Cele mai frumoase momente ale Cazinoului Constanța, de la abandon! Ziua din care Cazinoul ne-a lăsat să vedem că renaște (FOTO-VIDEO)

  • Vestea îmbucurătoare pentru constănțeni, dar și pentru toți cei care tânjesc să-l admire este că schelele date jos nu vor mai fi urcate înapoi, materialele de înaltă calitate folosite de constructori permițând ca lucrul să poată continua fără ca fațada să fie reacoperită, neexistând pericolul ca aceasta să aibă de suferit de pe urma mediului salin sau a altor factori.
  • Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a fost prezent ieri la Cazino, alături de Manuela Pătrășcoiu, directorul Companiei Naționale de Investiții, gazde fiindu-le ing. Petre Badea, directorul general Aedificia Carpați, antreprenorul lucrărilor de reabilitare și restarurare, alături de managerul de proiect de la Cazino, ing. Marius Stan, precum și autoritățile locale și județene.
  • „Pot să vă asigur că, atât Guvernul, cât și Ministerul Dezvoltării și, în această perioadă, și în perioada viitoare, vom acorda o atenție sporită pentru această investiție și vom căuta, cum am căutat și în ultima perioadă soluții legale și tehnice pentru a desăvârși această lucrare, care trebuie să fie un etalon pentru noi toți“, a declarat ministrul Cseke Attila.
  • „Era aproape de risc de demolare clădirea. De la fundații, peninsula avea calcarul fisurat și fugea spre mare. Am pus o sută de piloți, i-am ancorat, zidăriile erau din mortar cu var stins cu nisip, de la 1910 și a dispărut varul în zonele unde era umiditate și am refăcut zidurile. Planșeele, în marea majoritate, au fost refăcute, fiind înlocuite cu planșee de beton, au dispărut pardoselile existente, care erau făcute în anii 1980, nu erau din proiectul inițial, nu mai aveau valoare arhitecturală. Suplimentar, vor fi făcute pardoseli din marmură, colorate cu desene Art Nouveau care, normal, sunt mult mai scumpe“, a explicat directorul general al Aedificia Carpați.
 
Momente impresionante pe faleza Constanța, acolo unde Cazinoul, mărețul monument în stil Art Nouveau admirat la nivel internațional și plâns ani de zile până la momentul debutului lucrărilor de restaurare, ne-a lăsat să vedem că renaște și ne-a făcut marea promisiune: că ne va aștepta pe toți, cu porțile deschise, să-i trecem pragul, atunci când va fi gata!
 
Vestea îmbucurătoare pentru constănțeni, dar și pentru toți cei care tânjesc să-l admire este că schelele date jos nu vor mai fi urcate înapoi, materialele de înaltă calitate folosite de constructori permițând ca lucrul să poată continua fără ca fațada să fie reacoperită, neexistând pericolul ca aceasta să aibă de suferit de pe urma mediului salin sau a altor factori.
 
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a fost prezent ieri la Cazino, alături de Manuela Pătrășcoiu, directorul Companiei Naționale de Investiții, gazde fiindu-le ing. Petre Badea, directorul general Aedificia Carpați, antreprenorul lucrărilor de reabilitare și restarurare, alături de managerul de proiect de la Cazino, ing. Marius Stan, precum și autoritățile locale și județene.
 
Astfel, ministrul a fost întâmpinat la Cazino și de prefectul Constanței, Silviu Coșa, de președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, de primarul Vergil Chițac, viceprimarul Ionuț Rusu, precum și de senatorul PNL Septimiu Bourceanu și de deputatul Mircea Banias.
 
Dincolo de autoritățile venite să vadă cum avansează lucrările desfășurate la impresionantul monument din Constanța, Cazinoul s-a lăsat admirat de toți cei prezenți pe faleza Constanța, indiferent de statut sau funcție, cu promisiunea că, într-o zi, îi va primi pe toți – când va fi gata!
 
Încă de la primele ore ale dimineții, harnici muncitori au început dezasamblarea schelelor de pe fațada de Nord (cea dinspre Acvariu), schele amplasate încă din anul 2020, când Cazinoul a devenit efectiv, spre bucuria multora, un veritabil șantier.
 
Informarea ministerului
 
Ministerul Dezvoltării a anunțat că au fost finalizate lucrările la fațada de nord a clădirii și a turnurilor cu berbeci și au fost înlăturate elementele de protecție, clădirea fiind astfel vizibilă publicului larg care se plimbă pe faleza Cazinoului sau vizitează Acvariul din Constanța.

 
 „Dezvelirea Cazinoului din Constanța, clădire unică și reprezentativă a României, a cărei reabilitare este prioritară pentru Guvern, a fost un moment unic astăzi dimineață (nr., ieri). Lucrările de reabilitare finalizate până acum subliniază monumentalitatea acestei superbe clădiri construite în stil Art Nouveau“, a declarat ministrul Cseke Attila.
 

