13 May, 2014 00:00
1568
Ionuţ ZAGONEANU
Cristian Borcea, unul dintre inculpaţii dosarului retrocedărilor din Constanţa, condamnat în procesul „Transferurilor”, va fi încadrat la regimul semideschis. Decizia este definitivă şi a fost luată, ieri, de Judecătoria Medgidia, după ce Cristian Borcea a formulat o plângere privind stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, fiind nemulţumit de regimul iniţial de detenţie, respectiv închis. Potrivit datelor oficiale, „regimul semideschis oferă persoanelor private de libertate posibilitatea de a se deplasa neînsoţite în zone din interiorul locului de deţinere stabilite prin regulamentul de ordine interioară şi de a-şi organiza timpul liber avut la dispoziţie, sub supraveghere”. Munca prestată de această categorie de persoane se desfăşoară în interiorul şi în afara locului de deţinere, supravegherea fiind asigurată de personal neînarmat.Borcea va beneficia de patru vizite pe lună.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: