Hackerii si-au furat caciula virtuala

Nouă tineri constănţeni au fost propuşi spre arestare de către procurorii DIICOT Constanţa, fiind acuzaţi de un presupus „mega-hackerism", în speţă, asupra lor planând bănuiala că ar fi fraudat mai multe bănci din Statele Unite ale Americii, inducându-i în eroare pe clienţii acestora şi producând prejudicii de mii de dolari.

La începutul săptămânii trecute, mass-media a explodat: se vorbea despre hackeri ultra-specializaţi, despre structuri organizate de criminalitate informatică, despre prejudicii de milioane de dolari, despre percheziţii în miez de noapte, despre intervenţii în forţă ale serviciilor secrete americane. Rând pe rând, suspecţii au început să fie aduşi la DIICOT. Tineri speriaţi, cu glugile pe faţă, cu cătuşe prea mari pentru mâinile de adolescent. Părinţi la fel de speriaţi, care nu înţelegeau ce se întâmplă şi care nu îşi puteau explica de ce copiii lor sunt trataţi drept infractori, ei ştiindu-şi odraslele studenţi eminenţi la Informatică sau alte discipline. Încet-încet, lucrurile au început să se limpezească şi datele au fost puse cap la cap. Pe măsură ce datele erau culese de anchetatori, iar piesele de puzzle erau aşezate în locurile potrivite, prestigiul aşa-numiţilor hackeri creştea. Fiecare articol, fiecare menţiune despre acest subiect, îi creştea pe tinerii speriaţi în ochii prietenilor şi ai cunoscuţilor lor. Cât erau de grozavi, pentru că reuşiseră să „spargă" - online, ce-i drept - conturile unor unităţi bancare de prestigiu, reuşiseră să-i păcălească pe americani şi să inducă în eroare chiar serviciile secrete americane. După ce au fost arestaţi, farmecul hackerilor constănţeni şi atracţia exercitată de aceştia asupra puştilor care visau să le ia locul într-o zi (nu neapărat în beciul poliţiştilor, însă) au crescut. Erau nişte eroi pentru colegii de clasă. Şi nişte „copii nevinovaţi" în ochii părinţilor depăşiţi de generaţia hi-tech, care nu înţelegeau că poţi să „jefuieşti" o bancă stând confortabil în faţa calculatorului, în propria casă. Şi totuşi, întreg prestigiul şi capitalul de imagine acumulat de tinerii hackeri în zilele imediat următoare descinderilor s-au spart ca nişte bule de săpun. Momentul declinului a fost declanşat în clipa în care a ieşit la iveală faptul că aceşti „zei" ai informaticii care reuşiseră să „hackerească" Bank of America nu-şi luaseră nici măcar minimum de măsuri de siguranţă şi astfel fuseseră prinşi vorbind pe Yahoo Messenger despre planurile lor. Cu alte cuvinte, au fost învinşi cu propriile arme. Îngenuncheaţi de sistemul pe care, la rândul lor, reuşiseră să-l îngenuncheze, fără drept de apel. Iar în acest context, nu mă pot abţine să mă întreb cum este posibil ca nişte hackeri de prestigiu, care îşi clădesc „carierele" tocmai pe fragilitatea sistemului de protecţie a datelor în mediul virtual, să se lase tocmai în baza acestui sistem, să se culce pe o ureche, legănaţi de iluzia indestructibilităţii unui mecanism pe care, culmea, tocmai ei fuseseră cei care îl distruseseră anterior. Şi ajung la concluzia că hackerii şi-au furat singuri căciula virtuală.