Papuci de contrabandă

În data de 21 iunie 2012 lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud au descoperit 1.280 de perechi papuci de plastic pentru adulţi inscripţionaţi Adidas, susceptibili a fi contrafăcuţi, în valoare de 18.000 de euro, ca urmare a controlului amănunţit efectuat asupra unui container sosit din China pentru o societate comercială din municipiul Bucureşti.

În data de 21 iunie 2012, lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud, acţionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China, având ca destinaţie o societate comercială cu sediul în municipiul Bucureşti. Ca urmare a acestui control, inspectorii vamali au descoperit 1.280 de perechi papuci de plastic pentru adulţi inscripţionaţi Adidas, susceptibili a fi contrafăcuţi. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul produselor originale, valoarea totală a

mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 18.000 de euro. Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele a semnat dispoziția Un inspector superior și-a cerut transferul de la Consiliul Județean la Biroul Vamal Constanța Sud

24 Jan 2024 1533

Oficial! Inspectori vamali din Constanța, trimiși în judecată de DNA!

24 Nov 2022 1835

Dosarul Portul. Fost șef în Vama Agigea, despăgubit pentru ancheta DNA

07 Jul 2021 4895

UPDATE. Constanța Garda de Mediu a verificat zece containere cu deșeuri (galerie foto+video)

07 May 2021 2173

Achitat după șase luni de închisoare Un vameș din Constanța cere un milion de euro daune! Ce se întâmplă cu dosarul

16 Dec 2020 4691

Aproximativ 600 de colete cu bunuri contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea (galerie foto)

13 Jun 2020 1548

ANAF Continuă Operaţiunea Tomis. Peste o mie de contribuabili au fost verificaţi

06 Feb 2019 2662

Electrocasnice contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

21 Nov 2018 1908

Mărfuri susceptibile de contrafacere, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea (galerie foto)

07 Nov 2018 1773

Articole de vestimentație, în valoare de peste 280.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

02 Nov 2018 1217

Jucării din China, descoperite în Portul Constanţa Sud Agigea. Unde trebuiau să ajungă (galerie foto)

26 Oct 2018 1521

Încălţăminte contrafăcută, descoperită într-un container, în Portul Constanţa Sud Agigea. Marfa trebuia să ajungă la un polonez

24 Oct 2018 1512

Captură dulce a poliţiştilor de frontieră Ciocolată, confiscată în Portul Constanţa Sud Agigea

16 Oct 2018 2286

Desoperire în Portul Constanţa Sud Agigea într-un container sosit din China. Bunurile au fost confiscate (galerie foto)

30 Sep 2018 2199

Mii de perechi de încălţăminte, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite într-un container

09 Jun 2016 1934