Costică Zelca a decis „să umple un gol“ pe aleea Argos Republica Stop SRL din nordul staţiunii Mamaia se extinde cu încă un bloc de locuinţe



După ce a construit celebrul complex Mamaia Summerland, unde Consiliul Judeţean a găsit de cuviinţă să cumpere apartamente ca să-i cazeze pe medicii specialişti aduşi la Spitalul Judeţean, firma Stop SRL, a lui Costică Zelca, mai face o investiţie imobiliară în zona de nord a staţiunii Mamaia. Pe aleea Argos, la numărul 3, Stop SRL, recent „divorţată“ de firma Millenium Global Development SA, a Georgianei Andreea Şerban, intenţionează să construiască un imobil cu parter şi etaj cu funcţiunea de apartamente de vacanţă.
 
Ieri, Primăria Constanţa a eliberat firmei, în acest scop, Certificatul de Urbanism nr. 3622, valabil 24 de luni. Lângă acest imobil, tot pe aleea Argos, dar la numerele 2, 4 şi 6, Zelca a primit, astă-primăvară, undă verde de la municipalitate pentru a ridica trei imobile P+5-6E cu funcţiunea de spaţii comerciale la parter şi apartamente de vacanţă la etaje, şi, totodată, pentru o investiţie de pe aleea Argos nr. 1, unde SC Stop SRL va construi un imobil P+4E, cu funcţiunea de parcare. Aşadar, acum, Zelca a găsit de cuviinţă să umple golul lăsat între numerele 2 şi 4, ridicând la numărul trei o locuinţă de vacanţă cu doar un etaj.
 
Costică Zelca, unul dintre acţionarii societăţii Stop SRL şi apropiat al fostului primar, Radu Mazăre, cunoscut drept patronul hotelurilor Oxford şi Malibu, este la judecată cu firma Millenium Global Development. Pe data de 14 octombrie, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul nr. 6522/118/2015, Secţia a II-a civilă, materie „litigii cu profesioniştii“, obiectul „divizare“. În dosar, societatea Stop SRL, în calitate de petent, a chemat în judecată Oficiul Registrului Comerţului şi societatea Millenium Global Development SA. Deocamdată, magistraţii constănţeni nu au stabilit data primei înfăţişări.
 
„Este vorba despre ultima etapă a procedurii de divizare a Stop SRL de Millenium Global Development SA. Aşa sunt procedurile“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Costica Zelca.

Citeşte şi

„Divorţ“ în SC Stop SRL: Costică Zelcă pierde din apartamentele construite pentru medici în complexul Mamaia Summerland

Costică Zelca se desparte de fiica Sorinei-Gina Hortolomei-Moscu: Millenium Global Development SA, dată în judecată de Stop SRL

 Scandalul „apartamente pentru medici“




În şedinţa din 25 octombrie 2012, Consiliul Judeţean Constanţa a decis să cazeze 20 de medici şi cinci angajaţi proprii în locuinţe de serviciu. Proiectul de hotărâre supus votului consilierilor judeţeni arată că cele 25 de persoane urmau a fi cazate în vile situate pe bulevardul Mamaia, la numerele 534, 538 şi 542. Este vorba despre cartierul Mamaia Summerland, administrat de Costică Zelca. Pentru apartamentele medicilor, CJC a cheltuit 3,6 milioane de euro.

Citeşte şi

File din al treilea dosar al lui Nicuşor Constantinescu: Motivul pentru care a fost trimis în judecată Costică Zelcă alături de şeful CJC

 
Istoria apartamentelor despre care vorbim este una destul de tumultoasă, iar cu privire la situaţia acestor construcţii, regăsim nereguli scoase la lumină de Curtea de Conturi şi făcute publice în Raportul pe anul 2012. Astfel, CCR a constatat că au fost efectuate plăţi nelegale de peste 1.138.000 de lei către SC Stop SRL, societatea care a construit blocurile de apartamente pentru medici şi care este administrată de Costică Zelca. Locuinţele de serviciu cumpărate de CJ Constanţa sunt situate în cartierul exclusivist Mamaia Summerland, pe plaja Fratelli.

Citeşte şi

„Mântuitorii“ SCJU şi blocurile de pe retrocedări


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

STOP SRL a atacat în instanță o amendă de la Direcția Generală Poliția Locală Constanța

02 Nov 2020 718

Stop SRLvrea să construiască un imobil pe un teren din Dosarul Retrocedărilor. Ultima decizie a judecătorilor

26 Sep 2020 1625

Publicată în Monitorul Oficial A fost aprobată fuziunea dintre firmele Stop SRL și Stop Invest Construcții. Cine sunt asociați

15 Sep 2020 1094

Municipiul Constanţa, prin Primar, chemat la judecată pentru anularea unei dispoziții de plată de 1,2 milioane de euro. Procesul, amânat (document)

24 Jul 2020 858

Firmă controlată de Costică Zelca Stop SRL la judecată cu Municipiul Constanţa pentru aproape 1,2 milioane de euro. Ce s-a întâmplat cu dosarul (document)

27 May 2020 2883

Blocul de patru etaje, ridicat de Stop SRL în locul Complexului Primo din Constanţa, va fi fi supraetajat. Ce a transmis Municipalitatea

07 May 2020 1723

A rămas o amintire Imobil de patru etaje, ridicat de omul de afaceri Zelca în locul complexului Primo din Constanța

21 Mar 2020 29065

Stop SRL, la judecată cu primarul Constanţei. Firma nu a fost lăsată să construiască pe un teren provenit din retrocedări

19 Feb 2020 971

A fost solicitat aviz de mediu Imobilul de două etaje ridicat în Mamaia Nord de Stop Pelo SRL creşte pe verticală

18 Jan 2020 940

Restaurantul hotelului Oxford din Constanța va fi extins

28 Dec 2019 1609

Undă verde de la municipalitate Blocul de un etaj ridicat de Stop SRL în Mamaia, supraetajat la opt etaje

25 Dec 2019 3293

Şantier pe strada Dezrobirii din Constanţa. Act de urbanism emis de municipalitate pentru firma Stop SRL (galerie foto)

23 Sep 2019 4885

Costică Zelca s-a retras din calitatea de administrator al societăţilor Stop SRL şi Stop Invest Construcţii SRL

29 Aug 2019 1768

Ce firmă va pregăti și furniza mâncare Căminului pentru Persoane Vârstnice din Cernavodă (document)

05 Aug 2019 2039

Stop SRL și-a modificat obiectul de activitate. Detalii

16 Jul 2019 1321