Locuintele politistilor, la control

Caracatita scandalului legat de locuintele de serviciu achizitionate de cadrele Ministerului Administratiei si Internelor a ajuns si la Constanta.

Ieri, o comisie constituita la nivelul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta a luat la puricat modalitatea in care s-au vandut aceste locuinte. Controlul cu pricina a fost demarat din ordinul fostului ministru al Administratiei si Internelor, Vasile Blaga. Potrivit acestuia, toate locuintele vandute dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 562/2004, care a permis cadrelor sa-si cumpere locuintele de serviciu in perioada 2005 - ianuarie 2007, trebuie verificate. Scandalul a pornit dupa ce s-a descoperit ca mai multi chestori achizitionasera astfel de locuinte la un pret infim, fara a avea acest drept. Ca urmare, in data de 22 martie, chestorul de politie Dan Valentin Fatuloiu, seful Politiei Nationale, a transmis in teritoriu ca este necesar ca la nivelul fiecarui inspectorat judetean sa se constituie o comisie care sa demareze verificarile. La nivelul IPJ Constanta, comisia s-a constituit trei zile mai tarziu, fiind alcatuita, potrivit celor transmise de catre seful Politiei Romane, din reprezentanti ai Serviciilor Financiar, Juridic, Inspectie Interna, Logistic, Resurse Umane si Management. In Constanta, au fost vandute 43 de locuinte de serviciu, garsoniere si apartamente situate intr-un bloc din cartierul Inel 2. Pretul de vanzare al acestora a fost stabilit de un evaluator desemnat de IPJ, ajungand, in 2005, la 10.000 lei pentru o garsoniera, la 40.000 de lei pentru un apartament cu doua camere si la 60.000 de lei pentru trei camere. De precizat ca respectiva comisie are dreptul de a efectua cercetari numai in cazul locuintelor achizitionate de cadrele care au maxim gradul de sef de serviciu. De la acest nivel in sus, dosarele vor fi verificate de catre Inspectoratul General al Politiei Romane. Raportul comisiei trebuie finalizat si trimis IGPR pana, cel tarziu, la data de 18 aprilie.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 814

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 615

Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat, şi șeful Poliţiei de Frontieră din România vin mâine la Mangalia!

16 Apr 2024 596

IPJ Constanța, o nouă achiziție pentru poligon! (DOCUMENT)

05 Apr 2024 621

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 606

IPJ Constanța cumpără de la Draeger România kit de prelevare salivă pentru Drager Drog Test! Care este valoarea achiziției (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 807

IPJ Constanța repară sediul inspectoratului și sediul Secției 3 Poliție!

24 Mar 2024 662

Cumpărări directe IPJ Constanța cumpără peste 160.000 de cartușe și repară poligonul de tragere!

06 Mar 2024 958

Proiectul pilot de reorganizare a IPJ Constanţa, printre soluțiile implementate în 2023 în plan structural-organizatoric de Poliția Română

10 Feb 2024 1248

MAI, precizări privind bugetul pentru plata pensiilor fostelor cadre

22 Jan 2024 805

Chestor de poliție Dumitru Bîltag, șeful IPJ Constanța- „Voi face toate demersurile pentru introducerea unei acțiuni în justiție, în scopul aflării adevărului“

22 Dec 2023 1900

În dotarea Poliţiei de Frontieră Române au intrat cinci mijloace de mobilitate terestră 4x4 cu termoviziune pentru teren dificil

20 Dec 2023 811

Surse Chestorul Constantin Glugă, fostul șef al IPJ Constanța, și comisarii șefi Nicolae Simion și Marin Dincă se pensionează!

20 Dec 2023 2564

Cms. șef Dumitru Bîltag, comandantul IPJ Constanța, a primit gradul de chestor!

29 Nov 2023 1160

Biroul pentru ImigrăriDelegația Inspectoratului General pentru Imigrări în vizită în Republica Moldova

27 Nov 2023 473