I se va permite să revină în fruntea CJC? Nicuşor Constantinescu, din nou în faţa judecătoarei Iulia Cezara Suciu (rechizitoriu)



Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), se va afla, astăzi, în atenţia Iuliei Cezara Suciu, judecător al Tribunalului Constanţa.
 
Şeful CJC a solicitat, prin apărătorul său, revocarea controlului judiciar. Cererea a fost formulată în dosarul în care Nicuşor Constantinescu este judecat alături de Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al preşedintelui CJC şi producător general al TVR.
 
Când i-a fost acordat ultimul cuvânt, şeful CJC a precizat că nu are nimic de declarat.
 
Alături de Constantinescu şi de Zgabercea, în prezenta cauză au mai fost deferiţi Justiţiei Carmen Florentina Oproiu, director al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul CJC, şi Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundaţiei Culturale Thalia, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Culturală Thalia.
 
Cât timp se află sub control judiciar, Nicuşor Daniel Constantinescu nu are voie, printre altele, să exercite funcţia de preşedinte al CJC.
 
Iulia Cezara Suciu este magistratul care l-a condamnat pe Nicuşor Daniel Constantinescu la 3,6 ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă continuată, în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa. De menţionat că Iulia Cezara Suciu a formulat, în data de 12 noiembrie, o nouă cerere de abţinere, însă solicitarea a fost respinsă. 

Rechizitoriu - Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 575

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1704

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 702

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 958

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 878

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 869

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1264

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1502

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1699

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 946

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1466

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1548

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1043

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 864

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1381