Mazăre l-a rugat pe premier, Guvernul a aprobat ordonanţa Liber la şantiere pe litoral în sezonul estival

Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre. „Prin actul normativ adoptat de Guvern se elimină interdicţia temporară de construire pentru anumite categorii de lucrări, în perioada 15 mai - 15 septembrie a fiecărui an, pentru lucrările executate în cadrul unor programe şi proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, lucrările aflate în derulare, lucrările sezoniere, lucrările care necesită intervenţie urgentă şi cele care nu aduc atingere activităţii turistice, în staţiunile turistice de pe litoral sau în zona plajelor cu destinaţie turistică. Aceste lucrări - de pregătire, reparare, curăţare a clădirilor, de reparare a străzilor şi de dotare tehnico-edilitară - sunt necesare pentru eliminarea riscurilor privind sănătatea şi securitatea oamenilor. Totodată, aceste lucrări vor permite o mai bună absorbţie a fondurilor europene“, explică Executivul adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă.

Menţionăm că este vorba despre ordonanţa dorită şi solicitată de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, în repetate rânduri. În urmă cu doar câteva zile, edilul-şef declara: „Am să-l rog (n.r. pe premierul Victor Ponta), am să-i solicit să dea o ordonanţă de urgenţă care să deblocheze construcţiile inclusiv pe perioada 15 mai - 15 septembrie, respectiv prostia pe care a făcut-o Udrea din trei motive: 1 - nu suntem gata cu lucrările, că nu avem cum să fim, 2 - pierdem fondurile europene pentru că nu putem lucra decât trei-patru luni pe an maximum, 3 - sunt inclusiv lucrări private şi avem nevoie de investiţii pentru locuri de muncă. Aşa cum este formulată ordonanţa va rămâne la aprecierea primarului atunci când dă autorizaţia de construcţie dacă lucrarea respectivă împiedică sau nu turismul, primarul apreciază, nu cineva din minister“.

„Ai bască, n-ai bască, aşa puneţi problema“

Ieri, chiar în timpul şedinţei de Guvern, dar aflat la sediul IPJ Constanţa, pentru dosarul „Henri Coandă“, în care are calitatea de inculpat, primarul Mazăre explica ce anume se va întâmpla ulterior adoptării acestei ordonanţe: „Eu am vorbit deja la Primărie şi, după ce va fi emisă ordonanţa, vom lua la mână toate autorizaţiile de construcţie ca să vedem şantierele ce se desfăşoară în urma acestor autorizaţii şi să vedem cât şi cui permitem să lucreze şi în ce modalitate, poate să lucreze în interior, poate numai între anumite ore, poate alţii nu vor putea să lucreze ş.a.m.d., în funcţie de şantier şi în funcţie de cât afectează turiştii, e o chestiune normală, sigur, să terminăm şantierele acolo, astea pe fonduri europene, iar în ceea ce priveşte privaţii, să fie împrejmuiţi, să fie între anumite ore, iar unii, repet, chiar nu vor putea să construiască“.
Şeful municipalităţii constănţene a declarat şi că „ţara asta plânge după investiţii“: „De ce să faci un hotel în şase ani, când îl poţi face în doi ani?!? Nu-i logic, nu-i normal. Ştiţi cum e: ai bască, n-ai bască, aşa puneţi problema“.

Lucrările la promenada din staţiunea Mamaia au reprezentat, fără îndoială, un disconfort major pentru turiştii veniţi în mini-vacanţa de 1 Mai pe litoral. Vorbim despre un şantier în toată regula, despre praf şi numeroase utilaje. Şi asta doar dacă facem referire la promenadă. Odată adoptată această ordonanţă de urgenţă, este de aşteptat ca numărul şantierelor în plină desfăşurare să crească pe litoral. La fel şi disconfortul localnicilor şi al turiştilor. Totodată, aspectul localităţilor de pe litoral va avea de suferit.
Interesant cum, la doar câteva săptămâni după ce Mazăre a readus în discuţie acest subiect, dezvăluind că face lobby pe lângă premier pentru schimbarea legii, Guvernul a adoptat ordonanţa care permite construcţiile şi în sezonul estival. Şi asta, în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

elena

07 May, 2014 18:52

ce sa ma mai fac ! fostul consiler " popa " stoica g construieste fara autorizatie si nimeni nu ea nici o masura si primarul mazare cere aprobari ! mergeti la casino sa vedeti cit a strica Stoica spatial verde

gixi

06 May, 2014 23:25

Primarul DOREL isi vede de treaba....

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare în dosarul foștilor primari Radu Mazăre și Decebal Făgădău - „fapta nu există“ (MINUTĂ)

16 May 2024 785

Procesul deschis de Primarul Constanței fostului edil Radu Mazăre legat de Fundația Fantasio se va desfășura la Judecătorie, a decis Curtea de Apel

15 May 2024 514

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța!

15 May 2024 545

Tribunalul București anunță data la care l-ar putea elibera pe Radu Mazăre, fostul primar al Constanței!

13 May 2024 1598

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 998

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 740

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 6377

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 537

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 2280

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 608

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1445

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 4120

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 749

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 713

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 712