Editorial Când românul nu se ţine de vot

Zilele trecute, m-am văzut cu nişte oameni într-un local mic, retras. Subiectul principal? Alegerile prezidenţiale, ediţia 2014! Sau, mai bine zis, „tu cu cine votezi?“. La auzul acestei întrebări, o duhoare rece a pus stăpânire pe masa noastră din acel loc mic şi retras. Duhoare care putea să acopere un oraş, ce zic, o ţară întreagă - construită din milioane de speranţe înşelate şi promisiuni încălcate.

Răspunsurile apăreau lent, dar apoi au prins viteză şi, de la un moment dat, nu mai puteai ignora pe nimeni. Fiecare avea păreri, fiecare ştia ce a făcut x, y, z, ce studii are, dar mai ales ce interese ascunse deţine, doar „românii s-au născut politicieni“. Au cercetat candidaţii cam cum ar bea cafeaua în lumina dimineţii - cu înghiţituri mici şi cu pauze lungi între înghiţituri. Cu accente pe cuvinte precum pile, hoţie, bani, minciună, incultură.

Contradicţiile au năpustit ca o avalanşă, până când au fost rostite cuvintele „toţi sunt o apă şi un pământ“. Şi se făcu linişte. Mă aşteptam, din clipă-n clipă, ca din ochii lor, uşor măriţi, să ţâşnească radiaţii cu conţinut nuclear suficient de mare încât să nimicească toţi candidaţii dintr-o dată. O dată! Sigur, cu excepţia unei singure persoane, care, fără să aibă vreo expresie pe chip, nu era interesată de vot, nu ştia numele candidaţilor şi plănuia ca pe 2 noiembrie să facă orice, numai la vot să nu se ducă. Ghici acum către cine au fost îndreptate radiaţiile cu conţinut nuclear? Ţine-te bine, persoană care nu vrei să te duci la vot!

Am stat şi m-am gândit de câte ori am auzit în ultima perioadă afirmaţia „nu merg la vot“. Sau „nu am pe cine alege“, sau „oricum iese cine trebuie“, precedată de „votul meu nu contează“. Nu contează?

Poate dacă am trata votul ăsta dintr-un restaurant de cinci stele - cu tacâmuri pentru fiecare fel în parte, şerveţele şi o combinaţie între tradiţional şi contemporan, specifică unui meniu echilibrat, dar sofisticat, ar conta. În schimb, parcă îl tratăm dintr-o bodegă, căzuţi şi dezorientaţi, dar totodată convinşi că votul ăsta e o prostie, că nu o să se schimbe nimic, că ştim noi.
„Ştim noi“ în condiţiile în care mulţi nici nu ştiu cine candidează. „Ştim noi“ în condiţiile în care mulţi nu înţeleg ce e aia responsabilitate. Hai să nu ne ţinem singuri pe loc şi să ne exprimăm opţiunile pe 2 noiembrie, pentru că alţii o vor face, mai ales cei care se întorc acasă cu diverse punguţe.

Ne plângem că în ţara asta totul e anapoda, dar când avem ocazia să schimbăm ceva, alegem să... Să ce? Nu mai bine, pur şi simplu, ne ducem la vot? Sau acum, că tot a venit frigul, vrei să stai la căldurică? Şi, peste ani, sau poate mai devreme, când copilul tău o să te întrebe, cu un sincer interes, „tati, tu cu cine ai votat?“, o să poţi să spui, liniştit de altfel, „tati, cred că a plouat în ziua aia şi...“.
Şi eu încă nutresc în taină speranţa că poate vine-o minune în ţara asta. Măcar una. Şi tare aş comanda nişte alegeri corecte, din restaurantul ăla de cinci stele…