Comercianţii din Piaţa Tomis III, luaţi la verificat de oamenii legii din Constanţa (galerie foto)


 
Poliţiştii locali şi jandarmii au mers, ieri, încă de dimineaţă, în control în Piaţa Tomis III din Constanţa, pentru a verifica legalitatea documentelor de provenienţă ale comercianţilor.
 
La vederea oamenilor legii, cei care se ştiau cu musca pe căciulă şi-au luat rapid tălpăşiţa. Poliţiştii au controlat la sânge documentele comercianţilor. „Comerţul ambulant este acut şi foarte greu de combătut“, a declarat o persoană care a efectuat controalele.
 
Majoritatea comercianţilor sancţionaţi se pare că au fost găsiţi fără acte de provenienţă a mărfurilor, iar produsele le-ar fi fost confiscate. De asemenea, o femeie care vindea flori pe scări a primit un avertisment şi a fost nevoită să strângă „marfa“. Alţi comercianţi se pare că nu au autorizaţie de la Primăria Constanţa.


 
Comercianţii cu acte în regulă s-au arătat foarte nemulţumiţi deoarece, potrivit acestora, la vederea oamenilor legii, clienţii ocolesc piaţa. Astfel, ziua de ieri a fost una mai puţin fericită în Piaţa Tomis III: o parte dintre comercianţi s-au ales cu amenzi şi marfă confiscată, alţii, cu clienţi mai puţini ca de obicei.
 
Nu este prima verificare de acest gen. Reamintim că au mai fost controale cu scântei şi la finele săptămânii trecute.

Citeşte şi Controale cu scântei în Piața Tomis 3. În câteva minute, zona s-a umplut de jandarmi și polițiști (galerie foto+video)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

george

14 Apr, 2016 07:13

Din anul 20!4 decand este stapan peste orasul constsnta seful de la politia locala vaduva ionut care rste si protagonistul filmului nu a misca nimic in tomid 3. A acceptat tacit si voit inlegalitatile din piatza.

Articole asemanatoare

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 650

Fotoreportaj Piețele din Constanța, locul unde timpul a stat pe loc ani de zile (GALERIE FOTO)

02 Feb 2024 2308

Albet Impex SRL, cu sediul social în Piața Tomis III, Constanța, a intrat în insolvență!

21 Jan 2024 937

Oficial de la Primăria Constanța Ce spune George Măndilă despre problema legată de amplasarea unei tonete în Piața Tomis III

27 Jun 2023 1536

Cât costă kilogramul de carne de miel în piețele din Constanța

08 Apr 2023 2272

Se apropie Paștele A început comercializarea cărnii de miel în Piața Griviței și Piața Tomis 3

06 Apr 2023 2850

Europest Company a câștigat contractul pentru lucrări de reparații generale la Piața Agroalimentară Tomis III (DOCUMENT)

22 Feb 2023 1770

Afaceristul Dumitru Cușu își face intrarea și în Piața IL Caragiale din Constanța! Cumnatul său a câștigat o licitație organizată de RAEDPP în mandatul lui Stere Hira (DOCUMENTE)

07 Sep 2022 8558

Un fost ofițer al SRI Dobrogea, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA! Când se va pronunța instanța

31 Aug 2022 1666

În 2018, a fost tăiată de pe lista de investiții. Demarează reconfigurarea pieței agroalimentare Griviței, din centrul Constanței

02 Jun 2022 1676

Constănțeanul supărat. Ce a fost și ce a ajuns Piața Pescăruș din municipiul Constanța! (GALERIE FOTO)

30 May 2022 4726

Patru spații din Piața Agroalimentară I.L.Caragiale și din Complexul Comercial Tomis III sunt scoase la licitație de RAEDPP

12 Apr 2022 2170

Constanța. Salvatorii, solicitați să intervină în zona pieței din Tomis III

30 Mar 2022 1802

Constănțeanul supărat. Comercianții de legume-fructe din zona Pieței Tomis III cer demisia primarului Chițac și a mai multor funcționari din primărie

12 Feb 2022 3608

A ieșit certificat de urbanism pentru desființarea Pieței Tomis III. Ce planuri are RAEDPP Constanța pentru piețele din municipiu

20 Jan 2022 21509