Deschidere editie

# 105 termene Zi istorică pentru inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa. Ultima înfăţişare înainte de pronunţare (rechizitoriu)

Azi, la Curtea de Apel Bucureşti va avea loc, cel mai probabil, ultimul termen de judecată al Dosarului Retrocedărilor din Constanţa! Şedinţa de judecată a fost programată să înceapă la ora 12.30.
 
La termenul trecut, Corina Cornelia Dăescu, magistrat al Curţii de Apel Bucureşti învestit cu soluţionarea cauzei, le-a spus avocaţilor, potrivit romaniatv.net, „că ar trebui să vorbească foarte puţin pentru că la ora 19.00 trebuie să meargă acasă, întrucât are un copil mic pe care nu are cu cine să îl lase după această oră“.
 
Potrivit sursei mai sus citate, apărătorii lui Radu Mazăre au cerut achitarea fostului primar al municipiului Constanţa în dosar, pe motiv că retrocedările s-au făcut în baza votului dat de reprezentanţii Consiliului Local, iar Prefectura nu a avut obiecţii în urma votului.
 
„Radu Mazăre punea în executare hotărârile Consiliului Local. Primarul nu are calitatea de a exercita cale de atac directă împotriva hotărârilor de Consiliu Local considerate nelegale, poate să facă doar sesizare prefectului. Primarul poate sesiza prefectul pentru că el e singura autoritate învestită de Guvern. El poate ataca în 30 de zile în contencios administrativ, iar instanţa decide. Prefectul a comunicat că hotărârile sunt legale“, a mai spus avocatul, conform sursei mai sus citate.
 
În dosar sunt judecaţi 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuire aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Procurorii DNA au calculat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
Lista inculpaţilor este deschisă, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de „membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa: Radu Ştefan Mazăre - fostul primar al municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, fost şef al CJC, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu - directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica - directorul Direcţiei Tehnic-Investiţii, Dan Miron - fost consilier municipal şi consilierii juridici Cristian TălpăuNora Alina Chircă şi (fost) Bogdan Ghiţulescu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni“.
 
Dosarul Retrocedărilor din Constanţa este unul dintre cele mai vechi cazuri instrumentate de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi care încă se află în prima parte a judecăţii.
 
Procesul a fost repartizat, iniţial, completului de judecată cârmuit de actuala şefă a Curţii de Apel Bucureşti, Lia Savonea (noiembrie 2008 - februarie 2010), după care a ajuns pe masa Elenei Ursulescu (martie 2010 - octombrie 2013), în prezent pensionată. Ulterior, procesul a fost condus de Stan Mustaţă (condamnat pentru fapte de corupţie), dar şi de Florică Duţă. În prezent, magistratul învestit cu soluţionarea celebrei cauzei este Corina Cornelia Dăescu.
  
Rechizitoriul integral poate fi citit accesând secţiunea „Documente“.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

vecinu

05 Apr, 2017 11:06

ce e viata asta... parca am si uitat cand erau astai doi jupanii orasului..... oare mazare mai are bodyguarzi?

Articole asemanatoare

Rudele boierului Jules Movilă Motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Prezentarea modului de operare D (II) (document)

15 Aug 2018 427

Rudele boierului Jules Movilă Motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Prezentarea modului de operare D (I) (document)

14 Aug 2018 1164

Mall-ul din parc! Motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Prezentarea modului de operare C (II) (document)

13 Aug 2018 643

Motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Prezentarea modului de operare C (I). Vila Verde şi parcul Tăbăcărie (document)

11 Aug 2018 336

Motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Prezentarea modului de operare B (II). Terenul fostului parc al Pionierilor (document)

09 Aug 2018 731

Motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Prezentarea modului de operare B (I). Cazul parcului şi al lacului Tăbăcărie (document)

08 Aug 2018 939

Cum a fost „tranşat“ Dosarul Retrocedărilor din Constanţa! Prezentarea modului de operare A. Terenurile din zona Km 4-5, dereaua fostei comune Anadalchioi (document)

07 Aug 2018 977

S-a motivat decizia în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Aproape 200 de pagini. Radu Mazăre, cea mai mare condamnare

06 Aug 2018 3962

Mazăre, printre primii nemulţumiţi! DNA nu renunţă! Procurorii cer pedepse maxime pentru inculpaţii din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

15 Jul 2017 6589

Radu Mazăre, prima reacţie după condamnare!

14 Jul 2017 16177

Doi achitaţi au atacat decizia instanţei Dosarul Retrocedărilor din Constanţa merge la Înalta Curte!

