Program ambițios de evenimente lansat de Ambasada României la Washington în 2023 pentru promovarea parteneriatului cu Statele Unite

 foto: Facebook/ Guvernul României
Ambasada României la Washington anunță organizarea, în 2023, a unei serii de evenimente de diplomație publică de anvergură, parte a programului intitulat „România-SUA un parteneriat pentru viitor: celebrăm talentul românesc”. Programul va fi organizat după modelul celui de anul trecut, iar pentru atingerea obiectivelor acestuia ambasada are deja sprijinul unor companii românești. Anul trecut, pentru organizarea evenimentelor dedicate marcării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România – SUA, precum și pentru promovarea intereselor românești, pe lângă alocațiile MAE din fonduri publice, ambasada a atras fonduri private în valoare de aproape jumătate de milion de dolari (481.000 USD).
 

“Vom continua să investim în promovarea unei bogate agende care să susțină Parteneriatul Strategic cu SUA. Facem acest efort pentru conștientizarea nevoilor de securitate ale României, precum și pentru a prezenta oportunitățile investiționale românești partenerilor americani. Vrem totodată ca prietenii americani să cunoască cât mai multe lucruri despre România și despre bogăția sa culturală. În tot acest demers, avem sprijinul unor companii românești, care dovedesc astfel că înțeleg nevoia de investiții în diplomația publică și se implică pentru promovarea imaginii României în SUA”, a subliniat Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite.

 
Agenda de evenimente a Ambasadei României pentru 2023 va reflecta diversitatea dimensiunilor Parteneriatului Strategic, continuând să dezvolte și să valorifice oportunitățile și potențialul semnificativ al relației bilaterale. Astfel, planul de evenimente este structurat pe două paliere de dezvoltare şi derulare, primul având ca direcţie activităţile preponderent diplomatice şi de reprezentare, al doilea vizând cu precădere orizontul cultural al activităților.
 
Inițiativele și evenimentele planificate pentru anul 2023 sunt structurate după următoarea arhitectură:
 
•  Agenda de securitate cuprinde promovarea unor teme de interes naţional/bilateral, prin organizarea unui eveniment dedicat eforturilor de promovare a unui angajament strategic structurat american pe termen lung în regiunea Marii Negre. Totodată, în contextul aniversării în 2023, a 30 de ani de existență a parteneriatului dintre România și Statul Alabama, ambasada își propune organizarea, în parteneriat cu Garda Națională a statului Alabama, a unui eveniment de marcare a acestei aniversări.
 
•  Agenda de energie, comerț și investiții cuprinde, printre altele: un eveniment destinat prezentării priorităților României, în cadrul Inițiativei celor Trei Mări (I3M), menit să contureze inclusiv rolul României în sprijinirea procesului de reconstrucție a Ucrainei; un eveniment de prezentare a priorităților energetice ale României în regiunea Mării Negre; precum și un eveniment dedicat proiectelor aflate la intersecția domeniilor energie și tehnologie, cu implicarea actorilor privați și guvernamentali, evenimente organizate cu concursul unora dintre  think tank-urile locale reprezentative. 

În ceea ce privește dimensiunea de business, ambasada își propune organizarea unui Festival al Vinului Românesc, cu scopul de a face produsele cunoscute și accesibile pe piața americană. Totodată, ambasada are în vedere, în parteneriat cu Camera de Comerț a SUA, organizarea unui eveniment destinat mediului american de afaceri cu prezentarea oportunităților de investiții din România.
 
•  Agenda de democrație reflectă în continuare eforturile României în consolidarea statului de drept, combaterea corupției și sprijinirea agendei bilaterale dedicate democrației și drepturilor omului. În acest sens, ambasada are în vedere o inițiativă distinctă dedicată promovării acestor valori. De asemenea, ambasada va marca, printr-un eveniment, 20 de ani de la înființarea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România.
 
•  În ceea ce privește agenda de dialog cu comunitatea românească, ambasada își propune să promoveze prioritățile incluse în Strategia pentru intensificarea demersurilor de facilitare a accesului României în Programul Visa Waiver, dar și a campaniei inițiate în acest sens. De asemenea, în 2023 va continua turneul “50 States, One Community”, pe care ambasadorul României îl efectuează în comunitățile românești din Statele Unite.

 
•  Agenda culturală va cuprinde, în primul rând, organizarea ediției a doua a Romanian Weekend at the Wharf, un weekend românesc pe malul Potomacului care a avut în 2022 un extraordinar succes de public. Derulat pe o secțiune a esplanadei Potomacului unde sunt amenajate o scenă pentru concerte, corturi tematice, expoziții în aer liber, standuri specifice, evenimentul are o audiență estimată de peste 20.000 de vizitatori și peste 60.000 de urmăritori online.

Festivalul de Film Românesc din Washington, cel mai mare din America de Nord, ajunge la a patra ediție în 2023. În cadrul său vor fi prezentate producții de ultimă oră, premiate internațional, la proiecții fiind invitați regizori, actori și producători din România care vor participa la sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul.

Agenda culturală va mai cuprinde și o serie de concerte, ce se vor desfășura în spații culturale celebre din capitala americană precum Kennedy Center for the Performing Arts.
 
Agenda de evenimente a Ambasadei României la Washington pentru 2023 poate fi descărcată din secțiunea „Documente”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua NATO, sărbătorită de Brigada 9 Mecanizată Mărășești

07 Apr 2024 466

Washingtonul își avertizează aliații. China a furnizat Rusiei imagini din satelit în scopuri militare

07 Apr 2024 611

Compozitor, vocalist şi chitarist al legendarei trupe de rock alternativ Nirvana 30 de ani de la moartea lui Kurt Cobain

05 Apr 2024 670

Elite Tournament Ibercup 2024 Academia Hagi Under-14, învinsă în semifinale de Chelsea, după ce a condus la pauză! (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 1962

MAEMinisterul Afacerilor Externe marchează aniversarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 330

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

29 Mar 2024 585

Trei parlamentari din România, vizați de un grup de hackeri susținut de guvernul chinez

26 Mar 2024 602

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Reacția președintelui PSD Constanța, senatorul Felix Stroe

09 Mar 2024 810

MAEMinisterul Afacerilor Externe salută aderarea Suediei la NATO

08 Mar 2024 343

Ambasada României în Statele Unite ale Americii, gazdă a unei recepții pentru Harvard Club of Washington DC

20 Feb 2024 736

SUA Ministrul apărării Lloyd Austin a fost spitalizat din cauza unor complicaţii de sănătate

06 Jan 2024 660

Franţa Acuzat de legături cu Kremlinul, partidul de extremă dreapta Adunarea Naţională denunţă un complot

03 Jan 2024 646

Preşedintele sud-coreean anunţă că Seulul şi Washingtonul îşi vor consolida în 2024 mecanismul de descurajare a Phenianului

01 Jan 2024 767

Legăturile cu China, în centrul unei dezbateri ce precede scrutinul prezidenţial din Taiwan

30 Dec 2023 769

SUA Poliţia Capitoliului arestează un bărbat înarmat cu un cuţit şi o macetă

28 Dec 2023 695