UPDATE. ISU Bihor Bunică și nepoată în pericol, într-o casă cuprinsă de flăcări, din cauza unui coș de fum (FOTO)

Sursă foto: ISU Bihor
  • În noaptea de marți spre miercuri, 8 noiembrie 2023, un incendiu violent a izbucnit la o casă din Otomani, punând în pericol viața unei bunici și a nepoatei acesteia.
 
În noaptea de marți spre miercuri, 8 noiembrie 2023, un incendiu violent a izbucnit la o casă din Otomani, punând în pericol viața unei bunici și a nepoatei acesteia, transmite un comunicat de presă din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor.
 
În jurul orei 1.45, în urma unei apel primit prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea unui incendiu la o locuință situată în localitatea Otomani, comuna Sălacea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a mobilizat operativ la fața locului, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Valea lui Mihai, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și ambulanța SMURD a subunității.  
 
În momentul în care proprietara a observat incendiul, arderea se manifesta și în interiorul locuinței, astfel că, atât bunica, în vârstă de 63 de ani, cât și nepoata, în vârstă de 6 ani, au fost nevoite să se autoevacueze prin fereastra încăperii în care se aflau, aflată lângă bucătăria în flăcări. Din fericire, niciuna dintre acestea nu a suferit răni.
 
Ajunse la adresa indicată de apelant, forțele de intervenție au constatat că flăcările se manifestau deosebit de violent atât la nivelul acoperișului și podului, cât și la două camere ale locuinței, cu pericol de propagare la întreaga casă.
 
Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 40 de minute, reușind să salveze trei din cele cinci camere ale locuinței.
 
După stingerea incendiului, pompierii au continuat să acționeze la fața locului pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 4.25.
 
În urma producerii evenimentului, generat, cel mai probabil, de un coș de fum deteriorat, au ars acoperișul casei pe o suprafață de circa 80 de metri pătrați, podul și mobilierul din două camere.

UPDATE:

„80 de metri pătrați este suprafața totală afectată de flăcări: cele două camere, acoperiș și pod. Din acoperișul  locuinței, construit pe o suprafață de circa 160 de metri pătrați, au ars aproximativ 20 de metri pătrați, cca. 140 de metri fiind salvați”, transmit reprezentanții ISU Bihor.


Mare atenție la coșurile de fum: Siguranța nu este un joc de noroc!
 
La nivelul județului Bihor, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” derulează campania de informare și educație preventivă R.I.S.C. „Siguranța NU e un joc de noroc!”, scopul acesteia vizând salvarea de vieți și bunuri prin conștientizarea cetățenilor asupra riscurilor majore la care se expun prin nerespectarea normelor de prevenire a situațiilor de urgență generate de coșurile de fum.

 
În cadrul acesteia, pompierii bihoreni reamintesc cetățenilor faptul că burlanele și coșurile de fum reprezintă una din cauzele frecvente de incendiu în lunile reci ale anului, împrejurările determinante ale unor astfel de evenimente fiind legate de necurăţarea periodică a funinginii depuse pe coşurile de fum, neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori), neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate, neasigurarea etanşării burlanelor şi coşurilor de fum, precum şi existenţa unor coşuri de evacuare a fumului cu terminaţie în spaţiul podului pentru a menţine o temperatură mai ridicată şi pentru afumarea cărnii.  
     
Pentru asigurarea securităţii la incendiu, coşurile de fum necesită respectarea următoarelor condiţii:

• Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri;
• În spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
• La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel puțin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
• În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
• În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
• Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
• Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
• Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi  curăţate periodic de persoane specializate şi autorizate, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Tineri, răniți într-un accident rutier în județul Neamț! O mașină s-a răsturnat
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Bihor300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

25 Apr 2024 335

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 236

ISU BihorO pisică blocată între două clădiri din Oradea, salvată de pompieri

22 Apr 2024 296

ISU Bihor O octogenară rănită a fost salvată de pompieri, în Oradea

22 Apr 2024 239

ISU BihorBilanț

16 Apr 2024 251

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 275

ISU BihorDouă incendii produse în Bihor, în Oradea și Ortiteag

15 Apr 2024 303

ISU Bihor Incendii în șase localități bihorene

10 Apr 2024 265

ISU BihorIncendiu la un supermarket din Oradea

08 Apr 2024 272

ISU BihorIncendiu izbucnit în zori de zi, într-o gospodărie din Salonta

05 Apr 2024 332

ISU BihorUn pompier bihorean, multiplu campion național la culturism, organizează un eveniment sportiv caritabil, pentru o fetiță grav bolnavă, în Marghita

03 Apr 2024 347

ISU BihorIntervenții ale pompierilor militari bihoreni pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase

29 Mar 2024 316

ISU BihorDoi copilași, blocați în mașină, salvați de pompierii orădeni

26 Mar 2024 321

ISU BihorEchipajele Stației de Pompieri Aleșd, Secției de Pompieri Beiuș și Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au acționat pentru stingerea a șapte incendii

25 Mar 2024 342

ISU BihorIncendiu în comuna Biharia-Atenție unde depozitați cenușa și jarul!

18 Mar 2024 383