Ramificaţiile cazului Voicu-Mazăre la ConstanţaProces cu Anticorupţia, pe 19 octombrie

08_sandumazare.jpgÎn timp ce întregul edificiu al presupusului caz de corupţie anchetat de DNA în legătură cu senatorul Alexandru Mazăre s-ar putea prăbuşi ca un castel din cărţi de joc, prin decizia Curţii Supreme, avocaţii politicianului PSD îşi caută înţelegerea împotriva DNA printre judecătorii constănţeni.

 În aceste condiţii, litigiul dintre apărătorii fratelui primarului Mazăre, acuzat de cumpărare de influenţă în mega-ancheta de corupţie a senatorului Cătălin Voicu, şi Anticorupţia va fi tranşat la Tribunalul Constanţa, pe data de 19octombrie. Concret, pe rolul Secţie contencios administrativ şi fiscal a instanţei a fost înregistrat în urmă cu două zile dosarul cu numărul 21038/212/2010, în care avocatul lui Mazăre a atacat în recurs sentinţa Judecătoriei Constanţa ce le dădea dreptate procurorilor anticorupţie, care l-au amendat pe reprezentantul senatorului Mazăre cu suma de 3.000 de lei. După cum arătam în ediţiile trecute, amenda a fost aplicată avocatului pe motiv că acesta ar fi intervenit în audierea martorilor din ancheta „Voicu-Mazăre", când aceştia erau interogaţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Mai clar, avocatul a fost sancţionat pe motiv că ar fi „modificat conţinutul" răspunsurilor unora dintre persoanele chemate ca martori în anchetă. Amenda a fost aplicată prin Ordonanţa DNA din 21 aprilie 2010, în dosarul în care senatorul Alexandru Mazăre dobândise calitatea de învinuit, fiind pus sub învinuire în iureşul arestării lui Cătălin Voicu şi al presupuselor interceptări telefonice, date în presă „pe surse". Pe de altă parte, după cum arătam în ediţiile precedente, cazul clădit pe interceptări ar putea „cădea" dacă magistraţii Înaltei Curţi vor decide să nu declasifice tehnologia prin care s-au realizat respectivele interceptări, astfel cum a solicitat expertul angajat în dosarul Voicu de la Bucureşti, pentru a stabili autenticitatea discuţiilor depuse ca probe ale acuzării în proces. Revenind însă la procesul avocatului lui Mazăre privind sancţiunea aplicată de DNA, trebuie spus că, în urma amenzii date pentru că ar fi „intervenit în mod repetat şi nejustificat, atât pe timpul adresării întrebărilor către martor de către organele de urmărire penală, cât şi în cursul formulării răspunsurilor de către acesta, modificându-le conţinutul şi sensul", avocatul senatorului şi-a căutat dreptatea în instanţa constănţeană. Atâta doar că, după mai multe luni de proces şi numeroase amânări, magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei şi au respins contestaţia la executare formulată de avocat.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1475

Alexandru Darie cere insolvența Holland Development Group SA! S-a fixat primul termen

10 Jun 2023 1930

Un an de la evenimentul care a îndoliat familia fostului primar, Radu Mazăre (FOTO+VIDEO)

13 May 2023 2426

Înalta Curte, decizie definitivă! S-a cerut revizuirea dosarului campusului social Henri Coandă, din Constanța

28 Jan 2023 2918

Frații Mazăre, cu cereri la Înalta Curte! Ce a decis Curtea Supremă

11 Oct 2022 1410

Dosarul campusului social Henri Coandă s-a putea rejudeca! Curtea Supremă a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de Alexandru Mazăre

26 Sep 2022 1288

Înalta Curte a stabilit când ar putea fi eliberați frații Alexandru și Radu Mazăre. Ce le-au spus cei doi judecătorilor

15 Sep 2022 2501

Dosarul campusului social Radu Mazăre, scăpat de proces. Fratele său, Alexandru, trei ani de detenție. Avem motivarea judecătorilor (DOCUMENT)

28 May 2022 2914

Lacrimi și durere Cei trei frați - Radu, Alexandru și Mihai Mazăre - și-au condus mama pe ultimul drum. Fostul primar, adus sub escortă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 May 2022 6816

UPDATE Gabriela Victoria Mazăre înmormântată în cimitirul din Mamaia Sat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 8070

Ce s-a întâmplat la înmormântarea mamei lui Radu Mazăre. Poate fi un semn divin! (VIDEO)

16 May 2022 7231

LIVE Gabriela Victoria Mazăre condusă astăzi pe ultimul drum. Radu și Alexandru, aduși sub escortă la funeralii (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 5417

Răducu Mazăre, despre bunica pe care a iubit-o foarte mult "Ea a intrat în spital in ziua în care unchiul meu a primit condamnarea" (VIDEO)

16 May 2022 13667

LIVE UPDATE. Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, și fratele său, Alexandru, aduși sub escortă la înmormântarea mamei lor. Cine mai participă la funeralii (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2022 4887

Frații Radu și Alexandru Mazăre au făcut cerere la penitenciar pentru a fi prezenţi la înmormântarea mamei lor

14 May 2022 4085