Tragedie la Ivrinezu Mare Un tânăr a murit carbonizat. A lăsat în urmă o familie îndurerată

O familie din satul Ivrinezu Mare, comuna Peştera, a trecut prin clipe de coşmar în noaptea de luni spre marţi. Un incendiu care a pornit de la o lumânare lăsată nesupravegheată a dus la arderea imobilului, dar mai ales la decesul proprietarului acestuia, Daniel Niţescu, de 31 de ani.
Luni noapte, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ au fost solicitaţi să intervină în cazul unui incendiu care cuprinsese o casă de pe strada Cochirleni din localitate. Două autospeciale s-au deplasat la faţa locului. Primarul comunei Peştera, Valentin Vrabie, anunţase deja Serviciul Voluntar din localitate şi se afla la locul evenimentului în momentul sosirii pompierilor. După mai bine de două ore, incendiul a fost lichidat. Printre resturile încă fumegânde ale casei a fost găsit carbonizat Daniel Niţescu, de 31 de ani, proprietarul locuinţei. Soţia acestuia, Viorica Niţescu, şi fiul lor au fost transportaţi la Spitalul Municipal Medgidia. Potrivit directorului spitalului, Buşu Stere, cei doi au primit îngrijiri medicale, deoarece manifestau panică, indusă de evenimentul prin care au trecut. Starea lor nu a necesitat însă internare.
Edilul-şef al comunei Peştera, Valentin Vrabie, a declarat că Primăria va oferi sprijin familiei îndurerate. „Familia Niţescu era greu încercată, având o situaţie precară, cum sunt multe altele în judeţul Constanţa, din păcate. Toate cheltuielile de înmormântare vor fi suportate de Primărie, iar în prima şedinţă de Consiliu Local vom vedea cum trebuie procedat pentru ca imobilul să fie reconstruit din temelie“, a spus primarul Valentin Vrabie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 662

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 3214

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1071

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etaj în zona Casei de Cultură. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 1311

Tragedie în București! A murit un medic ATI de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare 'Prof.Dr. C.C. Iliescu'

12 Apr 2024 1747

Tragedie la 2 Mai Vlad Matei Pascu a cerut, prin avocat, revocarea arestării preventive! Iată răspunsul Judecătoriei Mangalia (MINUTĂ)

09 Apr 2024 510

FOTO+VIDEO Tragedie la Lazu! Un medic de familie și un tânăr, condamnați definitiv pentru ucidere din culpă!

04 Apr 2024 5636

Tragedie în Turcia! Cel puțin 29 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-o discotecă

02 Apr 2024 943

UPDATE Caz șoc în Tulcea! O femeie a furat arma de vânătoare a soțului și a plecat de acasă. A fost găsită împușcată, în pădure

29 Mar 2024 1104

Dosarul tragediei de la 2 Mai Avocatul din oficiu al lui Vlad Matei Pascu, explicații pe înțelesul tuturor despre cererea de strămutare

20 Mar 2024 1770

Delimitatoarele de plastic de la trecerea de pietoni din zona Doraly din Constanța, desprinse. „Ne este frică pentru siguranța noastră“ (FOTO+VIDEO)

06 Mar 2024 1708

UPDATE Incendiu în localitatea Techirghiol, județul Constanța!

29 Feb 2024 729

Tragedie! Doi cetățeni români au murit în incendiul devastator din Valencia. Informația, confirmată de MAE

28 Feb 2024 618

Matei Vlad Pascu, suspectul principal din tragedia de la 2 Mai, cere eliberarea, la Tribunalul Constanța

26 Feb 2024 916

Tragedie la Valencia. Un bloc cu 14 etaje a luat foc! Cel puțin patru morți și alți oameni dați dispăruți (VIDEO)

23 Feb 2024 726