UPDATE Primarul Vergil Chițac, despre dosarul DNA

Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța a transmis printr-un comunicat de presă poziția sa față de dosarul DNA în care a fost începută urmăritrea penală pe numele său. 
 

 „Am luat notă de conținutul comunicatului DNA cu privire la dosarul al cărui subiect este finanțarea rundei a treia a campionatului mondial UIM XCAT de ambarcațiuni de viteză organizată recent la Mamaia, primele două runde organizate în Italia, iar ultimele două urmând să fie organizate în Dubai. Competiție comparabilă cu Formula 1 pe uscat.
 
În comunicatul DNA se susține că finanțarea competiției sportive s-a realizat fără un contract, fără procedură de selecție publică și fără referat al compartimentului de specialitate.
 
În realitate, există contract de finanțare aprobat prin HCL 162/27.04.2023, există referat de specialitate care a stat la baza aprobării HCL-ului menționat, există, de asemenea, și viză de control financiar preventiv, fără de care nu am semnat niciodată vreo plată.
 
În concret, în conformitate cu legea nr.69/2000 (legea sportului),  art.181  alin.2 lit D, s-a finanțat de către Primăria Constanța un program sportiv desfășurat pe raza Mun. Constanța și organizat de către Federația Română de Yachting.
 
Suma a fost virată, prin CSM Constanța, în contul Federației Române de YACHTING. Nu la Monaco.
 
Am pus la dispoziția DNA toate documentele menționate și întreaga documentație de finanțare desfășurată, conform legii.
 
Mi-ar plăcea să păstrăm o atitudine demnă și corectă față de această anchetă, ceea ce include abținerea, pe cât posibil, de la alte comentarii din partea mea în spațiul public, cel puțin pe acest subiect.” - a transmis primarul Vergil Chițac

UPDATE: 

„Înainte de orice, nu pot să nu remarc faptul că a început campania. Am înțeles, nicio problemă. Dispun de toate argumentele pentru a demonta falsurile și a demonstra că singurul lucru care se încearcă cu disperare este discreditarea mea.

În regulă, acum câteva precizări extrem de importante și de necesare. Apoi lăsăm organele abilitate să își facă datoria.


Am luat notă de conținutul comunicatului DNA cu privire la dosarul al cărui subiect este finanțarea rundei a treia a campionatului mondial UIM XCAT de ambarcațiuni de viteză organizată recent la Mamaia.

În acest comunicat se susține că finanțarea competiției sportive s-a realizat fără un contract, fără procedură de selecție publică și fără referat al compartimentului de specialitate.

În realitate, însă:
[✅] există contract de finanțare aprobat prin HCL 162/27.04.2023;
[✅] există referat de specialitate care a stat la baza aprobării HCL-ului menționat;
[✅] există viză de control financiar preventiv, fără de care nu am semnat niciodată vreo plată.

În concret, în conformitate cu legea nr.69/2000 (legea sportului), art.181 alin.2 lit D, s-a finanțat de către Primăria Constanța un program sportiv desfășurat pe raza Mun. Constanța și organizat de către Federația Română de Yachting.
Suma a fost virată, prin CSM Constanța, în contul Federației Române de YACHTING. Nu la Monaco.

Am pus la dispoziția DNA toate documentele menționate și întreaga documentație de finanțare desfășurată, conform legii.
Mi-ar plăcea să păstrăm o atitudine demnă și corectă față de această anchetă, ceea ce include abținerea, pe cât posibil, de la alte comentarii din partea mea în spațiul public, cel puțin pe acest subiect. Asta neînsemnând, totuși, că voi permite terfelirea numelui meu și că voi rămâne impasibil în fața abuzurilor și atacurilor grosolane. Cred în cinste, în corectitudine, în justiție și în statul român“ - a menționat Vergil Chițac într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. 



Reamintim că, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

Chițac Vergil, primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

Vintilă Alin, director executiv în cadrul Primăriei Municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

Talpeș Andrei, președinte al Clubului Sportiv Municipal Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- șantaj.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2023, cu ocazia derulării unui eveniment sportiv, organizat în Municipiul Constanța de o asociere formată din cinci entități (din care făceau parte și Primăria Municipiului Constanța, Clubul Sportiv Municipal (C.S.M.) Constanța, Federația Română de Yachting (FRY) și o societate comercială cu sediul în Monaco), suspectul Chițac Vergil, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalte două persoane și cu încălcarea prevederilor legislației primare, ar fi aprobat finanțarea în totalitate a întregului eveniment.

Concret, finanțarea competiției sportive s-ar fi realizat de către Primăria municipiului Constanța fără a exista un contract de finanțare care să fi fost atribuit în urma unei proceduri de selecție publică și fără să existe viză de control financiar preventiv sau vreun referat al compartimentului de specialitate.

Întrucât, prin „înțelegerea” unora dintre părți s-ar fi stabilit ca banii rezultați din finanțare să ajungă în conturile societății comerciale, cu sediul în Monaco (în condițiile în care aceasta nu ar fi prestat vreo activitate bine definită în cadrul evenimentului respectiv), suspectul Talpeș Andrei ar fi exercitat constrângeri asupra unor persoane din conducerea Federației Române de Yachting pentru a le determina pe acestea să efectueze o plată în valoare de aproximativ 290.000 euro către societatea respectivă.

În condițiile de mai sus, în conturile societății comerciale, cu sediul în Monaco, ar fi fost virați în total 1.728.000 lei, sumă ce reprezintă un prejudiciu pentru Primăria municipiului Constanța.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

„Celor trei suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019“ - au mai precizat procurorii DNA.


PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și: 

VIDEO. Oficial de la DNA!Vergil Chițac, suspectat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul Constanței, Vergil Chițac, mesaj cu ocazia zilei de 1 Mai! Ce spune despre motanul Caramel

01 May 2024 505

Primăria Constanța anunță un nou pas pentru construirea garajului de autobuze

30 Apr 2024 374

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a dezvăluit unde va petrece 1 Mai

29 Apr 2024 577

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 731

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 708

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 477

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 547

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 785

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 1078

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 490

Licitații publice Primăria caută o firmă care să reabiliteze energetic Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” din Constanța!

24 Apr 2024 355

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 396

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 525

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1089

Ședință CLM Constanța Valoarea investiției menite să crească siguranța în municipiul Constanța s-a majorat cu aproximativ trei milioane de euro (DOCUMENT)

22 Apr 2024 702