Interviu Lupta ministrului Cercetării și Digitalizării, Sebastian Burduja, cu mentalitățile românești și cu rezistența sistemului

 
 
 
Ministrul Cercetării și Digitalizării, Sebastian Burduja, deputat PNL, este omul care și-a propus ca până la vara viitoare să pună pe picioare digitalizarea României. Ca în Estonia, spune el, intr-un interviu pentru ZIUA de Constanța. După 12 ani în care a studiat la Harvard și Stanford, a avut stagii la ONU, în Geneva, și a lucrat la Banca Mondială, Sebastian Burduja s-a intors în România și vrea, pas cu pas, să pună în practică ce a invățat afară. Sunt proiecte care puteau fi rezolvate în urmă cu ani de zile, dar, deocamdată se lovește de rezistența sistemului.
 
Domnule ministru, cu ce vă luptați dumneavoastră?
 
Cu mentalitățile, în primul rând. Cu mentalitatea de a spune că nimic nu se mai poate face aici, de a ne resemna, de a nu ne asuma lucruri. Încă nu am reușit să găsesc o traducere (din română în engleză) la „să moară capra vecinului”, dar nici la ideea de ownership.
 
În acest context, la minister cum vă descurcați?

Pas cu pas. Am început să rezolvăm probleme care, din păcate, sunt nerezolvate de foarte mulți ani de zile. Pe partea de digitalizare, vă dau exemplul identității digitale fără de care nu poți să ai servicii publice digitale. Eu, ca cetățean, trebuie să demonstrez statului că eu sunt cel care solicită un anumit serviciu: cazier judiciar, înregistrarea unei căsătorii, a unei nașteri.. Deci primul pas e o modalitate sigură să mă autentific în raport cu statul.
 
Dar noi avem încă dosarul cu șină, domnule ministru. 
 
Și o să-l avem până când nu rezolvăm problema de care vă spun. Pentru că dosarul cu șină începe din momentul în care eu trebuie să mă duc la un funcționar din spatele unui ghișeu și să îi prezint o copie după buletin. De ce imi cere copia? Ca să rămână undeva în dosarul cu șină, că eu sunt cel care a solicitat respectivul serviciu pe care mi-l furnizează funcționarul. De aici plecăm. Deci în momentul în care eu am o cale rapidă, digitală, de la distanță, cu recunoaștere facială, cu algoritm de inteligență artificială care compară cartea de identitate cu trăsăturile feței mele, că așa e gândită soluția asta, care va fi realizată, sper, până in vara viitoare. E o problemă care ar fi putut fi rezolvată acum 15-20 de ani. Vedeți cazul Estoniei sau al Republicii Moldova, mai acum 5-6 ani. Noi o rezolvăm acum. E târziu, dar e un pas înainte.

 
Sunteți convins că va fi concretizată până la vara viitoare?
 

Nu sunt programator, nu am lucrat la proiect să vă dau în scris lucrul acesta, dar tot ce ține de mine voi face să rezolvăm această problemă.
 
Ce urmează?
 
Și după aceea,fiecare serviciu public trebuie digitalizat. De exemplu cazierul judiciar. E o problemă pentru aproape două milioane de români, în fiecare an, care sunt puși pe drumuri la poliție ca să își scoată o hârtie. O să putem să îl scoatem din ghiseul.ro  în momentul în care o să avem o cale suficient de sigură pentru a ne autentifica în ghiseul.ro și exact aplicația de care vorbim rezolvă chestiunea aceasta. Noi încercăm, și între timp, să-i convingem pe cei de la Ministerul de Interne să accepte o dublă autentificare cu cod, sms, pe telefon, cum ne autentificăm de exemplu cu unele bănci. E rezistența sistemului..
 
Și nu ați vorbit cu ministrul Lucian Bode?
 
Normal.
 
Și el e cel care „rezistă”?
 
Nu e vorba de domnul ministru. El chiar are toată deschiderea. E vorba de funcționari, in general. Nivelul tehnic, atunci când e pus în situația de a face lucrurile altfel, într-un mod nou, are o reticență.
 
