Mazăre - „Orice străin vine şi vede aşa ceva rămâne interzis” Ulise, printre gunoaiele şi şantierele din Mamaia ai poposit? (galerie foto)

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a participat, săptămâna trecută, la deschiderea Târgului de Turism al României, organizat la Romexpo. Excentricul primar nu a ratat ocazia de a şoca din nou prin vestimentaţia aleasă pentru eveniment. Edilul şef a apărut la târg costumat în eroul antic Ulise, înarmat cu suliţă şi accesorizat cu armură şi coif. „E o temă care mi se potriveşte, Ulise, care a fost călător, care a fost iubitor de ceea ce e frumos şi luptător. Nu l-au vrăjit pe Ulise de era să nu mai ajungă acasă? Îl aştepta Penelopa aia 20 de ani”, declara Mazăre în prima zi a Târgului de Turism.
Edilul şef a făcut reclamă pentru „copilul” său de suflet, staţiunea Mamaia: „Cu nebunia care este la noi de 1 Mai, orice străin vine şi vede aşa ceva rămâne interzis, cu gura căscată. Sau, altfel zis, îi intră muştele în gură. De 1 Mai este o evadare din cotidianul de zi cu zi, de supărări, de probleme, de învăţătură, de ălea ălealalte. Sunt cinci zile şi cinci nopţi de distracţie continuă, cu excepţia slujbei care va avea loc în mijlocul staţiunii Mamaia”.
Primarul Mazăre nu a scos însă un cuvânt despre cum arată staţiunea în acest moment al anului, cu o lună şi jumătate înaintea debutului sezonului estival.
Mamaia are acum un aspect dezolant. Vorbim despre clădiri nefinalizate, dar abandonate. Despre panouri ruginite. Despre utilaje de construcţii. Clubul Belagio este „străjuit” de o clădire cu mai multe etaje, departe de finalizare.
Ici, colo, în Mamaia poţi zări macarale, şantiere în lucru şi, ceea ce e de neînţeles pentru o staţiune care se pretinde a fi „de fiţe”, gunoaie. În acest context, cuvintele lui Mazăre par să aibă efect de bumerang: „Orice străin vine şi vede aşa ceva rămâne interzis, cu gura căscată”.
Problema este alta: unele dintre cele ce se văd azi în Mamaia vor întreţine aspectul dezolant şi după 1 Mai, şi după 1 iunie, şi după 1 iulie. Şi tot aşa, foarte probabil, în tot sezonul estival 2013.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

alin

24 Mar, 2013 12:30

comentariul dv nu respecta regulile de postare.

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța s-a decis Holiday Club Olimp SRL poate obține un teren de pe domeniul privat al comunei Chilia Veche. Inițial, licitația pentru vânzarea acestuia a fost anulată

07 May 2024 304

Judecătoria Medgidia a respins contestația Iusein Visel poate candida la alegerile locale pentru Primăria comunei Dobromir

07 May 2024 415

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidat pentru Primăria Constanța din partea PUSL - „Votați pe cine doriți, oferta este vastă, dar prezentați-vă la vot!“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 465

Curtea de Apel Constanța anunță primul termen în dosarul Magdalenei Neague, primarul din Bărăganu - 6 iunie 2024, cu trei zile înainte de alegeri

07 May 2024 423

Procesul pe terenul din Faleză Nord, pentru care fusese amendat primarul Făgădău, ajuns la Curtea Supremă!

06 May 2024 461

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidatul PUSL pentru Primăria Constanța, partener al antreprenoriatului local. Țința, crearea de noi locuri de muncă!

06 May 2024 797

Sondaj de opinie Cine credeți că are cele mai mari șanse să ajungă primar al orașului Cernavodă ?

05 May 2024 3383

Paștele nu e sărbătoarea burții! Avertizările unui medic

04 May 2024 393

Alianța Dreapta Unită Constanța i-a retras sprijinul politic candidatului la Primăria Comunei Amzacea după postarea unui mesaj discriminator

04 May 2024 734

Prefectul Județului Constanța reclamă primarul orașului Navodari și Black Pearl Construct SRL. Stadiul dosarului

03 May 2024 500

Primăria Constanța și Administrația Porturilor „duc“ Portul Tomis la Curtea Supremă, în procesul cu Tomis Marina Management!

03 May 2024 669

Istoria Dobrogei Povestea de dragoste a unui primar al Constanței - Cristea Georgescu

03 May 2024 4101

În județul Constanța Sportiva Ana Andreea Beatrice va deveni cetățean de onoare al Mangaliei

03 May 2024 413

Alegeri Locale Constanța 2024 Contestația lui Adrian Zamosteanu, admisă. Poate candida pentru funcția de primar la Mangalia

02 May 2024 423

Judecătorii explică de ce a pierdut Primarul Constanței procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MOTIVARE)

01 May 2024 679