Povestea unei expresii celebre - „Torna, Torna, Fratre“

„Torna, torna, fratre”. Trei cuvinte simple, dar de o importanţă crucială... Expresia a fost rostită în urmă cu peste 1400 de ani, în timpul unei campanii militare bizantine, desfăşurată la sud de Dunăre, undeva între linia fluviului şi nordul Munţilor Balcani. Consemnată în izvoarele vremii, ea a născut şi naşte încă aprigi dezbateri între specialişti, fie aceştia istorici sau filologi.
 

 
Se spune că „torna, torna, fratre” reprezintă cea mai veche dovadă a unei expresii din proto-română, dezvoltată din latina vulgară şi din limba vechilor traco-geţi din Moesia Inferior şi Balcani. S-a afirmat chiar că aceste cuvinte sunt ale vlahilor romanizaţi, a traco-geţilor sud-dunăreni şi că reprezintă dovada vie a formării limbii române, undeva la sfârşitul veacului al VI-lea d.Hr..
 
La sfârşitul secolului VI d.H, fostele provincii Moesia Superior şi Moesia Inferior (în aceasta încadrându-se şi Scythia Minor) făceau parte din Imperiul Roman de Răsărit (romano-bizantin), continuator al moştenirii romane, după dezintegrarea Imperiului de Apus (476 d.Hr.).
 
Erau vremuri extrem de tulburi, pentru că romeii (aşa îşi spuneau bizantinii) se confruntau cu marile migraţii barbare, având de înfruntat triburile avaro-slave ivite din nordul barbar.
 
Avarii îndeosebi puneau în mare primejdie provinciile imperiale, atacând şi devastând teritorii întinse din acestea. Aceşti avari au ajuns şi în Dobrogea, unde se ştie că au asediat oraşul Tomis. Pe tronul Imperiului de Răsărit se afla împăratul Mauricius Tiberius (582-602). Acesta şi-a trimis cel mai bun general pentru a pune capăt atacurilor avarilor.
 
Generalul Comentiolus (Komentiolos) era patricius şi magister militum, comandant suprem al armatei romano-bizantine. În 585 el i-a învins pe slavii lui Ardagast iar în anul următor a intrat în război cu avarii conduşi de hanul (khagan) Bayan. După câteva confruntări sângeroase, cele două părţi au încheiat un tratat de pace, dar pe care migratorii nu l-au respectat, continuând să prade provinciile imperiului.
 
Era anul 587 iar Comentiolus, la ordinul împăratului său şi în fruntea unei armate de 10.000 de oameni, a pornit într-o expediţie militară de pedepsire a barbarilor. Campania s-a desfăşurat undeva în Tracia, la nord de Balcani, iar incidentul în urma căruia s-a născut expresia „torna, torna fratre” a avut loc, potrivit cronicarilor, undeva într-o „zonă de dealuri”, „lângă Calvomuntis (Muntele Chel) şi Lidiburgos”.
 
Primul izvor istoric ce prezintă expresia şi evenimentul în urma căruia aceasta a apărut este o cronică bizantină ce îi aparţine lui Teofilact din Simocatta (570-640 d.Hr.). Acesta povesteşte cu lux de amănunte atât campania militară a lui Comentiolus, cât şi incidentul care a dat naştere expresiei pe care o analizăm.
 
Iată ce scrie Teofilact: „Coborâră deci de pe Haemus la Calvomuntis şi la Libidurgos şi văzură, nu departe, cam la patru mile de acolo, pe khagan stând cu corturile fără nicio grijă, întrucât armata îi era împrăştiată prin toată Tracia. Comentiolus aranjă armata şi punând-o pe o singură linie de luptă, o lăsă să înainteze, porunci... a doua zi să năvălească asupra haganului ca o furtună şi să facă mare măcel printre duşmani. Dar o soartă potrivnică găsi cale să schimbe socotelile acestei expediţii...
 
După ce soarele şi-a arătat spatele sumbrei nopţi... unul din animalele de povară şi-a scuturat sarcina de pe el. Se întâmplase însă ca stăpânul lui să meargă înainte. Dar cei care veneau în urmă şi vedeau animalul de povară târând în dezordine sarcina de pe el, strigară la stăpân să se întoarcă şi să îndrepte povara de pe animal.
 
Ei bine, acest lucru a fost pricina tulburării ordinii în oştire şi a făcut să înceapă fuga înapoi; căci mulţimea auzea glasul şi cele spuse erau luate greşit drept un semnal care se părea că este pentru fugă, ca şi cum duşmanii s-ar fi ivit în apropiere de ei... Fiecare strigă tare să se întoarne şi se îndemnau unul pe altul, pe limba băştinaşă să se întoarcă înapoi grăind cu foarte mare tulburare „torna, torna”, întoarce-te...”
 
După cum se vede, la Teofilact nu apare încă termenul fratre. Detaliile oferite de cronicar ne prezintă întreg tabloul eşecului militar. Din cauza unei neînţelegeri sau mai bine zis a unei înţelegeri greşite, campania bizantină se transformă într-un eşec total. Armata lui Comentiolus fuge crezând că este atacată, iar planul generalului (de a-i prinde pe avari într-o ambuscadă) se duce de râpă. Cronicarul spune că romanii au fost cuprinşi de „frică falsă” şi de „primejdie neadevărată”.
 
