


Manifestarea este prilejuită de lansarea volumului Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța la 90 de ani (Constanța, Editura Ex Ponto, 2021), lucrare realizată cu scopul de a marca acest moment din evoluția instituției.



 În cadrul discuției, prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, manager al instituției și dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, șef serviciu Dezvoltare - Prelucrare Colecții - Informare bibliografică, vor prezenta teme legate de reflectarea în presă a activității de 90 de ani a bibliotecii constănțene.


Legendă fotografii:

1. Document oficial de înființare a bibliotecii publice la Constanța, emis de Primărie, pe 16 februarie 1931;
2. Sală de lectură a Bibliotecii, în clădirea Arhiepiscopiei Tomisului, așa cum era amenajată în perioada 1983 – 1989;

3. Cecilia Roman, nepoata lui Ioan N. Roman, în vizită la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, mai 2004 (a doua persoană de la stânga la dreapta);
4. Coperta volumului *Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța la 90 de ani *(Constanța, Editura Ex Ponto, 2021);
5. Prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, manager al instituției și dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, șef serviciu Dezvoltare - Prelucrare Colecții - Informare bibliografică.



Sursa foto: Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biblioteca Județeană Panait Cerna din Tulcea sărbătorește 40 de ani de existență (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 493

Expoziția „Constanța anilor '60, '70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice” a arhitectului Radu Cornescu poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 520

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 560

„Ziua Bibliotecarului din România", marcată de Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

23 Apr 2024 396

Conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Apr 2024 434

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 441

Biblioteca Județeană Constanța Ziua Pământului, sărbătorită la Ludotecă (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 383

Masă rotundă cu tema „Shakespeare și marea” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

22 Apr 2024 403

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 455

Consilierii județeni din Constanța se întrunesc pentru a aproba actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru reabilitarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” (DOCUMENT)

16 Apr 2024 381

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 541

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 666

Ziua Internaţională a Rock and Roll-ului, marcată de Biblioteca Județeană Constanța

06 Apr 2024 450

Expoziție cu ocazia Zilei Internaționale a Rock and Roll-ului la Biblioteca Județeană Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 429

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 774