Rămâneți în România?
 
Absolut. Acesta este visul meu.
 
Aveți acum această convingere. De când ați intrat în politică nu ați fost niciodată  deznădăjduit?
 
Cu siguranță au fost momente în care au intervenit dezamăgiri. Sunt multe momente în care mă întreb dacă sunt pe drumul cel bun pentru că tu ai cele mai bune intenții și totuși lumea să nu te creadă. Pentru simplu fapt că ți-ai asumat un rol public sau un rol de politician. Deci în momentul în care ești pe un buletin de vot, ai eticheta de politician în căutare de voturi și, probabil, și alte etichete. Ești hoț, ești corupt, vrei să te îmbogățești pe spinarea oamenilor.. Pentru oamenii care nu au astfel de intenții, și cred că sunt destui, e foarte descurajant asta.
 
La anul se va face rocada la guvernare? Ce se va intâmpla la ministerul cercetării? Rămâneți sau veți fi înlocuit?
 
E o decizie care nu se va lua la nivelul meu, se va lua la nivelul partidului, al coaliției. În politică trebuie să te și conformezi.
 
Cât de importantă este accederea României în spațiul Schengen, din punctul dumneavoastră de vedere?
 
Vitală. Vitală din mai multe puncte de vedere. Din punct de vedere politic este o recunoaștere a faptului că românii sunt egali în drepturi cu toți ceilalți cetățeni europeni. Faptul că, astăzi, țara noastră respectă toate regulile unui stat de drept, toate regulile europene, și nu e în Schengen, pe când alte state, vecine nouă, încalcă orice fel de principiu, merg la Moscova, se văd cu Putin, pur și simplu nu le pasă de reglementări și de normele europene, și sunt în Schengen, e o nedreptate care trebuie reparată.
 
Cum?
 
Asigurând accederea României în Schengen unde noi indeplinim toate criteriile tehnice. Și aici intervine planul doi, planul economic. Pentru transportul de mărfuri și pentru românii care se întorc mult mai ușor din diaspora și nu vor mai sta la cozi kilometrice când se intorc acasă. Deci este un mare beneficiu.
 
Mulțumesc!
 
Cu mare plăcere. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănțeanca Ligia Deca, propusă pentru funcţia de ministru al Educaţiei

03 Oct 2022 1201

Are un apartament la Năvodari Sebastian Burduja va asigura interimatul la ministerul Educației. Date din CV, avere și interese (DOCUMENTE)

30 Sep 2022 1097

Ministrul cercetării, Sebastian-Ioan Burduja, are locuințe din județul Constanța până în SUA (DOCUMENTE)

09 Aug 2022 2319

Ministerul cercetării, inovării şi digitalizării va prelua Muzeul Naţional Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida"

12 Jul 2022 717

Poşta Română lansează Ghişeul poştal digital în regim self-service

06 Jun 2022 939

Raport al ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, la o lună de la preluarea mandatului

04 Jun 2022 918

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării pune în dezbatere publică Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare IV

26 May 2022 851

Ministrul Cercetării Proiect de lege privind interzicerea unor programe software rusești de tip antivirus

11 May 2022 814

Noii miniștri ai Proiectelor Europene și Cercetării au depus jurământul la Cotroceni (VIDEO)

03 May 2022 1082

Decretele de învestire în funcție a noilor miniștri, semnate de președintele Klaus Iohannis

03 May 2022 974

Propunerile pentru ministerul Cercetării și ministerul Investițiilor și proiectelor Europene, trimise președintelui României. Cine sunt cei nominalizați

02 May 2022 569

Transelectrica SA A încetat mandatul de membru provizoriu în Consiliul de Supraveghere al lui Sebastian Burduja

17 Dec 2019 1460

Trei numiri noi la vârful unor ministere. Decizii semnate de premierul Ludovic Orban

11 Dec 2019 3023

Membrii Consiliului de Supraveghere al „Transelectrica” SA au acceptat mandatele

28 Nov 2019 1427

Președintele PACT cere dizolvarea PRU

03 Sep 2016 1672