Vești după întâlnirea dintre Boris Johnson și Zelenski. Regatul Unit va trimite în Ucraina 120 de vehicule blindate şi noi sisteme de rachete antinavă

Imagine de la întâlnirea celor doi Foto Facebook/ Boris JohnsonRegatul Unit va trimite 120 de vehicule blindate şi noi sisteme de rachete antinavă pentru a susţine Ucraina împotriva invaziei ruse, a anunţat Downing Street sâmbătă, 9 aprilie, după întâlnirea avută la Kiev de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul britanic Boris Johnson, transmit Reuters, AFP şi dpa.



Ajutorul se adaugă celui format din echipamente militare de ultimă generaţie în valoare de 100 de milioane de lire sterline (130 de milioane de dolari) şi anunţat vineri de Londra.


De asemenea, Regatul Unit va garanta un credit suplimentar în valoare de 500 de milioane de dolari de la Banca Mondială pentru Ucraina. În plus, guvernul britanic va liberaliza tarifele asupra majorităţii importurilor din Ucraina şi va oferi facilităţi vamale.


''Graţie leadership-ului nezdruncinat al preşedintelui Zelenski şi eroismului invincibil şi curajului poporului ucrainean, planurile monstruoase ale lui Putin sunt dejucate'', a declarat Boris Johnson după întrevederea cu Volodimir Zelenski.


Şeful guvernului britanic a declarat că Londra va furniza sprijin Ucrainei astfel încât aceasta să nu mai fie niciodată invadată şi a adus un omagiu armatei ucrainene pentru ceea ce el a numit ''cea mai mare faptă de arme din secolul 21''.



Johnson a precizat că sancţiunile contra Rusiei vor fi înăsprite. ''Împreună cu partenerii noştri, vom spori presiunea economică şi vom continua să intensificăm, de la săptămână la săptămână, sancţiunile contra Rusiei'', a promis el, precizând că măsurile vor include o renunţare la utilizarea hidrocarburilor ruse.


La rândul său, preşedintele ucrainean a declarat că ''alte ţări trebuie să urmeze exemplul'' Regatului Unit cu privire la ajutorul militar pentru Kiev şi la sancţiunile împotriva Rusiei.


''Alte state democratice occidentale trebuie să urmeze exemplul Regatului Unit'', a spus Zelenski.


Boris Johnson este primul lider din G7 (principalele state industrializate din lume) care vizitează Ucraina după începerea invaziei ruse în această ţară, pe 24 februarie. Potrivit unui purtător de cuvânt al Downing Street, deplasarea lui Johnson la Kiev este ''o dovadă a solidarităţii cu poporul ucrainean''.

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 565

Întâlnire dintre operatorii turistici cu activitate pe raza județului Tulcea și factori de decizie din domeniu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 366

Volei CSM Constanța va lupta pentru locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Apr 2024 833

MEInfofrmare presa intalnire ministru - federatii sindicale educatie

02 Apr 2024 191

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți de la numeroase federații. Iată ce s-a discutat

01 Apr 2024 584

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 578

Felix Stroe anunță decizia PSD Marian Makkai, candidatul partidului pentru Primăria comunei Pecineaga, județul Constanța

19 Mar 2024 1044

ARBDD Întâlnire cu fermierii din zona brațului Chilia privind desfășurarea activităților agricole și creșterea animalelor în Delta Dunării

15 Mar 2024 469

Discuții ale ministrului Afacerilor Interne cu reprezentanții aeroporturilor din țară, inclusiv Constanța și Tulcea

11 Mar 2024 486

CSM Constanța Volei Echipa feminină Under-17, dublă victorie cu ACS Champions Sibiu, fără să piardă vreun set (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 855

Ce i-au transmis membrii TNL Constanța, primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac

25 Feb 2024 1043

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 580

ACoR Constanța Întâlnirea județeană organizată în cadrul proiectului „Forța de muncă din serviciile sociale care sprijină extinderea pachetului minim de servicii pentru copii” (GALERIE FOTO)

22 Feb 2024 782

LIVE Ministrul Mediului, Mircea Fechet, despre exploatarea turistică a plajelor din Constanța (FOTO+VIDEO)

21 Feb 2024 1019

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, vine la Constanța

20 Feb 2024 755