Fostul patron al clubului Morgana nu este pericol public Cum a fost decisă liberarea din arest a particularului Tocia (document)

tocia_cereale.jpgPână la data de 15.09.2008, SC Slotania SRL a fost administrată de Claudiu Cristian Grigore, potrivit căruia între Slotania şi Ascom Transport SRL nu au existat relaţii comerciale

Bănuit de Serviciul de Investigare a Fraudelor că, în calitate de administrator al societăţii comerciale Ascom Transport SRL, în perioada ianuarie 2008 - iunie 2010, a desfăşurat acţiuni în urma cărora ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 700.000 de euro, particularul constănţean Stelian Tocia, în vârstă de 33 de ani, fostul patron al clubului Morgana, este cercetat în stare de libertate. Spre uimirea multora, afaceristul a părăsit Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv, după ce magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins ca nefondat recursul procurorilor privind luarea măsurii arestării preventive. Şi asta, deoarece judecătorii au decis că Stelian Tocia nu reprezintă un pericol public.

tocia_masina_arest.jpgPotrivit poliţiştilor, Stelian Tocia este suspectat că, în calitate de administrator al societăţii comerciale Ascom Transport SRL, în perioada ianuarie 2008 - iunie 2010, a evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale privind achiziţii de mărfuri (cereale, plante oleaginoase, utilaje), cât şi servicii de transport. Oamenii legii spun că prejudiciul creat de individ ar fi de 2.700.000 de lei. După un scurt timp petrecut în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Tocia a fost eliberat de magistraţii Curţii de Apel Constanţa. Şi asta, deşi, potrivit anchetatorilor, în perioada 22.07.2008 - 18.08.2008, „SC Ascom Transport SRL Grădina, judeţul Constanţa, a achiziţionat marfă în valoare de 1.460.395 lei de la furnizorul SC Olimpius Company SRL, sat Dorna Arini, judeţul Suceava, în baza a zece facturi fiscale". Din cercetarea oamenilor legii mai reiese că SC Olimpius Company SRL, în perioada iulie - august 2008, a fost administrată de către Ion Clinciu, potrivit căruia relaţiile comerciale nu au existat. Mai mult decât atât, Clinciu a declarat anchetatorilor că, în perioada mai - iunie 2008, în timp ce lucra la renovarea unei case din Poarta Albă, Constantin Tocia, fratele lui Stelian Tocia, i-s propus să de deplaseze împreună la Camera de Comerţ din Constanţa în vederea semnării unor documente, iniţial neavând cunoştinţă ce reprezintă acestea.

Era o „săgeată"?

Astfel, zugravul Clinciu a dobândit calitatea menţionată, povestindu-le poliţiştilor că nu are şi nu a avut în posesie documentele societăţii, ştampilele sau alte înscrisuri. Ca urmare a acestui fapt, anchetatorii au mers pe ipoteza că Ion Clinciu a fost o „săgeată". Din ancheta poliţiştilor mai reiese că SC Ascom Transport SRL a achitat suma totală de 1.205.000 de lei către SC Olimpius Company SRL, suma de bani reprezentând contravaloare mărfii transportate de ultima societate menţionată. Cât priveşte modalitatea prin intermediul căreia s-ar fi efectuat respectivul transport, poliţiştii spun că în acte a fost trecut un număr de înmatriculare atribuit unui autoturism marca Ford Focus. Uluit la auzul veştii, proprietarul acestui automobil le-a declarat oamenilor legii că nu-i cunoaşte pe cei doi fraţi Tocia, nu a auzit de SC Ascom Transport SRL, nu a efectuat niciodată transporturi de marfă, ba, mai mult, automobilul în cauză nu permite transportarea cantităţilor de marfă menţionate în cuprinsul celor zece facturi fiscale în cauză. Mai mult decât atât, anchetatorii mai spun că în perioada 18.08.2008 - 27.10.2008 SC Ascom Transport SRL a cumpărat cereale şi utilaje în valoare totală de 4.346.835 de lei de la SC Slotania SRL Constanţa, în baza a 40 de facturi fiscale. Până la data de 15.09.2008, SC Slotania SRL a fost administrată de Claudiu Cristian Grigore, potrivit căruia relaţiile comerciale dintre cele două societăţi nu au existat. Lista firmelor cu care SC Ascom Transport SRL a declarat că a făcut afaceri continuă cu SC Burg Maşter SRL Constanţa, SC Beatrice Star SRL Poarta Albă, SC Badyna Development SRL Constanţa, SC Amstelvent SRL Poarta Albă şi SC Evitop Mar SRL Slobozia.