13 Jul 2017 2748

Jurnaliştii nu vor avea acces în sala de şedinţă! Azi se dă pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

10 Jul 2017 7051

Au mai rămas câteva ore! Inculpaţii Dosarului Retrocedărilor în Constanța speră la achitări. Ce va decide Cornelia Dăescu

09 Jul 2017 1900

Pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânată pentru a cincea oară. Când a fost stabilit noul termen

15 Jun 2017 1253

UPDATE. Constanţa s-ar putea cutremura azi! Directori din Primărie, avocaţi, notari şi afacerişti. Toţi aşteaptă sentinţa în Dosarul Retrocedărilor

14 Jun 2017 24970

Pronunţarea în Dosarul retrocedărilor din Constanţa amânată. Din nou. Când se va da soluţia

31 May 2017 1506

UPDATE. Judecătoarea Corina Dăescu trebuia să se pronunţe azi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Cine sunt inculpaţii care aşteaptă sentinţa (rechizitoriu)

31 May 2017 4429

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Pronunţarea într-unul dintre cele mai vechi anchete ale DNA, amânată pentru a cincea oară (rechizitoriu)

20 May 2017 2268

Corina Cornelia Dăescu s-ar putea pronunţa azi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

19 May 2017 1281

Corina Cornelia Dăescu mai are nevoie de timp pentru a se pronunţa în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

06 May 2017 1155

Gata! Judecata s-a terminat! Când va avea loc pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

10 Apr 2017 9692

# 106 termene Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, redeschis azi de judecătoarea Corina Cornelia Dăescu (rechizitoriu)

07 Apr 2017 1776

# 104 termene Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, redeschis. DNA cere pedepse maxime pentru Mazăre şi Nicuşor Constantinescu (rechizitoriu)

03 Apr 2017 9581

# 103 termene Judecata în „Dosarul Retrocedărilor din Constanţa“, aproape de final. Azi, o nouă înfăţişare (rechizitoriu)

29 Mar 2017 2409

Judecata în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa s-a terminat! Peste 100 de termene date în aproape nouă ani (rechizitoriu)

03 Mar 2017 3732

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa va fi redeschis azi de Corina Cornelia Dăescu

01 Mar 2017 1773

Unul dintre cele mai vechi cazuri ale DNA 100 de termene pentru Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

01 Feb 2017 1290

Ultimul termen în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa… pe anul 2016 (rechizitoriu)

07 Dec 2016 2137

Cucoară, specialist DNA, şi Frigioiu, fost şef al Finanţelor din Primăria Constanţa, audiaţi în Dosarul Retrocedărilor

25 Nov 2016 4048

Constantin Racu, fostul şef al Direcţiei Administraţie Publică, va fi audiat azi în Dosarul Retrocedărilor (rechizitoriu)

09 Nov 2016 3190

Constantin Racu şi Răsvan Mircea Tudorache, audiaţi în Dosarul retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

12 Oct 2016 1498

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa - inculpaţii nu pot fi audiaţi din cauza stării de sănătate

24 Sep 2016 2242

Constantin Racu şi Mircea Tudorache, reaudiaţi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

22 Sep 2016 1946

Ancheta a costat 30 de miliarde de lei vechi. Un nou termen în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

05 Sep 2016 2472

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa a fost amânat pentru a 90-a oară!

18 Jun 2016 1486

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa a primit cel de-al 88-lea termen de judecată (rechizitoriu)

21 Apr 2016 1325

Cu voia judecătoarei Corina Cornelia Dăescu Sărbători liniştite pentru inculpaţii din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

26 Nov 2015 1469

Corina Cornelia Dăescu redeschide Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

27 Oct 2015 993

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânat pentru a 78-a oară (rechizitoriu)

15 Oct 2015 809

Un nou termen în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

14 Oct 2015 1071

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânat din cauza expertizei imobiliare (rechizitoriu)

01 Oct 2015 1411

Azi, la Curtea de Apel Bucureşti Pronunţare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

29 Sep 2015 1774

Anca Florina Costache, amendată în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

27 Jun 2015 1309

Gabriela Andriţoiu, aleasă pentru expertiza imobiliară din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

17 Jun 2015 1547

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, la al 71-lea termen de judecată (rechizitoriu)

16 Jun 2015 871

Dosarul Retrocedărilor din Constanța, un nou termen. Al 71-lea

02 Jun 2015 1165

Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre, la Curtea de Apel Bucureşti (rechizitoriu)

02 Jun 2015 1319

Prejudiciul calculat de magistraţi, peste 110 milioane de euro Dosarul Retrocedărilor din Constanţa - cinci judecători şi 70 de termene (document)

02 Jun 2015 2257

Al 66-lea Un nou termen de judecată în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

24 Mar 2015 1201

Termenul cu numărul 65 Judecătoarea Dăescu redeschide, azi, Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

10 Mar 2015 999