Rusia Cei care critică armata riscă să rămână fără avere! Proiectul de lege, votat de parlamentrai

Foto: PixabayDeputaţii ruşi au votat miercuri într-o primă lectură un proiect de lege care vizează confiscarea banilor şi a bunurilor oricărei persoane găsite vinovate de diseminarea de "informaţii false" despre armată, potrivit AFP citat de Agerpres.ro

Acest document reprezintă o nouă ilustrare a măsurilor luate pentru a reprima criticile la adresa Kremlinului, după aproape doi ani de la invazia pe scară largă în Ucraina.

Textul a fost aprobat de 395 de deputaţi, potrivit lui Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus), fără a preciza câţi din totalul celor 450 de deputaţi s-au abţinut sau au votat împotrivă.

De fapt, proiectul de lege nu prevede confiscarea absolută a tuturor bunurilor unei persoane condamnate, ci confiscarea banilor săi şi a fondurilor "utilizate sau destinate" să finanţeze activităţi "criminale", termeni care rămân totuşi foarte vagi.

"Oricine încearcă să distrugă Rusia şi să o trădeze trebuie să primească pedeapsa pe care o merită şi să compenseze daunele provocate ţării", a declarat sâmbătă Volodin pe reţelele de socializare.


 Această măsură trebuie de asemenea să permită pedepsirea "ticăloşilor" care "murdăresc ţara noastră şi soldaţii" angajaţi în Ucraina, a insistat el.

Textul prevede de semenea să autorizeze justiţia să retragă toate distincţiile onorifice ale statului persoanelor condamnate pentru "difuzarea de informaţii false".

Acuzaţia de difuzare de "informaţii false" despre armata rusă este pasibilă de o pedeapsă maximă la închisoare de 15 ani. Mai multe sute de ruşi simpli au fost condamnaţi în virtutea acestui articol din Codul penal în ultimii aproape doi ani.

Moscova a scos în afara legii criticile împotriva armatei la puţin timp după lansarea invaziei în Ucraina la 24 februarie 2022.

Agerpres.ro 


Citește și: 

Rușii se mobilizează pentru strângerea de semnături în susținerea lui Boris Nadejdin, posibil contracandidat al lui Putin la prezidențiale

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 436

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 297

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 636

Washingtonul își avertizează aliații. China a furnizat Rusiei imagini din satelit în scopuri militare

07 Apr 2024 623

Rusia Situaţie critică în oraşul Orsk, la două zile după ruperea unui baraj

07 Apr 2024 542

Baschet CSM Constanța a transferat-o pe Laura Miškinienė, jucătoare lituaniană de top

05 Apr 2024 757

Rusia Putin a decretat zi de doliu național pentru duminică. A mai dat asigurări că autorii atacului au fost arestați

23 Mar 2024 772

Atac armat urmat de un incendiu uriaş la o sală de concerte de la periferia Moscovei, revendicat de Statul Islamic

23 Mar 2024 652

Alegerile din Rusia au luat sfârșit. Putin a câştigat cu 87% din voturi

17 Mar 2024 743

La alegerile din Rusia Iulia Navalnaia declară că a scris „Navalnîi” pe buletinul de vot

17 Mar 2024 749

Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze României tezaurul național

14 Mar 2024 534

Suedia a devenit oficial membră a NATO

08 Mar 2024 621

Discursul lui Putin Rusia va face totul pentru a încheia războiul şi a eradica nazismul în Ucraina

29 Feb 2024 2669

Transnistria a cerut ajutorul Rusiei. Ce acuzații sunt invocate la Tiraspol

28 Feb 2024 723

Candidatura Suediei la NATO, aprobată! Ce mesaj a transmis cu această ocazie președintele României, Klaus Iohannis

26 Feb 2024 760