Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală! Prejudiciul, aproximativ 9 milioane de lei

La această oră, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 6 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală.
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, cercetările privesc societăți care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor și transporturilor rutiere, în legătură cu înregistrarea în evidența contabilă de cheltuieli care ar avea la bază operațiuni fictive, în baza unor facturi emise în numele unor societăți ce nu ar fi efectuat livrările de bunuri ori prestările de servicii, cu impact negativ atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra bugetului de stat.
 
În cauză, este efectuată urmărirea penală față de 15 persoane bănuite, fiind stabilit un prejudiciu, în cuantum de 9 milioane de lei.
 

„De asemenea, vor fi efectuate și 7 verificări la sediile sociale și punctele de lucru ale societăților implicate în mecanismul infracțional și vor fi puse în executare 15 mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate în dosar.
 
Mandatele de aducere sunt emise în scopul identificării bănuiților și conducerii la sediul Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru aducerea la cunoștință a calității procesuale, a drepturilor și obligațiilor aferente și audierii în calitate de persoană bănuită, precum și instituirii de măsuri asigurătorii cu privire la bunurile mobile și imobile deținute de 10 bănuiți“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1481

Percheziții în Constanța! Procurorii acuză - evaziune fiscală în domeniul construcțiilor clădirilor rezidențiale și nerezidențiale

07 Mar 2024 597

Percheziții în județul Constanța într-un caz de evaziune fiscală. Prejudiciul este de peste 1.800.000 de lei

07 Mar 2024 665

Patru mandate de percheziție, în București și Mehedinți. Cauza, evaziunea fiscală

22 Nov 2023 743

Percheziții la Constanța pentru evaziune fiscală. Declarații ale oficialilor

17 Nov 2023 922

11 percheziții în Tulcea, pentru evaziune fiscală și spălare de bani

16 Nov 2023 1034

Descinderi în mai multe județe, printre care și Constanța într-un dosar de evaziune fiscală! Prejudiciul, peste 10 milioane de lei

16 Nov 2023 899

Percheziții în Timiș și Caraș-Severin pentru evaziune fiscală și spălare de bani

13 Nov 2023 673

Percheziții într-un dosar de evaluare fiscală și înșelăciune calificată la Constanța. Ce au constatat polițiștii (VIDEO)

12 Oct 2023 1161

Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală și fraudă informatică. Implicați administratorii unei societăţi comerciale

10 Oct 2023 1020

IGPR Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală și delapidare în Bacău

20 Sep 2023 953

Percheziții ale Poliției Capitalei într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu de peste 1,7 milioane de lei

12 Aug 2023 829

IPJ Olt Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală. Iată ce au descoperit polițiștii (FOTO)

09 Aug 2023 863

Percheziții în București și două județe din țară într-un dosar de înșelăciune, evaziune fiscală și spălare a banilor

15 Jun 2023 928

Percheziții la agenți economici suspectați de evaziune fiscală și incendierea de deșeuri

25 Apr 2023 944