Zi importantă pentru şeful CJC! Azi s-ar putea întoarce la Consiliul Judeţean (rechizitorii)

Zi importantă pentru Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa! Azi, magistraţii Curţii de Apel Constanţa i-ar putea ridica măsura preventivă a controlului judiciar sub care este judecat atât în dosarul privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal, cât şi în cel referitor la fundaţiile Fantasio şi Thalia.
 
Amintim că, pe durata controlului judiciar, Nicuşor Daniel Constantinescu este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat şi să nu depăşească limita teritorială a României. Mai mult decât atât, Constantinescu nu are voie să exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
În dosarul CMZ, şeful CJC este judecat singur, însă în cauza fundaţiilor, Nicuşor Constantinescu a fost deferit Justiţiei alături de Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al preşedintelui CJC şi producător general al TVR, de Carmen Florentina Oproiu, director al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul CJC, şi de Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundaţiei Culturale Thalia.
 
Tot azi, la Tribunalul Bucureşti va avea loc un nou termen în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu a fost trimis în judecată alături de Adrian George Gâmbuţeanu, fostul director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 641

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1711

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 705

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 968

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 887

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 884

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1274

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1506

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1711

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 961

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1473

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1555

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1053

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 872

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1387