ISU Giurgiu O mănăstire din localitatea Budeni a fost în pericol de a lua foc (GALERIE FOTO)

Sursă foto: ISU Giurgiu
  • Mănăstirea „Delta Neajlovului” din localitatea Budeni a fost în pericol, în după-amiaza zilei de ieri, 9 august 2023, din cauza unui incendiu..
 
Mănăstirea „Delta Neajlovului” din localitatea Budeni a fost în pericol, în după-amiaza zilei de ieri, 9 august 2023, din cauza unui incendiu. Părintele care a văzut flăcările a sunat la 112 și a cerut ajutorul pompierilor, transmite un comunicat din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu.
 
Când au ajuns echipajele, ardeau acoperișul chiliilor, aflate în construcție, pe o suprafață de aproximativ 1000 mp, materiale lemnoase și vegetația uscată, pe circa 2.500 mp.
 
Doar intervenția rapidă a pompierilor militari și voluntari a făcut ca flăcările să nu ajungă și la lăcașul de cult.
 
Pompierii au reușit să protejeze de foc una dintre laturile construcției, dar și un autoturism parcat în apropierea chiliilor. 
 
La caz au intervenit pompierii din cadrul Stației Mihăilești, Punctului de Lucru Călugăreni și Detașamentului Giurgiu, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o cisternă.
 
În sprijin, a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Comana, cu două cisterne și un utilaj pentru decopertarea anexei.
 
Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui foc în aer liber, lăsat nesupravegheat, a încheiat sursa citată.


Citește și:
ISU Suceava: Femeie căzută în fântână, salvată de pompieri (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 235

ISU GiurgiuÎn siguranță, de Sărbătoarea Floriilor

26 Apr 2024 275

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 242

ISU Giurgiu Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

24 Apr 2024 344

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 278

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 306

ISU GiurgiuMai bine pregătiți, încă de la grădiniță

22 Apr 2024 253

ISU GiurgiuPompierii, alături de giurgiuveni la Zilele Municipiului

22 Apr 2024 261

ISU GiurgiuMeseria de pompier - admirată de copii

12 Apr 2024 275

ISU GiurgiuAu continuat sesiunile de instruire în domeniul acordării primului ajutor

12 Apr 2024 218

ISU GiurgiuDouă incendii de vegetație uscată, în ultimele ore

11 Apr 2024 247

ISU GiurgiuIncendiu într-un apartament din municipiul Giurgiu

04 Apr 2024 478

ISU GiurgiuCoșurile de fum necurățate - pericol de incendiu

03 Apr 2024 304

ISU Giurgiu10 ore de vânt puternic, mâine, în județul Giurgiu

01 Apr 2024 324

ISU Giurgiu În siguranță, de Paștele Catolic

29 Mar 2024 346