Teofilact prezintă detaliile evenimentului, dar cel care va completa tabloul „torna fratre” este un alt istoric. Teofannes Confessor (Spovednicul) a trăit şi a scris aproape două secole mai târziu, între anii 752-817. El este însă cel care în povestire adaugă cuvântul fratre (frater).
 
Iată cuvintele sale: „Comentiolus... a ieşit la iveală împreună cu Martinus (n.a. - un general al său)... Și avea în mâinile sale prilej de mare izbândă, dacă nu ar fi fost abătut de la această încercare din pricina unei întâmplări. Un animal de povară aruncase sarcina de pe el şi cineva a strigat pe stăpânul animalului să îndrepte sarcina, zicându-i în limba maternă „Torna, torna fratre”. Stăpânul catârului n-a auzit glasul, dar l-au auzit oştenii şi crezând că sunt înfrânţi de duşmani, o luară la fugă strigând în gura mare „Torna, torna”... Și era un lucru vrednic de văzut cum avarii şi romanii fugeau unii de alţii, fără să fie urmaţi de nimeni...”
 
Campania bizantină se încheie astfel dezastruos iar incidentul trebuie să recunoaştem, este de natură anecdotică. Cuvintele rostite de soldaţi au supravieţuit însă aproape un mileniu şi jumătate...
 
Istoricul Gheorghe Brătianu afirma că „torna torna fratre” este o „expresie din limbajul roman, aşa cum se dezvoltase el în acea epocă în regiunile balcanice şi dunărene. Ele (cuvintele - n.a.) aparţin  probabil unuia şi celui mai însemnat dintre substraturile pe care limba română s-a clădit”.
 
Au existat şi voci care au afirmat că fratre nu ar fi decât o transcriere greşită în cronica lui Theophanes Confessor şi că, de fapt, corect ar fi fost latinescul şi cunoscutul frater.
 
Trebuie menţionat clar că soldatul sau soldaţii care au rostit cuvintele au vorbit în „limba pământului” şi în „limba maternă”. Ei erau deci oşteni băştinaşi, de origine tracă. Să nu uităm că în secolul VI armata romano-bizantină era formată din bărbaţi născuţi în provinciile dunărene şi balcanice.
 
A fost un mesaj înţeles greşit, o ruptură radicală între informaţia transmisă şi comanda militară efectivă, armata crezând că este un ordin de retragere... O teorie spune că dacă soldaţii erau vlahi, oameni ai locului, mesajul lor este posibil să fi fost „tini întoarnâti frati” sau „întoarnâ-ti frati”, adică „Întoarce-te, frate”.
 
Ce este clar însă este că, aşa cum afirma lingvistul Eugeniu Coşeriu, în incidentul din anul 587 „este vorba despre descrierea unei neînţelegeri determinate de conţinut, cu urmarea sa: un cuvânt este spus cu un anume conţinut (să se întoarcă pentru a ajuta catârul) şi este înţeles cu un altul (un îndemn la fugă din calea duşmanului)”.
 
 
Sulzer, Șincai, Tomaschek, Jirecek, AD Xenopol sau B.P Hasdeu sunt specialiştii secolului XIX care susţin ideea potrivit căreia „torna, torna, fratre” este o probă de limbă română ce atestă romanizarea Traciei şi prezenţa băştinaşilor în armata bizantină.
 
Nicolae Iorga afirma că cei care au strigat cuvintele erau traci romanizaţi care vorbeau în „limba părintească”.
 
La sfârşitul veacului al XIX-lea mai apare însă un alt punct de vedere. Astfel, Pic, Budzinski sau Dimitrie Onciul afirmă că expresia nu este în limba locului, ci într-o latină oficială la acea vreme în Imperiul bizantin şi că de fapt cuvintele ar fi „retorna, retorna, frater”.
 
Radu Vulpe, Popa Liseanu, G.I. Brătianu îi contrazic spunând că expresia este în limba unei populaţii locale romanizate, care furniza soldaţi armatei bizantine, aşa cum şi am afirmat mai devreme.
 
În ciuda dezbaterilor ce nu se vor încheia poate niciodată, în ciuda diverselor teorii, „Torna, torna fratre” râmâne o expresie istorică şi mai ales crucială pentru povestea neamului românesc, fie că este el la sud sau la nord de Dunăre...
 
Bibliografie
 
- FONTES II - Izvoare privind Istoria României - vol II - De la anul 300 până la anul 1000; Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1970; citate din cronicarii bizantini Theofilact Simocata (p.533), Theophannes Confessor (p.605)
- Nicolae Saramandu - Torna Torna Fratre; Rev. Fonetică şi Dialectologie, Ed. Academiei Române 2001-2002; p.233-252
- Melanica Rita Barbu - Balcanii şi istoria lor, Analele Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 2010
- V.Robu - Pontica VI, p.229-243
 
Despre Cristian Cealera

Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Dobrogea sub asediul migratorilor Invazia kutrigurilor lui Zabergan