Colet cu droguri trimis din Olanda la Pitești cu o firmă de curierat! Patru suspecți, reținuți de DIICOT

Foto: DIICOTLa datele de 15 și 16.11.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea a 4 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, trafic internațional de droguri de mare risc, efectuarea fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținere de droguri de risc în vederea consumului. 

Potrivit DIICOT, cu privire la primul inculpat s-a reținut că, la data de 15.11.2023, a fost prins în flagrant după ce a ridicat un colet expediat din Olanda, introdus în țară prin intermediul unei firme de transport, în care se aflau disimulate   2 kilograme cristal, drog de mare risc (3-CMC), 100 grame 2 MMC (substanță psihoactivă) și o cantitatea de ADB BUTINACA și MDMB BUTINACA.

„De asemenea, asupra acestuia a  fost găsită și o cantitate de canabis, deținută în vederea consumului.

Ulterior, alți doi inculpați au fost prinși în flagrant, în timp ce tranzacționau, în interes propriu, dar și ca intermediari pentru cel de-al patrulea inculpat, o cantitate de cristal (3-CMC, drog de mare risc), în vederea comercializării ulterioare. 

În cursul zilei de 16.11.2023,  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a celor 4 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile“ - au mai precizta procurorii DIICOT. 


Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog.

„Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii DIICOT.

Citește și: 

Suspect de trafic de droguri de mare risc reținut la Călărași! Ce au stabilit procurorii DIICOT

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 525

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 660

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 637

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 530

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 1583

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1979

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 815

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 578

Percheziții ale procurorilor DIICOT într-un dosar de trafic de droguri! Incredibil cine a fost adus la audieri (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 973

Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea într-un dosar instrumentat de Jandarmeria Națională Franceză (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 820

UPDATE Captură record de 3.000.000 de euro a polițiștilor din Constanța! Percheziții la Constanța și Năvodari! (FOTO)

11 Feb 2024 1494

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1601

Percheziții în județul Argeș după ce un grup infracțional organizat a indus în eroare operatorii unor case de amanet din Constanța și din alte județe

31 Jan 2024 682

Percheziții la Constanța și București! Vizat, un suspect de trafic de droguri! Ce au găsit anchetatorii asupra bărbatului (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 1046

Droguri comercializate consumatorilor minori din Bihor! Trei suspecți, reținuți de procurorii DIICOT

24 Jan 2024 694