RAJA a lucrat la foc continuu Hoţii au lăsat fără apă zona de est a oraşului Năvodari

Lucrătorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa derulează cercetări specifice în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care au furat mai mulţi metri de ţeavă aparţinând RAJA SA. Oficialii societăţii spun că, în urma activităţii infracţionale, au fost afectaţi locuitorii străzilor Liniştii, Apusului, Recoltei, Prelungirea Recoltei şi Eternităţii din Năvodari.

Prin intermediul unui comunicat de presă, oficialii RAJA SA au anunţat că ieri dimineaţă, după ce s-a reluat furnizarea apei în oraşul Năvodari, la dispeceratul societăţii s-au primit mai multe reclamaţii privind lipsa apei potabile sau presiunea scăzută în zona de est din oraş. Sesizările au venit de la cei care locuiesc pe străzile Liniştii, Apusului, Recoltei, Prelungirea Recoltei şi Eternităţii. La scurt timp, echipele RAJA s-au deplasat la faţa locului pentru a verifica situaţia şi au descoperit că între două cămine de vane, pe o lungime de cinci metri, ţeava a fost tăiată şi furată. „Din păcate, acest incident nu este singurul de acest gen. În urmă cu o săptămână, hoţii au furat şi un generator aparţinând RAJA pus la dispoziţia Primăriei, care asigura funcţionarea unei staţii de pompare ape uzate (de pe strada Câmpului) aparţinând primăriei Năvodari", conform informării. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa spun că au fost sesizaţi ieri, în jurul prânzului. La aceste momente, oamenii legii derulează cercetări specifice în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care se fac vinovaţi de furt. De menţionat că pentru rezolvarea acestei situaţii, s-au făcut manevrele necesare de vane pentru a izola bucata de ţeavă furată în vederea efectuării lucrărilor. În urma acestui furt, locuitorii din zona de est a oraşului Năvodari au fost lipsiţi de apă potabilă ieri, până la ora 19.00.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 288

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 603

Știri Constanța Bărbat condamnat la închisoare pentru furt, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

24 Apr 2024 565

IPJ SibiuInfracțiuni contra patrimoniului, persoane reținute

23 Apr 2024 258

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 973

IPJ ArgeșReținuți de polițiști

18 Apr 2024 275

IPJ Argeș Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

16 Apr 2024 311

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 795

Elevii în prim-plan! Polițiștii din Constanța discută cu ei despre siguranță și responsabilitate

13 Apr 2024 494

Noi metode de escrocherie digitală sau când un simplu „da” poate duce la furt

13 Apr 2024 477

IPJ SibiuBărbați reținuți, cercetați penal pentru furt

11 Apr 2024 253

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța la o școală din Năvodari

10 Apr 2024 462

Caz șocant la Constanța! O minoră și doi tineri agresați într-o locuință de patru bărbați

10 Apr 2024 728

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 689

Acțiuni ale polițiștilor în școli din municipiul Constanța și la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu

09 Apr 2024 531