Procurorii Tribunalului, în verificări la Drăgăneşti - Olt Marţi se judecă libertatea presupusului văr al lui Bercea Mondial

barsea_-_Palatul_justitiei.jpgProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa continuă cercetările specifice în dosarul în care afaceristul Radu Birea, de 36 de ani, din Drăgăneşti - Olt, a fost arestat. Ieri, organele de anchetă au mers la Drăgăneşti, unde ar fi derulat verificările la câteva dintre unităţile comerciale al căror nume a fost asociat cu cel al lui Radu Birea.

Radu Birea află marţi dacă iese din arest. Şi asta după ce Curtea de Apel Constanţa a decis acordarea unui nou termen în dosarul în care afaceristul a contestat încătuşarea lui pentru o perioadă de 29 de zile. Potrivit unor surse, bărbatul ar fi vărul lui Sandu Anghel, cunoscut ca şi Bercea Mondial. Afaceristul din Drăgăneşti este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, sub forma tentativei de evaziune fiscală (prin neînregistrarea în evidenţele financiar-contabile a tuturor facturilor emise şi declararea unui sediu fictiv) şi fals în declaraţii. După cum arătam şi în ediţiile trecute, Radu Birea este cel de la care au plecat cercetările în dosarul cunoscut ca şi „Bani pentru şefi din CJC". Cauza din urmă se află pe rolul Tribunalului Constanţa, inculpaţii fiind Eugen Mija, Realini Lupşa - cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea (fost ministru al Transporturilor), dar şi Nicolae Vasilescu - înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Casei Româno-Chineze.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 271

Modificări în conducerea unei firme de eoliene din Tulcea, din care face parte și constănțeanul Donchi Pufleni

29 Apr 2024 257

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 489

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu reintroducerea celebrelor bariere în Stațiunea Mamaia?

28 Apr 2024 811

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 676

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 5899

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 452

Licitație de un milion de euro organizată de Sucursala Regională CF Constanța. Sunt vizate lucrări la construcțiile și instalațiile aferente de pe raza SRCF Constanța (D0CUMENT)

26 Apr 2024 511

Expoziția „Constanța anilor '60, '70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice” a arhitectului Radu Cornescu poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 474

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 aprilie 2024

26 Apr 2024 458

Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 673

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 543

„Dacia - Ultima frontieră a romanității", catalog de expoziție al Muzeului Național de Istorie a României

23 Apr 2024 438

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 691

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 422