Înscrierea în învățământul primar 2022. Premiera de la Constanța!

Ghiozdane în bănci, așteptând viitorii elevi. Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța
  • Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că startul înscrierilor în clasa pregătitoare pentru anul 2022-2023 se va da luni, 28 martie 2022.
  • Șeful ISJ Constanța a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că directorii unităților de învățământ sunt cei care cunosc cel mai bine unitățile de învățământ, resursele de care acestea dispun, inclusiv din punct de vedere al cadrelor didactice și al restului personalului, așa încât aceștia sunt cei mai în măsură să propună circumscripțiile.
  • Înscrierea efectivă se va desfășura în perioada 11 aprilie – 10 mai 2022.
 
Anul acesta, înscrierea în învățământul primar aduce modificări la Constanța, directorii unităților de învățământ fiind cei care au propus circumscripțiile școlare!
 
Informația a fost furnizată ZIUA de Constanța de către inspectorul școlar general, profesorul Sorin Mihai.
 
„În prezent, așteptăm elaborarea metodologiei în ce privește înscrierea în învățământul primar, însă noi suntem organizați deja, în mare parte. La nivelul ISJ Constanța s-au creat subcomisii pentru municipiul Constanța, din care fac parte directori ai unităților de învățământ din diferite zone ale orașului și, pentru prima dată, la nivelul ISJ Constanța, directorii unităților de învățământ au propus propriile circumscripții școlare“, a precizat inspectorul școlar general.
 
Acesta a menționat faptul că directorii sunt cei care cunosc cel mai bine unitățile de învățământ, resursele de care acestea dispun, inclusiv din punct de vedere al cadrelor didactice și al restului personalului, așa încât aceștia sunt cei mai în măsură să propună circumscripțiile.
 
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că startul înscrierilor în clasa pregătitoare pentru anul 2022-2023 se va da luni, 28 martie 2022.
 
Calendarul înscrierii
 
Astfel, începând cu 28 martie se vor afișa numărul de clase, iar în perioada 30 martie – 8 aprilie 2022 are loc evaluarea dezvoltării copiilor ce împlinesc șase ani după 1 septembrie și până la finalul anului, pentru care este nevoie de recomandare pentru înscrierea în învățământul primar.
 
Înscrierea efectivă se va desfășura în perioada 11 aprilie – 10 mai 2022.

 
Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului a candidaților înmatriculați, dar și a numărului de locuri rămase libere va avea loc pe 27 mai 2022.
 

Dată fiind situația nouă de la Constanța, în care directorii unităților de învățământ au fost cei care au propus circumscripțiile școlare, șeful ISJ Constanța a spus că există posibilitatea să fie diferențe față de arondările din anii anteriori.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Înscrieri la clasa pregătitoare, în Constanța! Verificați aici unde mai sunt locuri libere. La Pedagogic s-au ocupat toate!

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 585

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 486

Înscrierea în clasa pregătitoare începe pe 11 aprilie ISJ Constanța a afișat numărul de clase și străzile arondate școlilor. Află la ce școală îți poți înscrie copilul (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 1612

Sunteți mulțumiți de arondările școlare stabilite pentru înscrierea în învățământul primar anul acesta?

31 Mar 2024 597

Calendarul înscrierii în învăţământul primar! În ce perioadă se depun cererile de înscriere

20 Mar 2024 695

Sondaj de Opinie 60% dintre respondenți sunt convinși că problema supraaglomerării din unele școli din Constanța nu se va rezolva curând

22 Oct 2023 805

Sondaj de opinie Credeți că problema supraaglomerării din unele școli din Constanța va fi rezolvată curând?

15 Oct 2023 1012

Editorial! Impresii după primele săptămâni din noul an școlar! Urmează prima zi liberă pentru elevi și preșcolari

01 Oct 2023 1149

Editorial A început școala. Între bullying și „lasă-i, că sunt copii!“

29 Sep 2023 1394

Editorial! Scandalul elevilor de clasa pregătitoare relocați de la trei școli din Constanța. Ce au câștigat părinții cu vize de flotant?

10 Sep 2023 3607

Învățământ Constanța LIVE VIDEO-TEXT. Relocarea elevilor de clasă pregătitoare din Constanța. ISJ face precizări importante (FOTO)

01 Sep 2023 2771

Prima etapă a înscrierii în învățământul primar, la final! Când vor fi afișate listele cu elevii înmatriculați

05 Jun 2023 1114

Anunț important al Ministerului Educației! A fost modificat calendarul înscrierii în învățământul primar 2023 - 2024

26 May 2023 1015

Atenție părinți! Astăzi este ultima zi în care se pot completa cererile pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare

18 May 2023 1132

Mai sunt câteva zile în care părinții pot completa cererile pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare

16 May 2023 1003