Editorial Iubiţi-vă părinţii astăzi!

Nici oda şi nici ofranda nu sunt suficiente pentru a cuprinde profunzimea recunoştinţei pe care o am faţă de cuplul perfect pe care cu toţii îl numim părinţi. Zilele acestea, mama şi tatăl meu împlinesc 25 de ani de căsnicie, aşadar serbează nunta de argint…La multi ani! Argintul, aurul şi platina din lume sunt fărâme de bogăţie în comparaţie cu puterea unei familii fericite.

Dragostea, recunoştinţa, respectul sunt sentimente pe care cu greu le exteriorizăm, din păcate, cu atât mai rar când vine vorba de părinţi, aceasta fiind o nedreptate a lumii în care trăim. Noi, indiferent „cât“ de adulţi devenim sau ne considerăm, trebuie să ţinem minte că pentru ei suntem mereu copiii care nu dobândiseră niciun reflex, care nu ştiau să vorbească, să meargă sau să scrie…dar iată-ne astăzi, plini de entuziasm, dispuşi la orice aventură sau compromis, păcălindu-ne pe noi înşine că le ştim pe toate. Înşelătoare impresie, experienţa lor şi iubirea nestăvilită exprimată prin sfaturi sunt rodul unei vieţi trăite, cel puţin în a doua jumătate a ei, în cinstea noastră.
Gratitudinea impetuoasă pe care le-o port părinţilor mei este datorată unei mulţimi de motive care m-au convins că niciodată, nicicum şi niciunde eroii mei nu mă vor lăsa la greu.

Tu, cititorule, spune-mi unde erai astăzi dacă nu te bucurai de răbdarea, de grija, de educaţia, de timpul şi de avuţia părinţilor?
Îi mulţumesc mamei mele că mi-a dat viaţă, că m-a hrănit, că m-a spălat, că m-a vindecat când am fost bolnav, că m-a învăţat să citesc, să scriu şi că mă lasă, astăzi, să ucenicesc pe lângă ea să capăt o brăţară de aur, o meserie.
Îi mulţumesc tatălui meu că m-a educat, că mi-a dat un nume şi un prenume, că m-a ajutat să disting răul de bine, că m-a sfătuit just, că m-a dus la sport şi că m-a transformat dintr-un copil într-un bărbat dornic să mute munţii din loc.
Timpul, cuvintele şi banii nu sunt suficiente să vă arăt cât de îndatorat vă sunt pentru plimbările, concediile, sacrificiile şi momentele-cheie pe care le-aţi gestionat perfect în formarea mea ca om. Îmi doresc ca, în următoarea etapă majoră a vieţii mele, să reuşesc să devin un părinte măcar pe jumătate la fel de bun pe cât aţi fost voi pentru mine.

Acum mă adresez ţie, celui care citeşti aceste rânduri: oriunde mergi, anunţă-i pe ai tăi că eşti bine, trimite-le o poză sau scrie-le un rând, nu aştepta o clipă să te roage să îi ajuţi, fă-o benevol şi profită de orice oportunitate să le întorci binele cu care te-au crescut. Pentru un părinte iubitor, copilul este esenţa universului, aşa că fă-I să se mândrească mereu cu tine!
Ce exemplu mai elocvent ar putea cineva să rostească la întrebarea „ce putem face pentru a promova pacea mondială?“ decât o câştigătoare a Premiului Nobel pentru Pace: „Mergeţi acasă şi iubiţi-vă familia“?...
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

București Un tânăr a vrut să-și bată părinții, pentru că nu-l primeau în locuință - a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

19 Apr 2024 424

Ce sărbătoresc creștinii ortodocși astăzi, 6 aprilie 2024

06 Apr 2024 755

O învățătoare de la Școala „Ferdinand“, acuzată că este agresivă cu elevii. Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța – „Se va redeschide cercetarea disciplinară!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 2711

Abuz sexual asupra unui elev, la o școală din București. Minorul ar fi fost agresat a doua oară

04 Mar 2024 663

Calendar ortodox, 21 februarie 2024. Ce sfinți sunt pomeniți astăzi

21 Feb 2024 1109

Calendar ortodox, 6 februarie 2024. Ce sfinți pomenim astăzi

06 Feb 2024 1265

Calendar ortodox, 28 ianuarie. Ce sfânt sărbătorim astăzi

28 Jan 2024 913

Calendar ortodox, 19 ianuarie 2024. Ce sărbătorim astăzi

19 Jan 2024 1393

Vești bune pentru părinții care au copii la creșă sau grădiniță! Cum pot beneficia de o deducere fiscală de până la 1.500 de lei

11 Jan 2024 1318

Bobotează 2024 la Constanța Fotoreportaj. Oamenii celebrează cu mic cu mare evenimentul de Bobotează de la malul mării (FOTO +VIDEO)

06 Jan 2024 1070

Armonia Hospital Constanța Centrul de Diagnostic și Tratamentul Infertilității de cuplu, în sprijinul celor care doresc să devină părinți

20 Dec 2023 1092

Editorial! Magia Sărbătorilor poate fi spulberată de generozitatea unora! De ce Moșii iubesc mai mult alți copii?

08 Dec 2023 1043

Caz șocant în Brașov Copil de patru ani, bătut de părinţi pentru că nu a fost cuminte la grădiniţă! Tatăl a ajuns în arest

23 Nov 2023 1130

Editorial Să nu uităm niciodată să ne respectăm părinții!

08 Nov 2023 1295

Calendar Ortodox 30 octombrie, pomenirea Sfintilor Mucenici Zenovie episcopul si Zenovia, sora sa

30 Oct 2023 760