Scandalagii arestaţi pentru ultraj în Medgidia

Luni, la ora 06.04, poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi prin 112 de către un bărbat din localitate cu privire la faptul că în jurul orei 06.00 vecinii săi Cosmin D.S. (32 ani) şi Ionuţ Suraj T. (23 de) ani, aflaţi în stare de ebrietate, au pătruns fără drept în locuinţa sa şi au distrus mai multe bunuri, continuând apoi scandalul pe stradă.

La faţa locului s-au deplasat două patrule de siguranţă publică. În încercarea de a-i imobiliza pe cei doi făptuitori, care s-au manifestat violent la vederea echipajelor de poliţie, oamenii legii au fost nevoiţi să folosească mijloacele tehnice din dotare, respectiv spray-uri lacrimogene.

În cursul cercetărilor efectuate s-a reţinut în sarcina celor doi suspecţi comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere şi ultraj comis asupra a doi poliţişti, care au fost îmbrânciţi şi ameninţaţi cu comiterea de acte de violenţă, pe timpul acţiunii de imobilizare şi conducere la sediul poliţiei.

Având în vedere aspectele prezentate mai sus, poliţiştii au sesizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, care în baza probatoriului au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă a bărbatului de 32 de ani, fiind sesizată totodată şi instanţa de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate, urmând ca cel de-al doilea suspect să fie cercetat în stare de libertate.

În urma analizei materialului probator, magistraţii Judecătoriei Medgidia au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 zile a lui Cosmin D.S.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța CNC Romcenter SRL București livrează mobilier urban inteligent în Medgidia, cu peste 390.000 de euro (DOCUMENT)

07 Apr 2024 632

Investiții Constanța Platforma betonată din incinta fabiricii de ciment din Medigidia, extinsă de Romcim SA

17 Mar 2024 870

Liceu Medigidia - Proiecte STEAM inovative pentru protejarea mediului în Portugalia

04 Mar 2024 318

Cumpărări directe Constanța Top Management ING SRL va presta servicii de management pentru proiectului „Creșterea eficientei energetice a Școlii Spiru Haret din Medgidia“ (DOCUMENT)

19 Feb 2024 630

ZIUA LIVE Valentin Vrabie, detalii despre activitatea derulată ca edil al municipiului Medigidia înainte de condamnare. „Nu mă consider vinovat cu nimic“ (VIDEO)

02 Nov 2023 1747

Secția pentru Judecători a respins cu unanimitate un magistrat pentru Judecătoria Medgidia

05 May 2023 1510

Județul Constanța. Trei bărbați au fost arestați preventiv după ce au furat mai multe bunuri dintr-o societate comercială

25 Feb 2022 1251

Un fost secretar de stat din Ministerul Transporturilor, pus în libertate la Medgidia. DNA Constanța se opune

19 Oct 2021 2652

Misiune grea pentru pompierii din Medgidia

18 Aug 2021 2436

Accident rutier grav în Medgidia. Un autoturism a intrat într-un copac. Doi morți (video)

22 May 2021 10437

„Tanchistul“ Gabriel Ban. Recordmen mondial. Ar fi împlinit 33 de ani „Suflet curat. Păcat! Prea tânăr. Dumnezeu să-l aibă în pază!“ (galerie foto)

07 Feb 2018 6586

Proiectile descoperite de pompieri, la incendiul de ieri, din Medgidia!

09 Jul 2016 4992

Ora 16.00. Temperaturi incredibile în județul Constanța

21 Jun 2016 3535

Nicolae Matei, proces important azi, la Tribunalul Constanţa

06 Jun 2016 2897

Mai multe cartiere din Medgidia rămân joi fără apă, timp de 19 ore

16 Mar 2016 2844