„Proiectul, cu o finanțare în valoare de aproape 90 de milioane de lei asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, vizează consolidarea și reabilitarea Cazinoului din Constanța, ale cărui lucrări (realizate, în prezent, în proporție de 57%) au în vedere consolidarea în vederea punerii în siguranță; refacerea instalațiilor, modernizarea celor existente și realizarea de noi instalații conform normativelor în vigoare; reabilitarea zidului de sprijin, de apărare împotriva valurilor; refacerea balustradei metalice conform soluției originare și a parapetului în stil Art Nouveau; sistematizarea verticală și sistemele de captare a apelor pluviale cu canalizare pluvială și cu sisteme de degivrare; sistemele de sonorizare exterioară și interioară; iluminatul arhitectural interior și exterior“.
 
Declarațiile ministrului Cseke Attila
 
În prezența jurnaliștilor, ministrul a precizat că „termenul astăzi în vigoare pentru predarea acestei investiții este sfârșitul lunii martie 2023, care, în mod aproape sigur, se va mai ajusta“.
 
Ministrul a explicat de ce se va ajusta termenul: „fiind o lucrare desăvârșită în 1910, aici, de-a lungul timpului de când a pornit investiția, acum doi ani și un pic, s-a descoperit necesitatea unor lucrări suplimentare, mai ales legate de partea de consolidare a clădirii, dar și pe partea de ornamente. Cele patru turnuri de berbecuți care impresionează pe acoperiș, ele au trebuit reconstruite complet, nu au putut fi reabilitate, pentru că tehnologia din 1910 care, de-a lungul timpului, a cauzat daune ce nu mai puteau fi reabilitate. Sunt, în continuare, provocări destul de mari pe partea de consolidare, respectiv pe partea de ornamente, care necesită o flexibilizare a termenului de execuție“.
 
De asemenea, acesta a mai spus că „eu cred că cel mai important lucru pentru noi toți este acela de a avea o lucrare de calitate, de care să ne bucurăm cu toții la finalul acestei investiții“.
 
„Pot să vă asigur că, atât Guvernul, cât și Ministerul Dezvoltării și, în această perioadă, și în perioada viitoare, vom acorda o atenție sporită pentru această investiție și vom căuta, cum am căutat și în ultima perioadă soluții legale și tehnice pentru a desăvârși această lucrare, care trebuie să fie un etalon pentru noi toți“, a declarat ministrul Cseke Attila.
 
Acesta a mai precizat că este finanțarea asigurată și pentru stadiul actual, dar și pentru viitor, dacă se va stabili că este nevoie de finanțare suplimentară.
 
Declarațiile directorului general Aedificia Carpați
 
La rândul său, ing. Petre Badea, directorul general al companiei Aedificia Carpați, antreprenorul lucrărilor, a explicat că lucrările decurg foarte bine, cele mai mari probleme întâlnite în desfășurarea proiectului fiind cele legate de stabilitate a clădirii.
 
„Era aproape de risc de demolare clădirea. De la fundații, peninsula avea calcarul fisurat și fugea spre mare. Am pus o sută de piloți, i-am ancorat, zidăriile erau din mortar cu var stins cu nisip, de la 1910 și a dispărut varul în zonele unde era umiditate și am refăcut zidurile. Planșeele, în marea majoritate, au fost refăcute, fiind înlocuite cu planșee de beton, au dispărut pardoselile existente, care erau făcute în anii 1980, nu erau din proiectul inițial, nu mai aveau valoare arhitecturală. Suplimentar, vor fi făcute pardoseli din marmură, colorate cu desene Art Nouveau care, normal, sunt mult mai scumpe“, a explicat directorul general al Aedificia Carpați.
 
Referitor la fațada ce va rămâne descoperită publicului, ing. Petre Badea a explicat pe larg că a fost decopertată toată fațada, au fost curățate toate rosturile, a fost injectat mortar de var ciment, iar apoi este tencuiala făcută în straturi succesive de 3 cm, armată cu fibră de sticlă, dar și cu alte tehnologii menite să facă monumentul rezistent la mediul în care se află.
 
Întregul video cu declarațiile autorităților din timpul vizitei la Cazino Constanța poate fi urmărit aici


Citește și
Fotoreportaj
Surpriza de la Cazino Constanța!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PUD-ul inițiat de loan Obreja pentru un imobil edificat în staţiunea Mamaia, zona Cazino, în atenția consilierilor locali din Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 312

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 575

Firme Constanța Jump Vibe SRL are un punct de lucru nou

22 Apr 2024 521

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 924

Primăria Constanța „Ovidio Running” a ajuns la a treia ediție. Iată ce restricții de circulație vor fi

19 Apr 2024 431

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3705

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 543

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1749

Fotoreportaj Constanța Faleza Cazino, plină de oameni într-o zi înnorată de duminică (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 701

Sfaturi și tactici pentru începători la cazino

03 Apr 2024 357

Licitații Constanța O firmă din Sibiu va asigura consultanța în procedura de selecție a companiei care va realiza conceptul artistic și alte amenajări în interiorul Cazinoului (DOCUMENT)

02 Apr 2024 624

Ce sunt turneele de sloturi online?

01 Apr 2024 307

Soarele a scos din case constănțenii pe faleza de la Cazino (VIDEO)

31 Mar 2024 575

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 864

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 2182