Vezi legătura cu dosarul şefului CJC Şi Radu Mazăre este cercetat de procurorii DNA Constanţa

Magistraţii Judecătoriei Constanta au desfiinţat rezoluţia DNA prin intermediul căreia Radu Mazăre şi Mihai Felescu au primit NUP. Dosarul are numărul unic 12688/212/2013 şi poate fi citit accesând următorul link http://portal.just.ro/212/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=21200000000237229&id_inst=212
 
Edilul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, şi afaceristul Mihai Felescu sunt cercetaţi penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Serviciul Teritorial Constanţa. Şi asta după ce Judecătoria Constanţa a admis plângerea reprezentanţilor FIN.CO.GE.RO SPA, care au atacat rezoluţia DNA Constanţa prin intermediul căreia Radu Ştefan Mazăre şi Mihai Felescu au primit neînceperea urmării penală într-un dosar în care au fost acuzaţi de săvârşirea unor presupuse fapte de corupţie. Conform datelor oficiale, în această cauză, procurorul care i-a dat NUP lui Radu Mazăre şi lui Mihai Felescu este Andrei Bodean, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa. După cum menţionam şi în ediţiile trecute, Andrei Bodean este magistratul care se ocupă de dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, este suspectat de comiterea a şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave. Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la cele mai sus precizate şi de la Radu Mazăre, însă acest lucru nu a fost posibil.
 
Conform rezoluţiei din data de 22.03.2013, procurorul Andrei Bodean a ajuns la concluzia că aspectele sesizate de FIN.CO.GE.RO SPA nu se concretizează, motiv pentru care a decis: „neînceperea urmării penale faţă de Mazăre Radu Ştefan şi alţi funcţionari ai Primăriei mun. Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual (...) şi uz de fals (...), deoarece faptele nu există; neînceperea urmării penale faţă de Mihai Felescu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals intelectual (...) şi uz de fals (...), deoarece faptele nu există”. Procurorul DNA a mai dispus „neînceperea urmării penale faţă de Mazăre Radu Ştefan şi alţi funcţionari ai Primăriei mun. Constanţa sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (...) şi abuz în serviciu contra intereselor publice (...) deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală”, dar şi „neînceperea urmăririi penale faţă de Felescu Mihai sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (...), complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice (...) deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală”. Nemulţumiţi, reprezentanţii FIN.CO.GE.RO SPA au atacat în instanţă rezoluţia mai sus precizată.

Astfel, potrivit datelor oficiale, aproape de finele anului trecut, magistraţii completului de judecată P7, prezidat de judecătorul Victor Văduva, din cadrul Judecătoriei Constanţa, au admis plângerea formulată de FIN.CO.GE.RO SPA împotriva rezoluţiei nr. 77/P/2012 din data de 23.03.2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Conform minutei judecătoreşti, instanţa a desfiinţat rezoluţia atacată (menţinută prin rezoluţia nr. 47/II-2/2013 a procurorului şef al DNA Constanţa. Pe cale de consecinţă, Judecătoria a dispus „trimiterea cauzei procurorului în vederea continuării cercetărilor penale faţă de «intimatul Mazăre Radu Ştefan, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual (...) şi uz de fals (...) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată (...) şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată (...)», dar şi faţă de «intimatul Felescu Mihai, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals intelectual (...) şi uz de fals (...), complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată (...) şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată (...)»”, conform datelor puse la dispoziţie de Judecătoria Constanţa. Hotărârea este definitivă.
 
SMS către primarul Constanţei
 
Numele afaceristului Felescu apare într-o ordine suplimentară a Consiliului Local al municipiului Constanta din 25 februarie 2009. În cadrul şedinţei ordinare a fost supus atenţiei proiectul de „hotărâre privind aprobare PUZ - construire imobil 5S+P+5E+Et. tehnic - apartamente, comerţ şi centru SPA, str. lt. Economu nr. 2B, teren în suprafaţă de 1.500 mp, proprietate Felescu Mihai; Revocare HCLM nr. 539/2006; Iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre”. Conform PUZ-ului, terenul studiat, în suprafaţă de 1.500 mp, se afla în municipiul Constanţa, zona Faleza Nord, în vecinătatea blocului FZ14. „Pe acest amplasament se propune realizarea unei construcţii noi cu regim de înălţime 5S+P+5E+Et. tehnic cu destinaţia de locuire colectivă cu 52 unităţi locative (cu un necesar de 65 locuri de parcare), spaţiu comercial la parter şi un centru SPA situat la subsolul 5, cu acces şi vedere spre mare, cu spatii de recreere, aerobic, piscina, saună şi spaţii anexă. Partea dinspre mare a primelor 4 subsoluri e ocupată de apartamente şi garsoniere. La etajele 1-5 sunt câte 7 apartamente pe nivel, etajul 6 este ocupat de un singur apartament, iar pe terasă sunt prevazute spaţii verzi şi piscină.

Proiectul propune amenajarea a 105 locuri de parcare din care 101 amplasate în cele 5 subsoluri şi 4 la nivelul solului”, potrivit datelor oficiale. După cum menţionam, am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la cele mai sus precizate de la Radu Mazăre. În acest sens, i-am trimis un SMS pe telefonul mobil, al cărui conţinut îl redăm integral: „Bună ziua! Sunt Ionuţ Zagoneanu, de la ziarul ZIUA de Constanţa. În dosarul Felescu - Fincogero, procurorul DNA a dat NUP. Judecătoria Constanţa a desfiinţat rezoluţia prin care vi s-a dat NUP. În ce stadiu se află dosarul acum? Mulţumesc”. Radu Mazăre nu a răspuns întrebării noastre, însă dacă edilul ne va transmite un punct de vedere, acesta va fi publicat în ediţia viitoare. Facem precizarea că, la acest moment, nu cunoaştem dacă procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au acordat o nouă soluţie în acest dosar.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1294

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1441

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1144

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 981

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 952

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1538

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1372

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1085

Insolvență de răsunet la Constanța! Este vizată Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

19 Oct 2023 2377

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1140

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2630

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 3166

Fiul fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, și-a deschis firmă imobiliară în Capitală

21 Aug 2023 19647

Tribunalul Constanța a confirmat planul de reorganizare a activităţii Ideea Contrast SRL

27 May 2023 1979

Municipiul Constanta cere, în continuare, 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Procesul, la Curtea de Apel

03 Apr 2023 4675