Zece persoane din Piața Chiliei, în arest la cererea DIICOT Constanța


Tribunalul Constanța a decis menținerea în stare de arest preventiv a celor zece persoane din Piața Chiliei, Constanța, cercetate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul teritorial Constanța pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținere de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă.


Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă.


De menționat că alături de cei zece arestați, tot în prezenta cauză mai sunt cercetate sub control judiciar alte cinci persoane.


Conform procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, în perioada ianuarie 2018 – martie 2020, pe raza județului Constanța, s-a constituit un grup infracțional organizat specializat în procurarea și punerea în vânzare, pe raza municipiului Constanța, de canabis și substanțe psihoactive noi.


În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că membrii grupării ar fi procurat substanțele susceptibile a avea efecte psihoactive din China, utilizând aplicații criptate, iar pentru a împiedica identificarea acestora, au efectuat comenzile pe numele unor persoane care nu aveau legătura cu gruparea infracțională.


La data de 06 martie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța au efectuat 36 de percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 150 de grame de canabis, peste 100 de comprimate de medicamente cu regim special, 9 ghivece cu plante de canabis, 8.904 de țigarete de contrabandă 3 laptopuri, 71 de telefoane mobile, 5 cartele SIM, 2 cântare electronice de mare precizie, 9 grindere și sumele de 13.370 de lei și 850 de euro.


Evaluările anchetatorilor s-au dovedit a fi corecte, întrucât s-a constatat reconfigurarea grupărilor de criminalitate organizată cu ramificații la nivelul traficului stradal cu droguri de risc sau cu noi substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.


Aceste grupări prezintă caracteristici deosebite întrucât întregi familii se ocupă în întregime cu operațiunile ilicite avute în atenție, constatându-se tot mai frecvent contrareacții din partea acestora, întrucât majoritatea membrilor au fost condamnați în alte cauze penale fie pentru trafic de droguri, fie pentru infracțiuni grave cum ar fi tâlhăriile sau furturile calificate, și, ca atare, cunosc parte din metodele și mijloacele folosite de forțele polițienești.


În acest sens, pentru a conspira acțiunile ilicite, comenzile de substanțe interzise se făceau în China utilizând aplicații criptate iar coletele soseau pe alte nume decât cele ale membrilor grupării.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Constanța, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale al IGPR, al ofițerilor de poliție judiciară din cadrul SCCO - Porturi Maritime și al jandarmilor din cadrul IJJ Constanța.


Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.


Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Citește și

Doliu în magistratură! A murit Maria Trandabăţ, fost procuror DIICOT

DIICOT Evaziune fiscală de peste 7 milioane lei. Implicate 21 de societăți comerciale de tip fantomă
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Operațiunea „Omaha“ Zeci de constănțeni menținuți în arest preventiv. Decizia este definitivă

26 Nov 2020 1045

Curtea de Apel va decide libertatea a zeci de constănțeni arestați după operațiunea „Omaha“

22 Nov 2020 9008

Un constănțean, arestat la domiciliu, la finele operațiunii „Omaha“! Alte 44 de persoane au ajuns în arest preventiv

20 Nov 2020 979

Cei 44 de constănțeni, arestați la cererea DIICOT, cer să fie cercetați în libertate

18 Nov 2020 759

Lista persoanelor cercetate de DIICOT Constanța în dosarul celor 69 de percheziții

15 Nov 2020 9289

40 de constănțeni au fost arestați preventiv aseară! Date din ancheta polițiștilor

14 Nov 2020 9870

Zeci de persoane, încătușate într-unul dintre cele mai mari dosare instrumentate de procurorii DIICOT Constanța, din punct de vedere al numărul suspecților

14 Nov 2020 779

Zeci de persoane reținute la Constanța. Suspecții acuză că oamenii legii nu le-ar fi asigurat condițiile de distanțare socială

13 Nov 2020 1996

Un taxi, blocat în trafic de mascați! Zeci de percheziții în Constanța, Eforie, Techirghiol, Tuzla și Mangalia. Ancheta continuă

13 Nov 2020 4339

Surse Zeci de persoane vor fi reținute azi de DIICOT Constanța, la finele operațiunii „Omaha“

12 Nov 2020 1637

Percheziție domiciliară la Constanța. Ce au constatat polițiștii (video)

11 Nov 2020 1222

Mascații fac azi zeci de percheziții Peste 100 de persoane sunt așteptate azi la DIICOT Constanța

11 Nov 2020 4686

Dosarul drogurilor din Piața Chiliei a primit un nou termen. Când va avea loc următoarea înfățișare

09 Nov 2020 774

Clienții unei bănci din Italia, lăsați fără bani în conturi Un constănțean și-a recunoscut vina în fața procurorilor DIICOT!

31 Oct 2020 927

Interceptări din dosarul „procurorului DIICOT” trimis în judecată de Andrei Bodean, șeful DNA Constanța

31 Oct 2020 2115