Tocia, Liciu şi Done

Depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Stelian Tocia a fost eliberat de instanţa de judecată, care a considerat că nu reprezintă pericol public. După cum precizam şi în ediţiile trecute, numele lui Stelian Tocia apare şi în SC Phoenix Constant SRL, cu sediul pe bulevardul Tomis, municipiul Constanţa. În această firmă, asociaţi sunt: Stelian Tocia, care este şi administrator, Constantin Tocia şi Cristian Liciu, acesta din urmă fiind trimis în judecată într-un dosar în care apare şi Viorel Done, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi speculă cu ţigări. Constantin Tocia administrează SC Viento Eolica SRL, cu acelaşi sediu precum SC Phoenix Constant SRL, unde îi găsim pe Ioana Bălăceanu, de 56 de ani, din judeţul Mehedinţi, şi pe Vasile Mazilu, de 63 de ani, din judeţul Galaţi. Nu este de trecut cu vederea nici faptul că Stelian Tocia a figurat, alături de Mihai Robu, în SC Gesty Import Export SRL Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

dga

13 Sep, 2011 07:23

ce spaga mare s a dat?

Articole asemanatoare

Oficial, de la DNA Ofițer de la Investigarea Fraudelor, din IPJ Constanța - la data faptelor, trimis în judecată!

12 May 2022 2455

Un fost ofițer de la Investigarea Fraudelor, din IPJ Constanța, a cerut să fie reabilitat. Răspunsul judecătorilor

03 Dec 2021 1335

Ministrul Justiției, Stelian Ion, are un consilier personal de la Constanța. A lucrat în SUA, Africa de Sud și a primit o bursă a Ministerului Francez de Afaceri Externe

29 Jan 2021 4409

Constanța Razii pentru verificarea legalităţii comerţului cu articole pirotehnice

31 Dec 2020 2100

#alegeriparlamentare George Gima, candidat USR PLUS la Camera Deputaților, vine la ZIUA Electorală

29 Nov 2020 2391

#alegeriparlamentare2020 George Gima, candidat USR PLUS - “Fac parte din această nouă generație care vrea să pună România pe un drum al consolidării democrației ”

14 Nov 2020 3715

Galeria comandanţilor! Cine a condus Poliţia Română din 1996 până în prezent

22 Aug 2019 8536

Ministerul Apărării Naţionale a instituit două noi embleme de onoare. Cui se acordă şi pentru ce

17 Nov 2018 7714

Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală privind evenimente festive

27 Sep 2016 2655

Evaziune de 2,7 milioane de lei Percheziții la dealerii de mașini!

04 Jul 2016 1722

Percheziții. O localitate întreagă răvășită de mascați, polițiști și jandarmi. Zeci de suspecți duși la audieri

24 May 2016 3547

Buletin de presa IPJ

21 Mar 2016 1733

Ion Ivănuş, de la Investigarea Fraudelor Bucureşti, şef definitiv al Poliţiei Port Constanţa

17 Dec 2015 3099

Peste 4.500 de poliţişti au ieșit în stradă. Avem rezultatele

29 Jun 2015 2194

Şef nou la Poliţia Port Constanţa! Al patrulea în mai puţin de un an

24 Apr 2015 6150